Zile la malul mării

Cristina ILEA, clasa a XII-a A,  LTNB

Cred că de astăzi o să mănânc mai sărat decât în zilele trecute; nu pentru că ai plecat tu, ci pentru că toamna mi-a răpit zilele de şedere la malul mării. Acum, nu mai pot simţi pe buzele arse de soare dulceaţa picăturilor sărate, iar mirosul pielii şi al părului nu va mai fi acel amestec mediteranean de alge.

De azi o să mănânc sărat, dar nu şi piperat, căci condimentele puternice nu sunt recomandate în tratamentul sufletului. Totuşi, o să-mi păstrez obiceiurile verii: voi adormi în după-amiezile insorite, cu filamentele de lumină care pătrund prin perdele, in priviri; cu parul ud voi ieşi din casă, dar nu mă voi plimba ca altă dată pe malul mării, cu briza uscându-mi şuviţele ondulate, ci voi lăsa aerul gri al oraşului să se impletească cu parfumul şamponului. Mă voi aşeza pe o bancă rece, cu o carte în mână, nu pe nisipul auriu, fierbinte, care-ţi răscolea amintiri din ziua ce trecuse… şi voi fi melancolică, asemeni fiecărei perioade de toamnă venite, poate prea devreme anul acesta.

Este ciudat cum ai impresia că acele clipe frumoase trec atât de repede, iar cele în care eşti singur, poate trist, neconsolat, se dilată şi durează o eternitate… o eternitate care îţi amărăşte sufletul cu fiecare secundă.

Bronzul nu mi s-a sters nici acum complet după nenumăratele ore petrecute împreună sub soarele amiezii. Se degradează cu fiecare duş făcut şi părăseşte cu timpul locul îngropării sale în adâncul pielii…

Iarna

Stancu Alin Constantin, clasa a IX-a

Colegiul Naţional Gib Mihăescu

Drăgăşani, jud. Vâlcea

 

Iarna îşi cerne speranţele

Pe pătura umbrită de viaţă,

Iar păsările au esenţa morţii

În venele acum îngheţate.

 

Albul acoperă totul

Cu luciul său înţepător,

În timp ce copacii speră

Că totul este un coşmar

Ce va trece asemenea

Unui fulger ce sparge cerul

Spre a-şi îndeplini menirea

 

Moarte

Gheara demonică,

Îmi sfâşie aripile iubirii,

Ce trebuiau să mă înalţe

Dintr-o lume însângerată

Şi plină de durere.

 

Îngerii coboară

Şi-mi pansează rana deschisă

Către trecutul ce acum zboară

De-asupra amintirilor.

 

Clopotele vieţii mele

Îmi bat sfârşitul dureros,

Iar clepsidrele se sparg

De parca : Nimic nu ar fi existat!

 

Poetul

Poetul este asemenea

Unei lacrimi ce se scurge

Din ochiul veşniciei,

Dar cade într-un timp mărginit.

 

Este visător ca pomii

Ce-şi plâng singurătatea,

Lăsându-şi gândul să zboare

Către eternitate

Spărgând hotarelele imaginaţiei.

Condeiul său dezgheaţă lumi

Ce erau blestemate

Să fie închise în neştiinţă,

Iar dorul său face ca

Tăcerea să se rupă

În fragmente de iubire.

Rugă

Ţie,  Doamne , îţi încredinţez

Al meu suflet încătuşat,

Cu lanţurile păcatului

Şi te rog adapă-mi

Cu lumina nemărginirii tale

Setea de adevăr şi de iubire

Desavârşindu-mă întru puterea Ta.

 

 

 

Frământări…

 

Sufletul meu arde

Precum o candelă secată

În faţa mărăţiei tale,

Iar visele mele se sparg de stâncile mării

Asemenea unei perdele de spumă

Umplăndu-mi golul abisal

Cu rătăciri pierdute

Culese din amurg.

Da, mamă, te iubesc!

Bisag Alexandru-Stefan

clasa a VIII-a B, Scoala  „I.L. Caragiale”, Medgidia

Aş vrea ca să descriu o fiinţă, dar nu ştiu cum să-ncep …

Şi, totuşi, vreau ca înaintea-i tot trupul să mi-l plec.

Că vreau să îi închin cu gândul, toţi norii de pe cer

Dar, ce rost are căci la rându-i toţi norii apun şi pier.

Că vreau să rup puţin din soare şi să îl dau în dar

Dar, înaintea-i chiar şi astrul e un cadou amar.

Că vreau să făuresc în cinstea-i, pe cer o lună nouă,

Dar ce rost are, căci ca ea în veci nu vor fi două.

Că vreau ca stelele din lume să ardă pentru ea

Dar ce rost are să-i dai stele, celei mai calde stea?!

Ce rost mai are să-i dai daruri?… căci nu au importanţă!

E important să-ncerci să crezi a mea pură speranţă.

Căci ştiu că îmi va înţelege tot versul ce-l clădesc

Şi ştiu că versul îi va spune banal, că o iubesc!

Şi chiar de-ar fi o strofă-ntreagă, un imn sau o scriptură

Sper că va şti că de-astă dată şi dragostea mi-i pură.

 

Nu am ştiut să-ncep, şi uite, acum nu ştiu să-nchei …

Dar sper ca-n astă poezie scurtă, ţi-am dat ceea ce vrei:

Un vers. Un gând, o bucurie ce cântăreşte-averi.

Ţi-aş da ritmul frânt al apei, dar nu-mi stă în puteri

Mai mult nu pot să îţi ofer, decât încǎ o cuvântă:

Să ştii că pentru mine eşti, vei fi mereu preasfântă!

Şi pot, deşi m-am hotărât poemul să-l sfârşesc,

Să-ţi spun, cu inima pe suflet, da, mamă, te iubesc!

 

Visez

Ritmic se aude în noapte, de prin depărtări târzii,

Zgomotul făcut de şoapte şi de lacrimile vii.

Sus când luna se aşeazǎ de pe văi încet rasună

Tot amarul dimineţii să îţi spună noapte bună!

După colţuri largi de case se prevăd umbre rotunde,

Ce în tihnă te apasă vrând tristeţea să ţi-o cânte.

Printre pleoape se prevede melancolicul sihastru

Care pe nisip îngână orizontul lung şi-albastru.

Din pădure străluceşte un glas surd, neauzit,

Şi se sparge-ncet în clipa ce pluteşte-n infinit

În văzduh încet se lasă soarele greoi şi închis

Deschizi ochii şi-ţi dai seama că n-a fost decât un vis …


Dimineţi

Ema BRATU – clasa a X-a D, LTNB

Ma trezesc cu un murmur pe buzele insangerate,

Dramatizez acest rasarit sfant,

E sec si irational azi…

Incerc sa rostesc o rugaciune pentru dimineti de plumb.

E vechi acest nud al zilei  .

E balada mincinosilor  de alta data .

Monologul teilor de la  fereastra .

  

Pierdut

 

eram cu prieteni,

desenam cu degetul pe masa uda o ancora.

Ideal pierdut in neant albastru,

liniste  ranita.

Acum,in agonia care ma dezgusta ,

arcuiesc opus un zambet.

Au plecat!

Ca niste cai salbatici pierduti in alte veacuri,

nu se mai intorc !

Prieteni pierduti,prieteni fara moarte.

 

 

 

 

PRIMĂVARA MEA

Mariana MAZÂLU – clasa a XII-a A, LTNB

Spiritul ei se răsfrânge

În ochii mei senini…

Ţâşnesc din ea

Tainice izvoare de lumină

Ce acoperă pomii goi

Cu flori de borangic.

Inima tresare la

Parfumul hipnotic al primelor flori

Ce adie uşor,

Şi emoţiile apar odată cu

Alaiului multicolor de fluturi

Ce zboară pe cerul deschis către Rai.

Sufletu-i tânăr izvor de bucurie

Încununat cu raza sfintelor iubiri.

Ea este primăvara mea.

 

 

 

 

CULOAREA DRAGOSTEI

 

Pictez în culori,

Pe cerul senin.

Dragostea noastră

Este un curcubeu de emoţie

Ce răsare din lumină

Şi se împleteşte

Ca o ghirlandă de iubire

Ce ne contopeşte sufletele pereche

Întru-un trandafir sângeriu.

Marea

Hűlya Curtamet – clasa a XII-a A, LTNB

Un albastru infinit

Acoperă ţinutul.

Valuri învolburate

Se izbesc de ţărm.

Noaptea grandioasă

Parfumează văzduhul.

Doi tineri stau pe mal

Ş-ascultă cum straniu

Tumuloasa mare cântă.

 

Ornic

 

Ceasuri sfinte

Ticăie-n gâdiri,

Tandre amintiri

Sufletul mi-l ung

Ca un balsam

Din parfumul stelelor.

Doruri negrăite-

În amurg tresar.

Sub zodia lui Brâncuşi…

Carmen RADU

Sub zodia lui Brâncuşi s-a născut sculptura modernă.

Sub zodia lui Brâncuşi a renăscut lumea printr-un Ou, simbol al încolţirii, acel Ou năzdrăvan ce plutea peste apele primordiale şi din care s-au desprins apoi toate câte există…

Sub zodia lui Brâncuşi s-au născut Păsările, Peştii, Zborurile, Măiastrele şi Prinţesele…

Sub zodia lui Brâncuşi au reânviat şi au plans Rugăciunile…

Sub zodia lui Brâncuşi, o nouă Cină de Taină a avut locla Masa Tăcerii, o cină religioasă, cu doisprezece apostoli, fără trădarea iscarioteanului. De la acestă Masă lipseşte trădarea…

Sub zodia lui Brâncuşi s-au înălţat către cer sufletele eroilor neamului printr-o Coloană ce a legat Cerul de Pământ…

Sub zodia lui Brâncuşi, Sărutul a căpătat simbolul iubirii fără de moarte, aparţinând tuturor timpurilor…

Sub zodia lui Brâncuşi s-au înălţat spre cer toate Păsările pământului – cântând trecerea prin viaţă sau moarte…

Sub zodia lui Brâncuşi, Peştii şi Focile au dat viaţă apelor altor galaxii…

Sub zodia lui Brâncuşi, unei Broaşte Ţestoase i se va deschide orizontul prin zbor…

Sub zodia lui Brâncuşi, frumuseţea femeii va deveni emoţie ovală, cu ochi mari, ireali sau va fi zâmbetul mucalit, acel nespus din gândire…

Sub zodia lui Brâncuşi, Somnul lumii va atinge perfecţiunea unei frumuseţi stelare, tot mai indistincte, până la acel oval al cărui luciu de oglindă o apropie de nestemate…

Sub zodia lui Brâncuşi toate ororile lumii se vor oprila Poartade lemn a sanctuarului său. Doar suferinţa şi patima se vor întoarce spre înăuntru. Vor adormi în afară. Vor palpita… Iar viaţa, strânsă ca într-o găoace de ou năzdrăvan, va rodi Artă…

Sub zodia lui Brâncuşi drumurile s-au deschis ca apele… dar nu printr-o minune, ci prin smerenie, post şi rugăciune, prin credinţa nestrămutată a simplităţii, a ajungerii la esenţă…

Sub zodia lui Brâncuşi materia va deveni idee, mit, alegorie, emoţie…

Sub zodia lui Brâncuşi tot dorul va fi cioplit şi amestecat cu pulberea materiei purtate de vânt înspre alte zări, sau poate înapoi, spre acasă…

În zodia lui Brâncuşi, ursitoarele au prezis că el, “micul ţăran din Gorj, va face pentru ţara lui ceea ce pentru alte ţări n-au putut face decât regii şi împăraţii” (Geo Bogza).

19 februarie 1876 – zodia Peştilor – azi, 17 februarie 2012, la 136 de ani distanţă, noi, cei de acum, sub Zodia lui Brâncuşi…