HARUL EVOCATORULUI NOSTALGIC

Const. MIU

În volumul Nu pot uita (fără editură, Medgidia, 2008), Ionel Echim cultivă un lirism nostalgic şi sfătos, în egală măsură.

Culegerea de amintiri – cum îşi subintitulează autorul cartea – reuneşte, pe baza memoriei afective, evocarea oamenilor şi a locurilor copilăriei: „Vă amintiţi copilăria?/ Mai  ştiţi acum ceva de ea?/ (…) // Asemenea altora acum,( Aştern în versuri pe hârtie,/ Mici întâmplări, pierdute-n fum,/ Din tot ce-a fost copilări,// Iar dacă azi sunteţi bătrâni/ Şi-aţi cam uitat copilăria,/ hai, încercaţi să fiţi mai buni,/ Dând celor mici, voi, bucuria.” (Copilăria, p. 12, 13). Pe bună dreptate, vârsta de aur a fiecărui om e cea mai frumoasă, iar casa părintească este matricea spirituală, matca spre care sufletul maturului se-ntoarce cu nostalgie: „Acolo-n casa de la ţară,/ Eu mi-am lăsat copilăria/ Şi-acum, nu ştiu a câta oară,/ Răsare-n suflet nostalgia.” (Din amintiri, p. 7).

Dintre năzbâtiile copilului de altădată, reţinem evocarea a trei:

–                      auzind de la ceilalţi băieţi de joacă de existenţa în pădure a bureţilor „buni de mâncat”, împreună cu un amic, copilul Ionel se avântă în pădure, cei doi nebăgând de seamă că s-au cam depărtat de cărare, s-au rătăcit. Din perspectiva maturului, episodul este evocat pe un ton glumeţ: „Soarele pleca la vale,/ Umbrele se tot lungeau,/ Vedeam doar fantome-n cale,/ Dinţii-n gură clănţăneau.” (Bureţii, p. 20). Rizibil, din aceeaşi perspectivă , este finalul „aventurii” celor doi neastâmpăraţi. „Pân’ la urmă, ne-au găsit/ Speriaţi, plânşi şi murdari,/ Pe-amândoi ne-au pedepsit,/ Ca pe doi mici muschetari.” (p. 21);

–                      dacă „povestirea” din Saltul este hazlie, datorită „recuzitei” micului paraşutist, cea din Mielul are un deznodământ tragic: „Auzisem eu prin casă,/ Mama, tata, cum discută,/ De-o chestie serioasă:/ Cum să sari c-o paraşută.” (p. 35). Naraţiunea punctează momentele dinainte şi de după salt: „grajdul este cam înalt,/ Lângă el, am pus o scară/ Am să fac şi eu un salt,/ Sper că nu o să mă doară.// (…) Cu umbrela desfăcută,/ Mă arunc înspre gunoi/ Sar ca broasca cea urâtă/ Dar cad peste chestii moi.” Finalul este formulat tot din perspectiva maturului îngăduitor cu aventurierul de odinioară: „Ce-a urmat? o baie bună,/ Să mă bată? n-avea rost;/ O aventură nebună,/ Vă spun drept: aşa a fost.” (p. 38).

–                      E ştiut că cei mici imită pe cei mari în tot ceea ce aceia fac; aşa s-a întâmplat într-o primăvară, în preajma Paştilor, când părinţii „Luaseră un miel să-l taie/ Iar unchiul priceput la toate/ Îl agăţase să îl taie./ Atent la tot ce se-ntâmplase”, copilul va recurge şi el la un sacrificiu: „Eu, jupuind de zor căţelul,/ Am spus – vădit preocupat:/ Fac ce-a făcut şi unchiu Nelu/ (…) // Greşiseră că au lăsat/ Cuţitul cel cu sânge scris,/ Iar eu atunci i-am imitat/ Şi prietenul mi l-am ucis.” (p. 27). Strofa finală are valoare moralizatoare, ca un memento pentru maturi: „Am povestit această întâmplare,/ Ca un modest avertisment./ Copilul – fie mic sau mare –/ Încearcă să ne copieze permanent.” (p. 27).De reţinut că atitudinea de Înţelept sfătos provine datorită formaţiei de pedagog. De unde şi tenta moralizatoare a finalurilor mai multor poezii.

În cartea pe care o discutăm acum, Ionel Echim se dovedeşte a fi un fin portretist. Dintre chipurile luminoase ale celor evocaţi, reţinem mai întâi pe cel al bunicii şi al bunicului de la ţară:

–                      Ea –  „Cu ochi căprui, cu ten curat,/ Cu voce caldă şi plăcută,/ Ieşea din când în când în sat,/ Când era tristă şi tăcută.” (p. 22). Evocarea e făcută în termeni superlativi, relevând iubirea nepotului: „Bunica pentru mine este/ Cea mai frumoasă amintire, / Pentru oricine-i o poveste,/ Dar pentru mine o iubire.” (p. 24).

–                      El  – „Înalt, brunet şi sprâncenat,/ Îşi răsucea mereu mustaţa./ (…) // Avea o voce tunătoare,/ Dar era blând şi mă iubea.” (p. 29). Răsfoind albumul cu amintiri şi dând peste o fotografie a acestui „Bărbat frumos, fără pereche”, autorul ar dori ca aceasta să se însufleţească. „Privesc la ea şi azi cu drag/ Aş vrea să o agăţ în cui/ Şi să îl văd c-apare-n prag.” (p. 31).

În legătură cu domnul Bălan – învăţătorul său –, Ionel Echim deapănă o întâmplare nostimă: părinţii îl purtau ca pe o fată, având şi plete; întrebat fiind când se va tunde, copilul a răspuns cu francheţe: „Când se va tunde prima oaie” (p. 33).

Viaţa a făcut ca aleasa inimii lui Ionel Echim (căreia îi dedică două poezii) să fie mama mea spirituală – cea care mi-a pus tocul în mână şi m-a iniţiat în tainele abecedarului. Portretistica realizată reţine trăsăturile esenţiale, surprinse – o confirmăm şi noi – în termeni superlativi: „Frumoasă foc, cu ochii verzi,/ Şi cu un zâmbet fascinant,/ Cum se întâmplă rar să vezi/ (…) // Era ca zâna din poveste/ Cu părul negru, ondulat” (p. 72).

Reclame

Laureaţii Concursului literar ARIPI DE DOR – ediţia a VI-a 2011

Juriul format din

Carmen RADU – poetă

prof. Monica NEDELCU

prof. Ionel ECHIM – poet

Ovidiu DUNĂREANU – prozator (preşedintele juriului)

a stabilit, din cele 35 de lucrări, pe baza punctajului, următorii câştigători:

PREMIUL DE EXCELENŢĂ – „ION FAITER” – MIRON MARIANA – Vorniceni, Republica MOLDOVA (mail: marimiru@rambler.ru)

PREMIUL I – OSICEANU ANDREEA – BUCUREŞTI

(mail: beladeea@yahoo.com)

PREMIUL II – VOICU STELIANA CRISTINA – PLOIEŞTI

(mail: cristinn_sv@yahoo.com)

tel. 0722.65.39.09

PREMIUL III – ISTRATI NATALIA – MÎNDIC – Republica MOLDOVA

(mail: nataliaistrati@mail.ru)

MENŢIUNI:

BELEA MIRUNA ŞTEFANA – COM. ULMI, jud. Dâmboviţa

(mail: miruna_stefana@yahoo.com)

BUCUR GABRIELA OANA – GĂEŞTI, jud. Dâmboviţa

(mail: gabriellabucur@yahoo.com)

tel. 0768949273

IONIŢĂ DENISA TEODORA – CLUJ-NAPOCA

(mail: denisse_ionis@yahoo.com)

tel. 0726.74.1003

SCHOPPEL CARLA FRANCESCA – BRAŞOV

(mail: carlaschoppel@yahoo.com)

tel. 0731.021978

ŞANDOR DORINA – TÂRGU-MUREŞ

(mail: sandordorina@hotmail.com)

NOTA REDACŢIEI:

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 4 iunie 2011, la

sediul Liceului teoretic „N. Bălcescu” din MEDGIDIA,

Str. SCARLAT VÂRNAF nr. 2,

începând cu ora 12.

Laureaţii sunt rugaţi :

să confirme prin e-mail pe adresa redacţiei participarea la festivitatea de premiere.

– să trimită pe adresa electronică a revistei –

metamorfoze90@gmail.com – o selecţie a lucrărilor cu care au participat

la concurs.

Poeziile vor fi de data aceasta semnate cu nume şi prenume,

iar documentul word 2003 să fie redactat cu font ARIAL 11.

Începând cu numărul din septembrie al revistei, vom publica

selecţii din creaţiile laureaţilor.

FACEM PRECIZAREA CĂ REDACŢIA REVISTEI

NU ASIGURĂ TRANSPORTUL ŞI CAZAREA,

DIN LIPSĂ DE FONDURI

poeme

MARIANA ALEXANDRA CREANGA

MAREA

Marea calma si stralucitoare

Saruta rasaritul cu valurile ei albastre

Asteapta soarele sa straluceasca

Pe nesfarsita bolta cereasca.

Soarele, cu fluturele sau de raze,

Ii da in dar prietenei lui;

O hora de culori ametitoare

Si lumina  cea incantatoare.

Ii multumeste marea cea albastra

Prietenului ei cu chipul de lumina

„-Esti candela eterna, soare,

Si iti ofer albastrul meu de floare”

AMINTIRE

Un  inger  al  amintirilor

Pluteste  in  mintea  mea,

Si, parca  imi  spune ca,

Totul  nu  a  fost  in  zadar.

Visul  copilariei,

Ce  creste, creste  si  iar  creste

Niciodata  nu  se  va  stinge.

Murmurul  tacerii  plange

Si spune ca acele clipe

si doruri ale  copilariei

Deloc  nu  vor   reveni.

Ce-a  fost  odata, demult,

Nu  va  mai  fi  niciodata…

Dor  de  vara

Vara  in  pulberi  de  aur  s-a  pierdut

Azi  doar  retraiesc  amintiri  din  trecut.

Trupul, infiorat,  uneori  imi  tremura

Iar  un  gand  nefericit  parca-mi  murmura.

Vara,  mereu  dorul  mi  l-ai  calauzit

Si  cu  frunze  verzi  mi  l-ai  invelit.

Acum  stau  privind  bruma  de  clestar

Si  sper  sa-mi  dispara  dorul  amar.

Dar  pana  cand  cerul  cu  pamantul  se  va  uni

Si  muntii  din  loc  se  vor  urni

Eu  te  voi  astepta  cu  speranta-n  suflet

Pe  tine,  vara,  cu-al  tau  verde  zambet.

Flori de mai

Cristina ILEA, cls a XI-a A – L.T.N.B

« Când florile de mai

Se vor deschide-n soare,

Iubite să mai stai

În zile amăgitoare.

Şi când ele se vor duce

Într-o lume mai cinstită

Clipa toată va fi dulce

Şi de suflet absorbită… »

Astfel zise trist iubita,

Legănându-se-ntr-un tei;

Primavara cea-nsorită,

Se închină dragostei,

Iară zâna argintată,

Scăpăra lumini de mai,

În dantelă-aristocrată,

Cuprindea întregul plai.

Sakura

În alb şi roz picta-vom lumea-ntreagă,

Iar vântu cald în lume ne dezleagă,

S-aducem parfum, lumină şi culoare,

Toate-n zi de sărbătoare.

Ca toţi oamenii să citească

În a noastră scriere pământească

Grandioasă-arhitectură

Patru petale, parfum, literatură…  

POEME

Hűlya CURTAMET (clasa a XI-a A)

Închide ochii,

Şi simte roua ierbii de dimineaţă,

Vântul dulce al primăverii

Mireasma florilor de mai.

Întinde mâna

Şi apucă o rază de soare,

O rază de speranţă,

O rază de iubire !

 

Femeia

Te aşteaptă, te-nţelege.

Te indeamnă şi te iubeşte,

Tu când vrei iţi şi găteşte.

E frumoasă, e fragilă,

Şi tot timpul îi este milă.

Plânge, boceşte,

Când la telenovele priveşte.

Sculptat corpul i-a fost,

Din trup bărbătos.

Tenul atât de fin ii este,

Privirea-i parcă din poveste.

Prinţesa trebuie s-o strigi,

E FEMEIA ce să-i zici?

 

LUCIA SAVA

poeme

Degetele tale

 

 

O ploaie-s degetale tale,

duc a florii clorofilă

din spaţiile necognitive,

o aşează pe glezna obosită

de forfota luminii,

pe spatele care se îndoaie

de o gârboveală timpurie.

 

Şi-ntr-un miros de cretă,

ploaia se coboară.

Cu unghiile lăcuieşte de zor

asfalt al tăcerii.

Stropi mari lasă din cer

mirosuri florale,

leac pentru glezna ta.

 

În picături de ploaie,

sunt unghiile tale

cu neastâmpărul lor,

încarnate în oboseală.

Simţi migrenă,

ploaia rece

pe mâinile răsfirate.

Nu vrei degetele

mirosind a pământ,

numai a astre.

 

Sunt degetele ude,

boboci de roze, desfăcuţi,

care nu deformează

prin lentile, lumea ta.

Ai vagi percepţii

că te agăţi de o respiraţie

a degetelor tale,

când dau o grabă la ceva.

 

 

 

 

                 Jug

  

Un jug au devenit întârzierile,

lucruri ce au fost planificate

să le faci într-un moment.

Şi tragi la jug chiar dacă

trup nu-i ham.

Nu ai de ales când vrei

să trăieşti împăcat,

cu tot ce s-a putut face

din  ce ai rostit în cerebralitate,

când ai devenit responsabil.

 

Mergi pe ogoare şi câmp,

străbaţi străzile unui oraş tainic.

Şi beatitudinile îţi devin excese,

dându-ţi acea mizerabilă senzaţie

că te mulţumeşti cu puţin

în creşterea virtuoasă

spre lumea de dincolo de tine.