PĂCĂTOASĂ FĂRĂ VINĂ

Const. MIU

– Părinţele, iar am păcătuit!

– Măcar eşti sinceră, fata mea…, aprecie părintele Demirel.

– Dar, Părinţele, ştii şi dumneata cum se spune: „Greşala recunoscută e pe jumătate iertată!”

– Dumnezeu nu umblă cu jumătăţi de măsură!… N-ai cum să fii pe jumătate curată sufleteşte.

– Aşa o fi, aprobă femeia, cu jumătate de gură, da’ ce să fac, Părinţele, că parcă e o boală, încercă ea să se apere de mustrare.

– Când eşti bolnavă, te duci la medic să te trateze?

– Desigur, da’ de ce-ntrebi?

– Şi preotul e medic, numai’ că e unu’ de suflete.

– Că bine zici, Părinţele, da’ la mine „boala” asta recidivează…

– Ţi-am dat canon?

– Da, Părinţele… Să nu mai pun mâna pe bani şase luni! Spuse femeia, ca şi cum s-ar fi lăudat.

– Aşa ţi-am zis să faci, păru preotul că-şi aminteşte. Te pomeneşti c-ai încălcat canonul şi d-aia ai venit la mine!? se sperie duhovnicul.

– Nu, să ştii că nu l-am încălcat! Şase luni ai zis, şase luni bătute-n cap n-am mai pus mâna pe bani!

– Ei, şi-atunci, cum zici c-ai păcătuit?

– Păi, canonul s-a sfârşit în august, iar eu am avut corigenţe în septembrie, mai spuse femeia, ca şi cum îi părea nespus de rău c-au venit corigenţele aşa repede după terminarea canonului.

– Asta nu înseamnă că dacă ţi-ai făcut canonul, gata, ai voie să te ţii de prostii şi să păcătuieşti iar, că degeaba îţi dau eu şi o sută de canoane, spuse supărat preotul Demirel. La dumneata, năravul e din cale-afară de mare!

– Părinţele, nu cred că e nărav!… Păcat o fi, da’ unu’ mai mititel, că doar am recunoscut…

– Oi vrea să-ţi dau binecuvântare pentru sinceritate?!

– Nu, Doamne-apără-mă şi păzeşte-mă!

– Trebuia să te fi păzit singură şi nu mai ajungeai la mine spăşită…

– Dacă am venit, nu mă mai dojeni şi dumneata, se rugă femeia.

Preotul Demirel se uită lung la femeia care îngenunchiase în faţa sa. Auzise de la lumea care venea la spovedit că profesoara de chimie este o şpăgăriţă ce nu s-a mai pomenit! „Măi oameni buni, le spunea de fiecare dată părintele, nu vă mai luaţi după gura lumii, şi aşa slobodă, şi daţi crezare la tot ce se spune pe la colţuri!” Cineva îi spuse foarte revoltat: „Asta a inventat şpaga oficializată!” Preotul îşi făcuse cruce şi ceru lămuriri. „Ca să nu bată la ochi, i-a fraierit pe părinţi să-şi trimită copiii la un curs opţional de Igiena alimentaţiei.” „Şi ce vezi rău în asta?” „Păi, tot meditaţie e, dar cu alt nume, că e pe bani la cursu-ăla. Şi-aşa de opţional e, că săracii părinţi, după ce le buşeşte plozii cu doi şi cu trei, se văd nevoiţi să-i înscrie la curs.” Preotul încercase o explicaţie: „O fi cu taxă, după noile reglementări europene…” Altcineva îi spusese că prin oraş, lumea şuşoteşte că doamna profesoară Dalida Grigorescu strânge bani pentru fi-su, ca să-l trimită în Anglia, după terminarea liceului, ca să continue acolo cu masteratu’ şi doctoratu’… „Nu mai exageraţi şi voi, oameni buni, îi dojenea părintele. Ştiţi şi voi că la profesori li s-au tăiat salariile, care  şi-aşa erau vai de mama lor!” „Ce faci, părinte, îi iei apărarea lu’ madam ŞPAGARETA?!” se supărase o persoană mai în vârstă.

– Ţi-am spus să nu mai pui mâna pe bani! se răsti omul în sutană.

Femeia bătu repede trei mătănii.

– N-am mai pus mâna pe bani, Părinţele, doar ţi-am mărturisit.

– Şi-atunci, de ce mi-ai spus c-ai păcătuit?… Vezi că şi minciuna tot păcat e!

– Ştiu, Părinţele, cum să nu ştiu…

– Ai luat sau nu ai luat bani?

– N-am luat, am primit, se apără profesoara.

– Ia, uimeşte-mă cu o explicaţie savantă!

– Eu nu pun mâna pe bani, de când am primit canon. Vin în plic şi ăla-ntr-un buchet de flori, că-mi place să primesc flori, de ziua mea… Ce să fac, Părinţele, dacă statu’-ăsta a fixat corigenţele toamna, în septembrie, de ziua mea!?… Vai de păcatele mele, eu nu am nicio vină!