Literatura şi filmul S.F.

prof. Şt. GAŢACHIU

Războiul lumilor 

de H. G. Wells

Cartea

Romanul lui H. G. Wells, Războiul lumilor (The War of the Worlds), a apărut în 1898 şi descrie aventurile unui povestitor necunoscut, care călătoreşte prin Londra şi împrejurimile ei, în timp ce oraşul este invadat de marţieni. Scris între anii 1895-1897, romanul reprezintă una din cele mai timpurii referiri la conflictul dintre rasa umană şi o civilizaţie extraterestră.

Romanul este împărţit în două: Cartea I: Sosirea marţienilor şi Cartea a II-a: Pământul sub marţieni.

La momentul tipăririi sale, romanul a fost considerat ca făcând referire la teoria evoluţionistă, la imperialismul britanic şi la temerile, prejudecăţile şi superstiţiile din epoca victoriană.

Armele chimice descrise de Wells în roman (fumul negru folosit de maşinile de luptă marţiene pentru a anihila populaţia) îşi au corespondentul câţiva ani mai târziu în timpul Primului Război Mondial. De asemenea, raza de foc folosită de marţieni îşi are echivalent în raza laser din zilele noastre.

Una dintre cele mai celebre adaptări ale romanului o reprezintă cea din anul 1938, în regia şi naraţiunea actorului Orson Welles, difuzată la postul de radio Columbia Broadcasting System, în cadrul seriei de emisiuni The Mercury Theatre on the Air. Emisiunea a fost concepută sub forma unui jurnal de ştiri. Astfel, mulţi ascultători care nu au prins începutul emisiunii şi nici nu au auzit anunţurile făcute pe durata difuzării că totul nu este decât pură ficţiune, au intrat în panică crezând că ştirile sunt reale. Cu atât mai mult cu cât întreaga lume trăia într-o atmosferă de tensiune şi anxietate relativ la iminenta izbucnire a Celui de al Doilea Război Mondial. Mulţi cetăţeni din Statele Unite şi Canada şi-au părăsit locuinţele pentru a fugi din calea invaziei. Alţii au sunat la postul de radio CBS, la redacţiile ziarelor şi la poliţie.

 

 

Filmul

The War of the Worlds (1953) este prima ecranizare a romanului, în regia lui Byron Haskin, cu Gene Barry şi Ann Robinson.

Spre deosebire de roman, acţiunea se petrece în anii 1950 în sudul Californiei.

Filmul a avut parte de o critică bună, de o largă audienţă şi de încasări de peste 2 milioane de dolari.

S-a acordat o deosebită atenţie efectelor speciale din film, încercându-se evitarea imaginii stereotipe a farfuriilor zburătoare. Astfel navele marţienilor aveau forma unor pisici de mare. De altfel filmul a câştigat premiul Oscar la categoria Special Effects, fiind nominalizat la alte două categorii.

The War of the Worlds: Next Century (Wojna światów – następne stulecie – 1981) este o adaptare poloneză a romanului, în regia lui Piotr Szulkin.

● În 2005 au fost realizate trei producţii cinematografice. Prima dintre ele este o producţie a companiei independente Pendragon Pictures, în regia lui Timothy Hines, cu Anthony Piana în rolul principal. Este prima adaptare a romanului care respectă perioada anilor 1890 de desfăşurare a evenimentelor.

Cea de a doua a fost regizată de David Michael Latt, având în distribuţie pe C. Thomas Howell, Rhett Giles, Tinarie Van Wyk-Loots. Spre deosebire de alte adaptări, aceasta s-a vrut a fi un film horror.

Cea de a treia producţie şi cea mai cunoscută este cea în regia lui Steven Spielberg, cu Tom Cruise, Dakota Fanning şi Justin Chathwin în rolurile principale.

Filmul a avut trei nominalizări la Oscar.

● În 1988 a fost realizat şi un serial TV, care a rulat pe durata a două sezoane, până în 1990. Serialul reprezintă o extensie a filmului din 1953, folosind aceleaşi maşini de război ale marţienilor şi incluzând chiar scene din film.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s