Const. MIU
Aur, smirnă şi tămâie
Magii i-au adus în dar
– Jurământul de credinţă –
Pruncului cel plin de har.
Să-L cinstim ca Împărat,
Pe născutul din Fecioară,
Doară Lui, la închinat,
Şi acum, ca-ntâia oară!
Stelele s-aprind cu dor,
Doar în noaptea de Crăciun
Şi vestesc la-ntreg popor
Că e Pruncul cel mai Bun.
Naşterea Domnului nostru, IISUS CRISTOS,
25 decembrie 2011
Alexandra ANDONE – clasa a XII-a D, LTNB
Mă aştepta destul de tăcută la masa aia oribilă şi murdară a acelui restaurant de la parterul blocului ei. Parcă era o tăcere ruptă din cer şi lăsată să se ofilească în vaza goală de pe masă şi să apese drumul nostru spre infinit. Nu credeam, la început că în mijlocul ţipătului absurd o să fie tot ea, cea calmă, cea cu mâinile reci şi mici, mereu îndrăgostită de soare. Zâmbetul ei, asemenea unui curcubeu mecanic, acum se scufundă în umbra ochilor albaştri, ca aripile unui fluture de cerneală, ochi destui de mari încât să mă pot privi pe mine, cel gol de cuvinte, gol de fapte, cel care a devenit un simplu om ce conta doar pentru ea!
Am înaintat cu gândul că nu mă mai priveşte, dar paşii mei mei s-au oprit în faţa zilei de ieri, pentru că totul se rezumă la ieri:a fost ziua în care m-am născut, ieri a fost ziua în cai re te-ai născut, ieri a fost ziua în care te-am văzut şi am pus acel pariu prostesc, ieri a fost ziua în care m-am îndrăgostit de tine ,ieri… toată viaţa mea, a ta, a noastră a rămas plantată în umbra zilei de ieri, când tu ai spus că o să pleci. Şi dacă pleci, ce? Crezi că o să îţi simt lipsa? Nu chiar… poate că mi-aş deschide ferestrele. Le voi aprinde spre ţărm şi apoi spre larg şi atunci aş putea adormi singur pe plajă, luna devenind singura mea clipă de eternitate.De fapt o să îi simt lipsa al dracului de mult… o să îmi lipsească tot soarele pe care ea îl aducea picătură cu picătură din cafeaua arsă lăsată pe masă în fiecare dimineaţă.
Se uită la mine şi începea să îmi zambească. Începusem să mă întreb de ce, dar apoi începusem să o compătimesc pentru că ştiam ce urma. Ştiam ce vroiam … sau poate nu! Şi apoi în gândul meu sinistru se plimbă doar urma trecutului, momentul când o să îi ucid fiecare părticică din zâmbet , momentul în care o să o fac să renunţe la toate planurile de viitor. De atâtea ori mă ameninţase că pleacă, va fugi printer valuri, va călători şi că o să viseze cu marea, iar pe mine mă va lăsa singur cu norii, cu valurile pentru că marea le-a abandonat aşa cum ea mă abandonase pe mine. Apoi eu voi înceta să mă plâng în singurătate şi mă voi duce să o caut. Mă voi îneca, voi muri în fiecare minut şi voi învia în fiecare secundă. Voi cădea în meduze de stele şi în lună de alge, mă voi zbate şi nu o voi găsi şi în final voi întâlni neantul, unde ea, o zână mă va purta pe cai de spumă. Spuma mării! M-am trezit brusc din visul meu şi am ajuns la masa aia nenorocită unde era o faţă de masă în carouri ca prima cămaşă pe care ea mi-a cumpărat-o. Ar trebui să mă obişnuiesc să vorbesc cu ea la persoana a III-a. Acum e doar o altă ea!Scrumul lăsat pe masă făcea ca atmosfera să fie sufocantă. Nu fumase ea, pentru că ea de fel nu fumează! Dar zeii cruzi, ce au stat la masa asta nenorocită şi-au lăsat urmele. Zeus a fost dur, rece iar ursitoarele au luat firul nostru din Roata Sorţii şi l-au întins prea tare până s-a rupt…s-au poate l-au întins prea puţin.Privesc masa şi iar îmi trece prin gând cum mi-ai dat cămaşa în carouri. Mi-ai lăsat-o pe pat înainte să pleci la facultate. Oh, îmi amintesc clipele alea ca şi când ar fi ieri. Iar ieri! Am zis că totul se leag de ieri.
– Vino şi stai lângă mine…trebuie să vorbim.Crede-mă, avem ce vorbi şi…
– Crezi că e ceva de vorbit? Crezi că mai e ceva?
O priveam, parcă, ea fiind doar un zid!Nu am putut plânge, nu am putut să o implor să rămână, chiar dacă eu îi ziceam să plece… credeam că se sfârşeşte din cauza ei şi de fapt cam asta făceam eu, nu ea! M-am încruntat brusc apoi am zâmbit ironic. Acum vroia să vorbim? Nu crede că e cam tarziu? Măuitam şi mai pierdut, apoi, mă aşteptam la o reacţie dură , gen dărâmat masa şi momente în care cei din jur, oameni banali, absurzi, să se uite la noi şi să spună “ Ce oameni nebuni! Dragoste cu năbădăi dom`le”. Mă aşteptam să înjure, să mă apuce de mână şi să mă zgâlţâie. Apoi să îmi spună că între noi totul e sfarşit.. între noi e doar o prăpastie pe care am încercat să o acoperim cu ziua de mâine…dar ea era acolo,iar eu, literalmente, înnebuneam. Ea a făcut ca ziua aia să pară doar o filă ştearsă din calendar, pe care aş fi dat orice numai să nu existe.
– Uite ce e… am început stângaci iar eu, chiar dacă încercam să mă împotrivesc, cuvintele curgeau…iar eu regretam că venisem acolo! Mie, unul mi-a ajuns. M-am săturat! Vreau totul sau nimic iar acum singura alternativă pe care mi-o oferi e nimicul. Mereu pleci sau spui că pleci..mereu îmi spui că voi rămâne cu marea sau cu cerul…
– Bine, dar acum eu te chemasem să îţi zic despre noua mobilă de bucătărie…dar…acum că tot ai spus toate astea…ar fi mai bine să plec…
– Desigur, ai putea face şi asta!
Un răspuns nu mi-a putut da! Însă, în cateva secunde m-am întors. O priveam cum tăcea, cum încerca să se gândească la o scuză,să se întoarcă la mine, să mă implore!
– Să nu uit! Ai putea face ceva?
– Ce anume?
– Să îţi cauţi alt petic de cer!
– Adică…?
– Să laşi cheia pe masă când pleci… eu vorbesc serios! Şi nu mai zâmbi, copil prost!
Nici măcar nu mă uitam la ea ca să văd dacă ea zâmbeşte dar cu siguranţă nu făcea asta. Nici măcar o adiere de seninătate pe chipul ei nu cred că rămăsese în urma discuţiei. S-a ridicat si a plecat.
Eram acum singur într-un blestemat de restaurant de la periferia oraşului, nemaiauzind nici măcar marea, nici vântul, nici inima! Suferinţa înseamnă tăcere, iar eu eram condamnat la tăcere! Oricum…ştiu că a plecat definitive iar acum sunt doar un alt “eu” rătăcit.
– Doriţi ceva? Domnişoara se întoarce? Îi comandaţi ceva?
Era o doamnă roşcată, tipic unei chelneriţe de periferie. Nu aveam chef să o văd, nu aveam chef să îi zâmbesc şi, nepăsător, i-am răspuns. Desigur, a durat cam câteva minute până m-am dezmeticit,plecarea lui R. mă pusese rău pe gânduri.
– Aş dori un ceai de caramel! Asta doar pentru mine. Domnişoara nu se mai întoarce dar pentru ea aş vrea să las în urmă un pahar de melodii franţuzeşti ce sunt cântate la radio!
– Păi dacă nu se mai întoarce….de ce comandaţi pentru ea?
– Pentru că doar aşa îmi pot satisfice ego-ul meu cel nebun de dulce-amărui!
Încetasem să îmi pun problema existenţială a suferinţei mele. Tot ce ştiam acum era că totul făcea parte dintr-un tablou dezolant, lăsat să sufere într-un cui de pe peretele unei periferii…
Îţi aduci aminte? Cineva spunea: ”să nu te-ncrezi în mine…” dar tu ai făcut-o!
în operele literare
Povestea lui Harap Alb, Lostriţa şi La ţigănci
Anca NECA – clasa a X-a E, LTNB
Toate cele trei opere literare(“Povestea lui Harap Alb “, “Lostriţa” şi “La ţigănci” ) prezintă numeroase asemănări şi deosebiri.
O primă asemănare ar fi faptul că cele trei opere literare prezintă motivul drumului.
Cifra magica -trei- este prezentă în cele trei opere literare.
In vreme ce drumurile parcurse de Harap Alb şi Aliman sunt voluntare, drumul parcurs de Gavrilescu este involuntar, deoarece acesta şi-a uitat servieta cu partiturila Otilia Voitilovicişi a fost nevoit să se întoarcă după ele.
Dacă în “Povestea lui Harap Alb” podul face trecerea spre lumea fabuloasă a Spânului, în “Lostriţa” , obiectul magic ( peştele din lemn cu valoarea unui totem pe care l-a primit Aliman de la un bătraân solomonar) şi descântecul ( pe care Aliman trebuia să-l rostească după ce intra gol în apă, la miezul nopţii) prilejuiesc intrarea in lumea magică a lostriţei, iar în “La Tigănci“ mirosul frunzelor de nuc şi umbra grădinii l-au atras pe Gavrilescu în lumea vrăjită a ţigăncilor.
Dacă Sfânta Duminică apelează la travesti, cu scopul de a-l ajuta pe Harap Alb, Spânul şi lostriţa apelează la travesti, cu scopul de a ademeni şi a păcăli protagoniştii.
Harap Alb porneşte la drum cu scopul de a deveni succesorul unchiului său la tron, Aliman porneşte cu scopul găsirii iubirii pierdute, iar Gavrilescu porneste la drum cu intenţia găsirii servietei pierdute.
Sesizăm atât in “Povestea lui Harap Alb” , cât şi in “Lostrita” prezenta botezului. Protagonistul din “ Povestea lui Harap Alb” este botezat pentru prima oara cu numele de Harap Alb , iar fata salvata de la inec primeste numele de Ileana.
Putem observa în “ Povestea lui Harap Alb” , dar şi în “ La Ţigănci” un timp al rememorării (un timp afectiv – Harap Alb îşi aduce aminte de sfatul primit de la tatăl său, iar Gavrilescu îşi aduce aminte de marea lui dragoste).
Motivul jocului îl sesizăm atât în “Povestea lui Harap Alb” , unde protagonistul trebuie sa treacă de probele impuse de către împărat Roş, dar şi în “ La Ţigănci” , unde Gavrilescu trebuie sa numere 7 uşi şi apoi să bată. Şi Harap Alb şi Gavrilescu au de ghicit : unul care e adevărata fată a împăratului Roş , celălat are de ghicit care e ţiganca, grecoaica şi ovreica.
În toate cele trei opere, drumurile parcurse de protagonist se realizeaza cu scopul întâlnirii sau căutării fiinţei iubite. Gavrilescu simte nevoia de rememorare a poveştii de dragoste cu Hildergard, pe care o va reîntâlni la finalul operei, Harap Alb îşi găseşte jumătatea la împărăţia împăratului Roş, fiind chiar fata acestuia, iar în cazul lui Aliman , fiinţa iubită îi este readusă de apele Bistriţei.
În vreme ce Harap Alb este înviat de către fata împăratului Roş , Gavrilescu si Aliman după ce îşi regăsesc fiinţele iubite ( Hildergard, respectiv Lostriţa) , îşi refac cuplul erotic pe tărâmul thanatosului.
NOTA REDACŢIEIş Desenele sunt executate de Elena LUCA (clasa a X-a D, LTNB).
Cristina ILEA – clasa. a XII-a A, LTNB
Un gest frumos, un fapt de milostenie făcut pentru aproapele nostru ce este în nevoie, ne face pe noi toţi mai buni, mai frumoşi.
Asociaţia Culturală “Metamorfoze” condusă de domnul profesor doctor Miu Constantin, împreună cu un grup de 20 de elevi ai clasei a XII-a A, au organizat joi, 15 decembrie 2011 o acţiune în scop caritabil, strângând fonduri pentru a cumpăra alimente pentru un grup de 7 elevi din liceul nostrum, după cum urmează: Barbu George (cls. a XII-a C), Ceauş Hulya (cls. a XII-a C), Lungu AnaMaria (clasa a IX-a D), Liahu Gabriela (cls. a IX-a G), Ivanov Isac (cls. a IX-a C), Costea George (cls. a IX-a F) şi Gruia Marius (cls. a X-a C).
Menţionez că aceşti elevi privin din familii cu o situaţie materială modestă.
Omul a fost făcut de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Asemănarea este orientarea şi mişcarea de bază a chipului spre perfecţiunea lui Dumnezeu. Dacă acest chip este o propietate “naturală”, asemănarea este rodul libertăţii şi efortului voinţei. Omul, spre deosebire de celelalte făpturi ale lui Dumnezeu, a primit în plus sufletul raţional şi setae spiritual de desăvârşire.
Perioadele de post şi mai ales posturile mari ale Crăciunului şi Paştelui, îl ajută pe om
să-şi biruiască trupul şi să se ridice cu mintea la frumuseţea şi bunătatea lui Dumnezeu.
Bunătatea, mila, grija faţă de aproapele aflat la nevoie ne ajută să ne apropiem mai profund de ceea ce înseamnă pentru noi toţi Dumnezeu, IUBIRE.
În speranţa că gestul nostrum a reuşit să le lumineze şi să le bucure gândul şi sufletul acestor colegi de Sfânta sărbătoare a Crăciunului, urăm tuturor “La mulţi ani şi bucurii în Noul An!”
la Concursul literar ARIPI DE DOR
ediţia 2012
Anton ONIGY
Un glas de dincolo de criptă,
În miez de noapte, apăsat,
Grăieşte,-având inima friptă:
„Voi aţi scos Ţara la mezat!
Mă doare-n suflet când privesc
La tot ce se întamplă
Şi în mormânt mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă.
Eu nu mai simt miros de tei
În viaţa mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei…
Doar mucegai şi humă !
Luceferi nu mai strălucesc
Când ţara e o rană,
Copii mamele-şi bocesc
Şi n-au în blide hrană.
Cântat-am graiul românesc
În dulcea noastră limbă.
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc
Prin alte ţări o schimbă.
Degeaba le-am lăsat cu dor
O “Doina” să tresară…
Trecutul … nu e viitor
Şi viaţa li-i amară.
Nici harta nu-i ca-n alte dăţi
Din Nistru pan’ la Tisa;
Moldova-i astăzi jumătăţi…
Cat rău făcutu-ni-s-a !
Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie
Şi m-am rugat de-atâtea ori
Mai bine să vă fie…
O, biet popor român sărac
Cu- o ţară-aşa bogată…
Tu vin-o răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată !
Şi dă-i afară pe străini
Şi toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii !
Cu trupe de comedianţi
Numindu-se partide…
Sunteţi românii emigranţi
Din rai în… ţări aride.
Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria,
Voi daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România.
Mihai Viteazul v-a lăsat
O ţară mai rotundă…
Voi azi aţi scos-o la mezat
Străinii vă inundă.
Aveţi întinsul Bărăgan,
Dar nu aveţi o pâine,
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine!
Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi-aveţi dulcea Miorită,
Păduri de brazi ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă,
Aveţi o Deltă ca-n poveşti
– Vedeţi să nu v-o fure –
Atâtea ape, ataţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure…
Nici vii pe deal nu mai zăreşti,
Livezile se-uscară,
Şi mărul Ţării Româneşti
L-aduceţi de afară.
Nu vine Mircea cel Bătrân,
Nici Ştefan de la Putna,
Să vi-l alunge pe păgân
Când voi lăsat-aţi lupta !
Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare…
Nu voi a vă-nvăţa de rău
Ci-ncerc a vă-nţelege;
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.
Ruşine să vă fie-n veac,
Că v-aţi trădat străbunii
De parcă n-aţi fi pui de dac
Ci rude-aţi fi cu hunii !
Lăsaţi pe-ai voştri guvernanţi
Mereu să vă despoaie,
Sa fiţi doar simpli figuranţi
Ei lupi în piei de oaie?
Eu nu mai am ce să mai sper.
Vă văd de-atâta vreme
Târându-vă în trai mizer
De griji şi de probleme.
Şi nici nu pot a mai privi
A voastră neputinţă.
Mă-ntorc la starea mea dintâi
Mă-ntorc în nefiinţă.”
Luceafărul vorbi profet
Spre neamul său, spre ţară,
Şi, lăcrimând, se stinse-ncet…
Muri a doua oară …
Cristina ILEA
Noapte de decembrie
Cu departari sihastre,
Noapte de decembrie
Cu vise albastre.
Si albi fulgi plutesc în crud văzduh
Ca zânele în vise ce îmi apar ades,
Alături de cel care noi îl numim un „duh”
Şi-n noapte dulce-amară visele îmi ţes.
Noapte de decembrie
Cu departari sihastre,
Noapte de decembrie
Cu vise albastre.
În dans nebun de iele, în mreje mă cuprind,
Ei mă învârt în jocul viselor de-o noapte,
Apoi în dulce vrajă m-apropii adormind
De ceea ce-mi vibrează în suflet şi în şoapte.
Mariana MAZÂLU – XII A, LTNB
Vântul adie uşor
Prin părul ei fin şi mătăsos
De culoarea abanosului.
Pe faţa-i albă..
Doar ochii ei mari şi negri
De-o profunzime sclipitoare
Şi buzele-i ca două petale sângerii
Te fascinează.
Razele soarelui îi mângâie faţa gingaşă.
DRUMUL SPRE LUMINA
Soarele închide în noi comori
Ce numai sufletul le poate deschide.
Drumul spre lumină
Este unde vrem noi sa fie,
Nici prea aproape,
Nici prea departe.
Cheia destinului nostru
Este speranţa din noi,
Ce creşte şi se înalţă
Precum o gingaşă floare,
Cu vise,
Şi se ofileşte
Atunci când încetăm să
Visăm, simţim, iubim.
POVESTE
Zbor odata cu gândurile mele
Pe aripile îngerilor
Ce ma poartă
Spre înaltul cerului
Şi aud în ecou
Valurile mării
Care îmi cântă din nou
Melodia noastră,
Din oceanul iubirii.
La fel cum o scoică ia cu ea
Cântecul drag al mării,
La fel şi eu, te port
În inima mea mereu.
MAGIA IERNII
Stau la geam şi privesc
Tabloul amorţit de iarnă.
Afară ninge în continuare…
Gerul a îngheţat întreg ţinutul.
Este o tăcere apăsătoare.
Străzile imaculate
Sunt pavate cu vise,
Şi fulgii dansează uşor
Pe simfonia iernii,
Iar eu sunt prinsă în hora lor
Ce ma poartă pe aripi de poveste.
Totul este magic!
CAMILPETRESCIAN
Delia MICU – clasa a XII-a A
Problematica fundamentală a operei lui Camil Petrescu, fiind una a cunoasterii, majoritatea eroilor se incadreaza intr-o tipologie a inteligentei-cei mai multi sunt intelectuali aflati in cautarea absolutului si cum in lumea reala absolutul nu poate fi atins cei mai multi dintre ei sfarsesc tagic .Nepotrivirea dintre idealul dreptatii absolute si realitatea imediata constituie esenta conflictului din constiinta personajelor.
Ceea ce ii aseamana pe Gelu Ruscanu si Stef Gheorghidiu este faptul ca cei doi sunt insetati de absolut si in iubire. Cei doi vad iubirea in sfera idealului pur,in lumea absolutului abstract; pentru Gelu “O iubire care nu este eterna, nu e nimica”, iar in constiinta lui Stef cei care se iubesc “au dreptul de viata si de moarte unul asupra celuilalt”.
Dragostea nu i-a schimbat pe niciunul asa cum ar fi fost normal, ci ei au incercat s-o rapeasca, s-o duca in lumea ideilor pure, a absolutului. Cei doi nu pot iubi cu inima, ci cu mintea, iar in momentul in care in relatia lor apare ceva ce nu isi are corespondent in ratiunea lor ,totul se sfarseste. Acel flirt nevinovat din biblioteca dintre Maria si acel Gaian capata pentru Gelu porportiile unei catastrofe, acesta intrerupe definitiv si fara explicatii relatia amoroasa,Maria il defineste excelent pe Gelu:”intre inima ta si inima mea simt mereu lama rece a mintii tale”.Aspirand la dragostea absoluta, Stef Gheorghidiu doreste certitudinea absoluta; el aduna toate indoielile starii interioare si le diseca cu minuozitate, iar apropierea dintre Ela si Grigoriade devine pentru el o tortuta.Ela vede in Grigoriade iesirea din idealismul lui Stef si pasirea in real.
Obsesia si gelozia exagerata declanseaza starea conflictuala interioara.Pentru cei doi, prezenta feminina reprezinta ceva fara de care ei nu pot trai.In viziunea lui Stef “prezenta femeii imi era indispensabila ca morfina unui detracat” si Gelu ii marturiseste Mariei “de la o vreme nu te mai puteam gandi fara mine”.
Ceea ce ii mai aseamana pe Gelu si Stef este faptul ca cei doi sunt incompatibili cu societatea in care traiesc.Penciulescu marturiseste despre Gelu ca :”este prea inteligent pentru ceea ce ofera realitatea, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce vroia el”.Stef Gheorghidiu se considera un “prezentator indulgent si amuzant in lumea asta plina de infamie si prostie”.
A doua experienta fundamentala in viata lui Stef, in planul constiintei existentiale o reprezinta razboiul.Acesta constituie pentru Camil Petrescu un punct esential al intelectului; reprezinta un punct terminus as dramei lui Stef,Aceasta experienta a fost cea care l-a salvat de la moarte.
Dupa o iubire esuata, Gelu Ruscanu traieste o alta experienta a starii, dar de data aceasta in plan social, el devine aparator al dreptatii absolute.
Atat Gelu cat si Stef isi construiesc ideile pe o iluzie si sunt invinsi de adevar.Stef are posibilitatea de a se salva, insa Gelu nu are aceasta oportunitate si decat sa cada prada profanului prefera sa moara ca un invingator si nu ca un invins.
METAMORFOZE 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.