UNIVERSUL LECTURILOR SILVESTRIENE

Prof. Dr. Const. MIU

Aşa cum se precizează în nota explicativă, Universul lecturilor fericite(Editura Carpathia, Bucureşti, 2011) este primul volum de texte (din peste 1400), din care cititorul avizat poate urmări activitatea timp de 17 ani de cronicar literar, eseist şi istoric literar a lui Artur Silvestri. Toate aceste texte au fost publicate de către cărturar între 1972-1989 în 35 de periodice, dintre care amintim: Luceafărul (publicaţie la care a şi fost angajat ca redactor), Amfiteatru, Astra, Contemporanul, Convorbiri literare, Cronica, Flacăra, Ramuri, România literară, Tomis, Viaţa românească.

De reţinut în primul rând faptul că Artur Silvestri era un devorator de cărţi (fie în ediţie românească, fie în ediţie franţuzească – cele mai multe), observaţiuile sale pe marginea acestora fiind pertinente, relevând pew lângă un cronicar rafinat şi un istoric literar şi estetician bine documentaţi, în egală măsură.

În cazul cronicilor de întâmpinare (incluse în acest prim volum, la care facem acum referiri), Artur Silvestri nu se rezumă doar a recenza o care sau alta, ci face o serie de conexiuni între autor şi operă, respectiv editor. Iată ce nota A. Silvestri în legătură cu publicarea unei culegeri de cuvântări ale lui G. Călinescu: „Editorul (…) a procedat corect, însoţind aceste (…) cuvântări ori articole de jurnal, cu un număr de note, care conţin indicii nu doar asupra părţilor inedite, ci şi asupra unor elemente de biografie, interioară călinesciană.” (p. 14). În alt loc, vorbind despre studiul monografic al lui Ad. Dinu Rachieru – Pe urmele lui Liviu Rebreanu –, menţionează: „Adrian Dinu Rachieru (…) face o descripţie sociologică de medii transilvane şi regăţene, literare şi politice, extrăgând de aici o reacţie cu precădere etică şi o pornire către construcţia masivă, către monumental.” (p. 90). Cronicarul intuise în această cronică legătura între autor (Ad. Dinu Rachieru), a cărui formaţie profesională e cea de sociolog, şi maniera de tratare a studiului monografic – cea sociologică.

Eseurile pe care le conţine acest prim volum (din seria critică literară a lui Artur Silvestri) conţin analize şi sinteze inedite, cu privire la opera unor nume de prim rang ale literaturii române. Spre pildă, în amplul studiul Modernul Sadoveanu (publicat iniţial în revista Viaţa românească, nr. 12/ 1989), autorul găseşte, printre altele, similitudini între opera sadoveniană şi cea a unor autori moderni sud-americani (G. G. Marquez, Juan Rulf şi Mario Vargas Llosa), referirile vizând civilizaţia rurală, ale cărei coordonate sunt miticul şi idilicul: „Nişte rurali sunt, în fond, şi G. G. Marquez, Juan Rulf şi Mario Vargas Llosa, căci din proza lor răzbate ecoul unui sat mitic, insondabil cronologic (…) Ca şi M. Sadoveanu (Paştile blajinilor e un exemplu tipic), R. Guiraldës evocă în gust idilic conacul boieresc…” (p. 65). Modernitatea scriitorului român, Ca şi a celor sud-americani are drept pandant prelucrarea stratului arhaic, axat pe epos şi baladesc: „Eposul sadovenian e un fel de canto general – opinează A. Silvestri –, de baladă infinită. După cum, la sud-americani, legendele prelucrate apar şi sub înfăţişare propriu-zisă (Leyendas de Guatemala de M. A. Asturias).” (p. 67).

Interesant este şi studiul Tudor Arghezi graficianul, în sensul că aduce în discuţie un aspect mai puţin cunoscut: poetul de la Mărţişor a fost şi „un pasionat pictor diletant (…) din speţa gravorilor” (p. 98). Din aprecierile făcute de către Artur Silvestri putem lesne sesiza sincretismul între desen şi textul poetic: „O eboşă în tuş, de pildă, ataşată la Oră târzie (Scrieri, III, 20) reprezintă un peisaj dezolant, de podiş cu arbori şi drumuri paralele, precum şi un soi de munte, schiţat la un colţ, fragmentar şi sugerând, pe lângă un soi de solitudine geologică, ideea de ascensiune din mediul relativ.” (p. 99-100).

Eseul Momentul Minulescu reţine atenţia noastră, mai cu seamă prin portretistica de sorginte literară, pe care o realizează Artur Silvestri – dovadă indubitabilă că autorul a făcut aceste aprecieri, sintetizând liniile de forţă ale creaţiei Minulescu şi care fără doar şi poate oglindesc personalitatea aceluia: „Acest individ pitoresc, cultivând un inefabil aer de vedetă de varieteu ori de film, era poetul Ion Minulescu (…) El este întâiul scriitor român cu simţ pragmatic, descurcăreţ, la un mod americănesc, iubitor de efect, de celebritate, preocupat în chip sistematic de propria lui imagine literară. Din acest amestec sufletesc de calcul şi de instinct a ieşit o poezie de o formulă de tot nepereche.” (p. 111, 113).

Toate textele volumului adus în discuţie – mai cu seamă cele despre scriitorii consacraţi – sunt o dovadă grăitoare a conceptului de opera aperta, despre care vorbea esteticianul italian Umberto Eco.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s