CAP DE CERB

Const. MIU

 

 

–          Nu-i aşa că noua metodă de învăţare vă place?

–          Daaa! se auzi răspunsul în cor.

–          V-am zis eu că o să îmbinăm utilul cu plăcutul! se lăudă profesoara.

–         Facem un adevărat cenaclu literar, profa! O măguli o elevă din prima bancă.

–            Se poate spune şi asta… Noi însă facem ceva inedit: GEOGRAFIE LITERARĂ.

Noua metodă de învăţare – activ-participativă –, pe care o propusese Carmen Ţibanbu elevilor săi, la începutul anului şcolar, a dat roade imediat ce a fost explicată şi exemplificată. Elevii scăpau de corvada învăţării mecanice, fără nicio tragere de inimă! Mai mult chiar, cu ajutorul noii metode îşi puteau etala creativitatea literară, mai cu seamă că li s-a promis că cele mai izbutite creaţii vor fi publicate în revista şcolii şi pe blogul acesteia.

–         Azi, vom lucra mai mult la clasă! avertiză profesoara. Nu vă mqai dau mult hulita – de unii – temă pentru acasă…  Ştiu că expertului în temele aşa-zis lucrate acasă n-o să-i convină, pentru că-i iau pâinea de la gură şi n-o să mai aibă ce fura de pe net…

–          De ce mă faceţi hoţ, doamnă profesoară? ceru lămuriri un flăcău, spre care se uitase cu subînţeles Carmen Ţibanu.

–          Te simţi cumva cu musca pe căciulă, domnule Lupescu?

–          V-aţi uitat la mine, lămuri elevul apostrofat.

–          N-am dat nume! se apără femeia.

Clasa explodă într-un râset zgomotos şi prelung.

„I-a dat peste nas!” comentă cineva.

–           Ziceţi mai bine care sunt noile cerinţe de azi şi o să vedeţi că le voi face faţă, se lăudă cel vizat, fără a lua în seamă chicotelile şi comentariile răutăcioase, care încă se mai auzeau.

–          La notare, voi ţine cont de creativitate, spontaneitate şi originalitate.

–           O. k… Corect… Bun aşa! Ne convine! Se auziră mai multe voci, care încuviinţau cele propuse.

–           Lecţia de azi e în legătură cu Turismul de pe litoralul nostru…  Pentru început, vom discutat despre noutăţile de la Vama Veche.

–          Ce-avem de făcut pentru asta?

–          Spuneţi tot ce ştiţi într-un catren… Timp de lucru – zece  minute!

–          E puţin! protestară elevii.

–          Biine – cinşpe, treacă de la mine… Asta aşa, ca să vă inspire muza ori muzoiul, glumi profesoara.

Spre surprinderea ei, foarte curând văzu mai multe mâini ridicate – semn că se crease o adevărată emulaţie.

–          S-o auzim pe Cristina! ceru profesoara.

–          La Vama Veche ne-adunăm,

Să petrecem, să cântăm…

Iar deviza de turişti:

Noi suntem ECOLOGIŞTI!

–          Bravo!… Bravo!

–          Ce mişto! aprobară câţiva colegi.

–          Asta ai zis-o, că ştii că sunt o ecologistă înrăită, observă Carmen Ţibanu, fără a scăpa ocazia de a se lăuda.

–               Nu doamnă!… Adică, ba da, ştiam… Dar mă gândeam că putem face şi puţină educaţie civică… Nu vedeţi că ăştia la TV arată munţii de gunoaie lăsate după astfel de manifestări culturale!…

–          Ia, să-l ascultăm pe rocker-ul Dănuţ Munteanu, noul poet al clasei…

Acesta se ridică de la locul lui şi se duse în faţa clasei. Le făcu semn altor doi colegi să-l urmeze.

–          Cu Alen şi Adi suntem în formaţie completă, explică el.

În timp ce Dănuţ citi cu voce joasă textul, ceilalţi băieţi mimară acompaniamentul: unul făcea pe bateristul, celălalt pe chitaristul:

–          Rock-ul are capitală

Vama Veche – doar în vară.

La beţie suntem toţi –

Doar „vame” şi vamaioţi!

 

Toată lumea aplaudă frenetic.

–          Vă faceţi publicitate, fu de părere profesoara, zâmbind.

–         Ne pregătim pentru balu’ bobocilor! se lăudă şeful formaţiei. Şi profităm de orice ocazie, să repetăm….

Uitându-se cu atenţie la cei care stăteau cu mâna ridicată, Carmen Ţibanu îl văzu şi pe cel cu care polemizase.

–          Ia, să vedem isprava domnului Lupescu, mimă ea curiozitatea.

Acesta, ridicând un deget în semn de avertisment, declamă:

–          An de an, la Vama Veche

Unii-şi caută pereche…

Altele se dau pe spate,

C-au rămas ne-mperecheate!

 

Râsete înfundate, acoperite de apaluze. Toată lumea ştia la ce făcuse aluzie flăcăul.

*

Continuă lectura

Reclame

Ofensă

Micu Bogdan – Ştefan

Nu-i loc de joacă în astă lume tristă,
Unde speranţele se-ascund mereu, vioi,
Iar amintirile sunt pagini de revistă
Din marea zâmbetelor stinse-n noi.

În strada prăfuită gunoaiele înoată
Şi zgomotos un clovn păşeşte arogant,
Lăsând în urma sa o lume depravată
Ce-şi plânge soarta grea într-un ritm alarmant.

Religia-i un business politic cum se ştie,
Ce spală mintea, omului credincios,
Căci Însuşi Dumnezeu nu e la datorie,
Lăsând Pământul pradă Infernului de Jos.

E prea târziu să credem într-un vestit miracol,
Trimis din Ceruri să ne ridice din noroi,
Căci lumea se înclină spre-un anonim diavol,
Iar cheia către PACE mereu vom fi doar Noi!

călcâiul inimii

MOTO:

Orice inimă are un călcâi al lui Ahile!

 

Ai decretat în Parlamentul Sufletului austeritatea sentimentelor.

Reducerea cu douăzeci şi cinci la sută a declaraţiilor de iubire!

Ca slujitor în Altarul Inimii tale, m-am supus „decretului”,

primind tot mai puţine declaraţii de amor pribeag…

Şi când mă gândesc că toată lumea vorbeşte de o criză

ce se prelungeşte pân’ la adânci bătrâneţi, îmi frec palmele de bucurie

că în curând  o să­-ţi ascult tăcerea necuvintelor spuse doar în gând…

Eternul

Cristina ILEA

Când luna dintre nori

Amarnic, crud străluce,

Aşa şi gândul tainic,

Către cer mă duce

 

Iar stele căzătoare

Se-aruncă din neant,

Către pământul aspru

În mare înecat.

 

Zâmbea adând şi dorul

Din tainice priviri,

Cum rece se încheagă

Eternele-amintiri.

 

 

Istorică

Din pagini prăfuite

Pruternice, răzleţ,

Fiinţe mâzgălite

Se conturau semeţ.

 

Din vremuri mult apuse

Cu zâmbete vioaie,

Ziceau poveşti nespuse

Din aprige războaie.

 

Şi când apusul zboară

Lăsând o umbr’ ascunsă,

În cărţi se-ascund ei iară,

În pace nepătrunsă.

Dor de tine…

Carmen Elena CINCU – (clasa a IX a-D – LTNB)

Mi-e dor de tine

Si-asa un dor nebun

Ma sfasie de nu mai reusesc

Sa il alin…

 

Invaluita in tacerea mea d-argint

La tine ma gandesc si ma intreb

Cum sa traiesc cu tine

Doar  in gand…

 

In umbra viselor

Ratacesc mereu

Si-n vantul neascultator

Mi-e drumul foarte greu…

El este presarat cu pietre

Mari si mult prea grele

Ce stau sa dea navala

In gandurile mele…

LABIRINT

Mriana MAZÂLU

Azi este o noua zi tomnatica,

Si cerul plange iar.

Lacrimile reci mi se preling pe sira spinarii,

La fel ca durerea in oase.

Alerg in zadar,

Pe stradutele inguste

Dar sufletul mi-e prins in labirintul vietii.

Ingerul meu…esti tu!

 

 

MAREA

Valurile marii au sters

Amprenta vremurilor trecute.

Ecoul ei ne cheama in

Adancurile-i magice,

In care doar comoara

Inimii tale straluceste

Si incalzeste viata….

Esti sirena timpului ce va sa vina.

TEMA MORŢII la Arghezi şi Blaga

Cristina ILEA – clasa a XII-a A, LTNB

Atât “Gorunul” cât şi “De-a v-aţi ascuns…” tratează tema trecerii în Thanatos, fără o concluzie evident, căci finalul ambelor poezii ne aduce în pragul incertitudinii pentru că nu aflam dacă eroul liric face trecerea din real în thanatos. Acelaşi lucru îl observăm şi în balada Mioriţa, operă care constituie substratul aparent al celor două poezii scrise anterior.

Cele două poezii se prezintă sub forma unui testament liric la fel ca balada care conferă substratul. „De-a v-ati ascuns…” are o structură identică cu balada, fără să fie împărţită în strofe, în timp ce „Gorunul” se împarte în trei strofe care definesc trei etape diferite în evoluţia eului liric.

Prima etapă în evoluţia eului liric este definită de liniştea aparentă care se strecoară în sufletul eului liric. În prima strofă sunt prezente transfigurări ale simbolisticii metaforelor, sugerând fiorul morţii.  Acelaşi sentiment în privinţa morţii este figurat şi în „De-a v-ati ascuns…”; deşi  totul începe ca un joc, tocmai acest joc succede moartea:

“Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu stiu cand o sa fie asta, tata,
Dar, hotarat, o sa ne jucam odata,
Odata, poate, dupa scapatat.”

Mioriţa, baza de la care s-a plecat în cele două poezii, are o primă parte care descrie cadrul natural în care se desfăşoară acţiunea: “Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai”; aici, chiar secvenţa de început conferă cadrului unicitate şi  linişte aparentă.

În a doua secvenţă, gorunul, ca simbol al trecerii clipei, aflat la margine de codru, sugerează că este un prag către thanatos. Această secvenţă ia forma unei întrebări retorice, expresioniste. Idea jocului cu moartea este prezentă şi aici, dar şi în opera argheziană. Acelaşi joc cu moartea ia forma unei alogorii moarte-nuntă în Mioriţa, în care se expune evident această idee, pe când în cele două poezii se vorbeşte de o uniune fizică, in opera lui Arghezi, şi de una aparent spirituală în opera lui Blaga.

Diferenţa între cele două opere o reprezintă modul în care fiecare autor priveşte moartea. La Blaga moartea este metafizică, eul liric facând diferite presupuneri, pe când Arghezi exploatează ritualul practic. El este liniţit în privinţa morţii, căci copiii săi au ajuns adulţi care îşi pot purta singuri de grijă: „Şi, voi aţi crescut mari,/ V-aţi căpătuit,/V-aţi făcut cărturari”.

Secvenţa a treia a poezii lui Blaga ne transpune în planul presupunerilor, asemeni baladei Mioriţa şi „De-a v-aţi asuns..”, iar fiorul morţii devine trăire. Motivele morţii sunt sugerate direct de trunchiul, sicriul şi scândurile în care corpul fizic va fi depus postmortem. Se poate observa cum eroul liric începe să trăiască prin gorunul care, la un moment dat, îl va trimite pe tărâmul thanatosului. De asemenea, aceeaşi relaţie osmotică între elementele naturii se deosebeşte şi în cadrul Mioriţei.

Alegoria moarte-nuntă din cadrul testamentului liric al ciobănaşului amintesc de relaţia osmotică a eroului liric cu natura, aceasta fiind concepută în limitele realului, iar elementele telurice şi cele de dimensiuni astrale contopindu-se armonios oferă „nunţii” ciobănaşului o aură spirituală aparte.

Din finalul celor trei opere putem constata modul în care eroii lirici privesc moartea: o etapă spirituală prin care oricine, indiferent de rang sau avere, este obligat să o treacă. Spiritul filozofic al lui Blaga ne oferă ipostaza metafizică a morţii, pe când Arghezi utilizează un  joc de cuvinte (jocul cu moartea) pentru a face cunoscută această etapă prin care toată lumea trece, el referindu-se mai mult la planul fizic decât cel spiritual, descriind cu amănunt urmaşilor, asemeni ciobanului mioritic, ce vor avea de făcut în cazul în care el se va duce pe tărâmul thanatosului.