ARIPI DE DOR – Ediţia a VI a 2011

POEZIA DE ATITUDINE

 

Cosmin ŞTEFĂNESCU

 

Ne-am obişnuit ca in fiecare an, revista culturală „Metamorfoze”, sa aducă in oraşul nostru, tineri merituosi din tara si din afara hotarelor – romani in suflet si in simtiri, de pretutindeni care iubesc si pretuiesc poezia.
Amfitrionul acestei reviste literare (domnul profesor doctor Constantin Miu) s-a luptat in decursul timpului cu vicisitudini de ordin financiar si a premiat de fiecare data premiantii din propriul salariu, nelasand nişte probleme de ordin pecuniar sa fie o opreliste pentru apariţia revistei respectiv a concursului literar „Aripi de dor”. Aceste eforturi consider ca sunt demne de toată admiratia, mai ales in aste vremuri tulburi.
Tinerii creatori ne oferă trairile si angoasele lor cu darnicie si o bucurie aproape copilareasca si ne poarta prin lumi paradisiace, undeva, într-o zona a imaginarului, pe câmpii mănoase de visare, uitare, ireal si real. Aici, in asta lume a versului infinit cuvintele se intrepatrund in chintesente de ştiut si nestiut si oferă cititorului dansuri diafane de cuvinte si insiruiri de metafore.
Talentul nativ al neamului românesc răsare pretutindeni si ne uimeste in fiecare an.
Cititorul care se adanceste in lecturarea acestor poeme ale Mirunei BELEA patrunde într-o lume mirifica, într-o clima beata de uitare,  unde se zbat dramatic iubirea si deznadejdea, tot aici descoperim bucuriile adolescentine transpuse in poeme ori planuri care se transforma din iluzii in triste deziluzii. Citind si recitind aceste poezii am descoperit cateva poeme cu aripi de vers alb si tematica socială care ne arunca brutal in crunta realitate a vremurilor noastre… Versurile par sa se revolte si striga atât despre problemele globale cât si despre problemele noastre din fiecare zi si despre durerile ţării noastre sfasiate de interesele meschine ale politicienilor, companiilor, concernelor etc.
In lucrarea ” Lucruri pe care nu le înţeleg”, autorul se zbate într-un loc plin de incertitudini, într-o zona a întrebărilor care ne macina si ne framanta pe noi toţi: (citez)
„Oricât m-as gândi, nu-mi pot da seama de ce se oglindeste in noi singuratatea
Tocmai când suntem înconjurati de oameni
Sau de ce într-un loc nu poate fi spaţiu pentru doi dusmani firavi,
Dar e destul loc pentru vreo treizeci de amici plinuti.

Nu, eu nu pot înţelege cum de-a fost nevoie de o bomba atomică pentru restabilirea păcii,
Nu, eu nu pot intelegetoate paradoxurile acestea lumesti, care nu au de-a face cu lumea,
Si cel mai cumplit lucru pe care nu îl înţeleg
E faptul ca trebuie sa mor, pentru a putea înţelege toate acestea.”
Personal, nu cred ca trebuie sa murim pentru astfel de lucruri ci doar sa învăţăm din ele si sa ne indreptam, ori am putea sa redevenim buni si puri si sa ne întoarcem la credinţă  iar toate aceste greşeli majore ale umanitatii vor fi sterse ireversibil de trecerea inexorabila a timpului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s