ŞCOALĂ DE MENAJ

Const. MIU

 

 

– Voi nu ştiţi noţiuni elementare de chimie şi vreţi să promovaţi? tună profesoara, trântind extemporalele pe catedră.

– Doamna profesoară, lecţia aia nici nu ne-aţi predat-o! îndrăzni şefa clasei să găsească o scuză pentru notele mici încasate „pe capete”.

– Fetiţo, vezi că eşti cam obraznică! atenţionă profesoara, vădit deranjată.

– V-am spus un adevăr, şi aşa ceva nu înseamnă obrăznicie, se apără fata.

– Ex-tra-or-di-nar! Apăsă cea de la catedră fiecare silabă a cuvântului. Extraordinar! repetă ea… Nu se poate! mai spuse, făcându-şi cruce… Adică, mă prosteşti în faţă!… Bineee!

– Dar…

– Fără dar! ţipă profesoara… Ai un tupeu fantastic!

– Totuşi, am vrea să ne ascultaţi şi pe noi, încercă aceeaşi elevă s-o îmbuneze pe cea supărată.

– V-am ascultat destul! Aveţi în catalog câte o notă şi cu cea de-acum – două, socoti aceasta.

– Doamnă, Cătălina a vrut să vă spună că pentru lecţia-aia ne-aţi promis c-o să vedem un film didactic, îi luă apărarea Andrei Lupescu- un coleg mai îndrăzneţ.

– Aşa e, doamna profesoară, confirmă Iulia Roşculeţ, colega de bancă a lui Andrei Lupescu. Să ştiţi că şefa noastră nu are obiceiu’ să mintă.

– Las’, c-aveţi şi-n manual o groază de fotografii explicative, nu-i mai lua tu apărarea.

– Spuneţi şi voi ceva! ceru flăcăul colegilor. Staţi ca muţii şi după ce pleacă profa, o faceţi pe Cătălina în fel şi chip, că nu v-a luat apărarea.

– Nu mai face pe viteazu’, ca să te dai mare în faţa donşoarei… Mai bine ţi-ai şterge mucii de la nas, cân’ vorbeşti cu mine! îl apostrofă femeia, vădit deranjată.

Iar tu, donşoară, se întoarse profesoara spre şefa clasei, să-i spui dirigintei voastre c-am cerut de urgenţă o şedinţă cu părinţii… Cu încă două perle de lucrări ca asta şi o să faceţi coadă la olimpiada din toamnă! Ba unii dintre voi o să biseze clasa!…

 

*

La şedinţa cu părinţii, profesoara Dalida Grigorescu a fost foarte înfiptă. Diriginta n-a scos o vorbă. Se uita cum colega sa se străduia din răsputeri să convingă pe cei din sală despre necesitatea implementării conceptului modern de scool after scool, în conformitate cu noua Lege a Învăţământului.

– Oameni buni, plozii dumneavoastră, pentru o clasă de specialitate, cum e a lor – de chimie-biologie –, să ştiţi că nu cunosc cele mai simple noţiuni şi formule.

– Daţi exemple, cu nume şi prenume! au cerut părinţii.

– Păi, uite, Maricica nu ştie că bioxidu’ de carbon are formula CO₂ , da’ bine că scrie corect după dictare – codoi!

– Asta ştim şi noi, se auzi vocea unui părinte, aflat în spatele clasei. Mi-a zis fata.

– Aaa, care va să zică ştiaţi că nu ştiu?! făcu nedumerită profesoara.

– Exemple, exemple concrete! ceru altcineva.

– Aşaaa… Taifun, nu ştie că hidrogenului sulfurat i se mai spune în popor beşină şi că arde.

– Aşa e doamna, aşa e, că l-aţi ars la notă, încuviinţă tatăl băiatului amintit.

– Eu propun, continuă doamna Dalida Grigorescu, fără să-l ia în seamă pe acel bărbat, ca de săptămâna viitoare să vă trimiteţi copiii la noul meu curs opţional.

– Şi un’ să încapă opzeci de persoane? se interesă o mămică aflată în prima bancă. Mi-a zis Mădălina că atâţia s-au înscris deja pentru sculu-ăsta, că cică le-aţi fi spus că-i ca la olimpiada de toamnă.

– Am găsit deja o locaţie specială. O să ne-adunăm la măcelăria domnului Abibula, că elevii dumneavoastră au optat pentru Igiena alimentaţiei.

*

Dumă câteva luni bune, părinţii au aflat că la meditaţie profesoara de chimie îşi bârfeşte colegii, iar copiilor, dacă tot le lua banii, le dădea gogoşi – fetelor – şi pişcoturi de bere – băieţilor –, pe care tot ei le aduceau „la pachet” – cum li se cerea insistent.

Părinţii au început să vocifereze nemulţumiţi, deoarece li se promisese meniu bogat. „Măcar o ciorbă de oase-afumate sau o supă de legume şi crutoane, nu uscăturile-alea, că şi-aşa s-a-nvăţat la bani mulţi, fără să gătească!”

„O şcoală de menaj ar fi utilă, credeau cei mai mulţi.  Da’ mai întâi, cucoana-asta simandicoasă, tre’ să treacă  la cratiţă şi după aia să dea lecţii la alţii – şi unde mai pui, contra cost!”