POALE-N BRÂU

Const. MIU

Carmen Ţibanu era încântată că venise ziua când Sorinel al ei îmbrăca vestimentaţia de gală pentru un absolvent de liceu. După ce a aflat de la colegii flăcăului linia vestimentaţiei – croiala şi culoarea, a dat fuga în Milano şi a făcut o comandă specială: pantofi, cămaşă, cravată, sacou şi pantaloni – toate de la firma Armani. Merita Sorinache un asemenea cadou-surpriză! Ştia foarte bine că odrasla ei fusese favorizată la notare de către colegi, mai cu seamă că în tot acest răstimp mama a fost la conducerea şcolii. Notarea e subiectivă – toată lumea e conştientă de asta, însă pentru Carmen Ţibanu puiuţu ei e mai ceva decât un geniu. Dovadă sunt diplomele ce i s-au conferit acestuia şi pe care, după ce le-a înrămat, mama a avut grijă să le afişeze la intrarea în şcoală.

În cei patru ani de liceu, Sorinel strânsese peste cinci sute de diplome, fără a mai pune la socoteală cele alte câteva sute primite pe vremea când era elev la gimnaziu. Majoritatea o forma categoria diplomelor de participare la diverse concursuri, doar câteva erau menţiuni. Cea mai valoroasă era o diplomă, ale cărei dimensiuni fuseseră voit mărit printr-un program IT, pentru ca lumea să vadă de la o poştă că Sorinel a obţinut MENŢIUNEA a XII-a, la Concursul internaţional de FITOTERAPIE PRIN TELEPATIE.

– Mami, ştii ce-ai uitat să-mi iei? întrebă flăcăul, în timp ce se uita în oglindă cum îi stă sacoul comandat pentru ora festivă a absolvenţilor de liceu.

– Dragule, eu însămi am verificat de trei ori conţinutul coletului, înainte de a-l sigila, spuse mama, vizibil deranjată că fiul îndrăznise să-i reproşeze aşa ceva.

– Dar e la mintea cocoşului…

– Cum poţi să spui aşa ceva!… Adică, e la mintea cocoşului că sunt uitucă?

Flăcăul veni şi îşi sărută mama la tâmplă,     mângâind-o apoi afectuos.

– Cum ai putea crede asta?

– Ia, zi, repede, ce-am uitat? spuse nerăbdătoare mama.

– Păi, ai uitat chiloţii, spuse flăcăul cu jenă.

– Am văzut prognoza meteo: sâmbătă va fi foarte cald!… Aşa că poţi să te duci fără! decretă mama.

– Ei, cum o să mă duc fără? repetă Sorinel, parcă nevenindu-i să creadă că mama îi poate da un asemenea sfat.

– Las că nu te dezbracă nimeni acolo, să vadă: ai sau nu chiloţi!

– Mami, tu realizezi ce sfat îmi dai?… Nu posă cred!…

– Ba să crezi!

– Te cred, dacă-mi răspunzi la o-ntrebare…

– Ce vrei să mai ştii?

– Ai avut sau nu aşa ceva, la ora ta festivă?

– Ei, nu mai ţin minte, dao să mă uit la pozele făcute atunci, promise Carmen Ţibanu.

– Ce, v-aţi pus poalele-n brâu, spre a saluta publicul?

– Nu te obrăznici! îl repezi femeia pe flăcăul curios. Du-te, mai bine, la magazinul de peste drum şi i-aţi o pereche de chiloţi chinezeşti… Am văzut că le-a adus marfă…

*

Aştepta cu sufletul la gură afişarea rezultatelor la probele de la bacalaureat. La întoarcerea de la coafor, probase zeci de rochii, care mai de care mai decoltată, pentru că la un asemenea eveniment şi ea avea de gând să fie mărinimoasă cu privitorii – avea ce să le arate.

– Mami, ce-i cu panarama-aia? ceru Sorinel lămuriri, privind la caleaşca oprită în faţa vilei.

– O dată-n viaţă ai dat bacu şi la valoarea ta, m-am gândit să-ţi fac o surpriză: vom merge în caleaşcă, pân la liceu, să vedem mediile afişate, explică mama, aruncând o ultimă ocheadă în oglindă.

Flăcăul urcă în mijlocul de locomoţie, vizibil afectat de alegerea ciudată a mamei.

– Domle, uite, pe unde trebuie s-o iei, pân la liceu, preciză Carmen Ţibanu, întinzându-i o hârtie celui aflat pe capră. Da, mai bine, las că-ţi zic eu: de-aici, mergi pân la Balada, faci stânga spre Stadion, urci spre unitatea militară, apoi imediat o iei la dreapta, treci pe lângă cimitir, de-acolo, cobori spre Catanga, în intersecţie o ţii drept înainte, la colţ, o ţii spre Casa de cultură şi de-acolo mergem direct la liceu.

– Nu ocolim cam mult? îndrăzni flăcăul să-şi exprime nedumerirea.

– Lasă, dragă, să vadă lumea ce absolvent are mă-sa! se lăudă Carmen Ţibanu.

 *

Îl trase forţat de mână. Şi, aproape împingându-l, îl depărtă de mulţimea ce se îmbulzea în faţa ferestrelor unde fuseseră afişate mediile.

Ai că m-am lămurit. Mergem acasă! comandă ferm femeia.

– Nu mai facem o tură în caleaşcă? întrebă Sorinel.

– La media-asta – şase zero trei – o să mergi pe jos. Asta ţi-e valoarea… Eu am programare la sală – am ora de fitness…     O iei pe jos, că n-am plătit şi drumu de întoarcere…  Abia-ţi mai scade şi ţie burtica, trântorulu mami, trântor! şi-i mângâie respectuos abdomenul ţuguiat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s