Mihaela BOTEZATU
Mi-e sufletul pustiu în miez de noapte,
Tăcerea mă sfâşie în mii de bucăţele…
Colind nestingherit de gândurile coapte
E sufletu-mi închis în lanţuri şi curele.
E mult prea întuneric în noaptea efemeră
Şi nu mai văd lumina pe cerul vieţii mele…
Dar, totuşi, e în mine o forţă care speră
Că va fi de ajuns lumina dintru stele.
Şi mii de întrebări haotic mă atacă
Şi gându-mi obosit, nu ştie a răspunde…
Privirea ucigaşă de lacrimi mă dezbracă
Şi nu găsesc vechi zâmbet ce nemilos s-ascunde.
Cu pasul tremurat al gândului fugar,
Ajung din nou la poarta ce duce spre un hău…
Şi-n colţ de vis pierdut, răsari tot solitar
Căci uşa cea închisă, e-a sufletului tău.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.