CONTROVERSE CRISTOLOGICE

Pred. Prof. Dr. Const. MIU

In Biblie nu exista nicio relatare despre viaţa lui Iisus, între 12 si 30 de ani. Acest interval, l-am denumit în alt studiu perioada blancă a vieţii lui Iisus, deoarece nu avem informaţii despre adolescenţa celui care avea să devină Mântuitorul lumii, ca şi despre formaţia Sa spirituală. În câteva capitole din Evangheliile după Matei si după Luca sunt prezentate succint evenimentele semnificative din viata lui Iisus: aceste naraţiuni din copilărie prezintă genealogia lui Iisus, o serie de evenimente, precum Buna Vestire, venirea magilor din răsărit, spre a se închina celui ales, fuga în Egipt unde familia a rămas până la moartea lui Irod, şi întoarcerea la Nazaret, arătarea în templul din Ierusalim. După aceste evenimente, viaţa lui Iisus este învăluită în mister, până la începutul misiunii Sale.
In anul 1894, Nicolas Notovitci, doctor şi jurnalist rus a publicat o carte intitulată Viaţa necunoscută a lui Iisus Hristos (ediţia în limba română a apărut în 2011, la Editura Solaris print, Bucureşti). El a scris această carte în urma unei călătorii în Afganistan-ul de azi, în India şi Tibet. Ajungând la mănăstirea Himis, în Ladak, în munţii Himalaya, Marele Lama i-a arătat doua volume vechi, legate în piele, în care se relata despre viaţa lui Issa, cum era cunoscut pe acele meleaguri Iisus. Documentele aduse din India în Nepal şi apoi în Tibet au fost scrise, în original, în limba pali, limba religioasă a budiştilor. Copiile de la Himis fuseseră traduse în tibetană.
Biografia lui Issa era alcătuită din 244 de versete, în 14 capitole.
       Prima noutate pe care o găsim în cartea lui Nicolas Novtovici se referă la Moise – în manuscrisele tibetane având numele de Mossa. În Exodul Vechiului Testament (cap. 2), aflăm că Moise născut de o sclavă evreică, a fost găsit pe apa Nilului de fiica faraonului, după ce mama naturală îl abandonase (Exodul, 2:1-10). În manuscrisul de la mănăstirea Himis, Moise este fiul faraonului: „Acest faraon avea doi fii, cel mic purtând numele de Mossa, israeliţii l-au învăţat felurite ştiinţe.” (Nicolas Notovici, Viaţa necunoscută a lui Iisus Christos, ediţia citată, p.83).
Pe lângă evenimentele deja cunoscute din Evanghelii cu privire la viaţa lui Iisus, cartea aduce în plus relatări cu privire la anii despre care Evangheliile nu pomenesc nimic. Astfel, se arată cum în cel de-al treisprezecelea an al lui Issa, primul din anii săi „pierduţi”, era vremea când un israelit ar trebui să se căsătorească. Potrivit manuscrisului pe care l-a publicat Notovici, el a părăsit în taină casa tatălui sau, a plecat din Ierusalim şi a călătorit spre răsărit cu o caravană de negustori, pentru a se perfecţiona în Cuvântul Divin şi spre a studia legile marelui Budha (cf. N. Notovici, Viaţa Sfântului Issa…, IV: 10-13, în ed. cit., p. 89). Issa avea 14 ani atunci când a trecut prin Sind, o regiune situată în sud-estul Pakistan-ului de astăzi, în valea inferioară a fluviului Ind, şi s-a stabilit printre arieni. Faima acestuia s-a răspândit „în nordul regiunii Sindh” (cf. ed. cit., p. 90), şi el a fost rugat de către jainişti („cei care se închinau zeului Djaïne” – p. 90 – n. n.) să stea cu ei. Ajuns la Juggernaut (în provincia Orsis – n. n.), a fost primit cu bucurie de către preoţii brahmani care l-au învăţat să citească şi să înţeleagă Vedele, să tămăduiască şi să exorcizeze. Issa a petrecut şase ani studiind şi învăţându-i şi pe alţii la Juggernaut, Rajagriha, Benares, şi alte oraşe sfinte, după care a fost implicat într-un conflict cu brahmanii şi kshatriya-şii, respectiv castele preoţilor şi războinicilor, prin faptul că a predat scrierile sfinte castelor inferioare, vaisya-şii (casta fermierilor şi a negustorilor) şi sudra-şi (casta muncitorilor şi a ţăranilor).

 

      Decât să se supună viziunilor limitate ale brahmanilor, Issa a preferat să predice împotriva lor: „Nu slujiţi idolii (…); nu ascultaţi învăţăturile Vedelor, în care adevărul este răstălmăcit…”  (Viaţa Sfântului Issa…, V: 26, în ed. cit., p. 93). Cunoscând limba Pali, dreptul Issa a abordat studiul manuscriselor sacre ale Sutrelor, iar „Şase ani mai târziu, Issa, pe care Buda îl alesese să îi răspândească Cuvântul Sfânt, putea să explice perfect înţelesul manuscriselor sacre.” (Viaţa Sfântului Issa…, VI: 4, în ed. cit., p. 94). A părăsit apoi Himalaya şi a călătorit spre vest predicând, în drumul său, împotriva idolatriei („…lepădaţi-vă de idolii voştri şi nu săvârşiţi ritualuri care vă despart de Tatăl vostru […] nu idolii vor fi distruşi prin mânia Sa, ci aceia care i-au creat; inima le va fi mistuită de focul veşnic…” – Viaţa Sfântului Issa…, VI: 15; VII: 10, în ed. cit., p. 96, 97), întorcându-se în cele din urma în Palestina, la vârsta de 29 de ani. De aici încolo povestea este bine cunoscută, fiind aidoma cu cea relatată de evanghelişti: e vorba de pizmuirea lui Iisus, arestarea Sa, patimile îndurate, crucificarea şi Învierea Sa.
      Găsim, de asemenea, îndemnul lui Issa ca oamenii să ducă o viaţă neprihănită: „Nu luaţi ce aparţine altora […] Nu înşelaţi pe nimeni, pentru a nu fi înşelaţi la rândul vostru, încercaţi să vă îndreptaţi înainte de ultima judecată […] Nu vă lăsaţi pradă depravării, deoarece este o încălcare a poruncilor dumnezeieşti. Veţi fi mântuiţi pentru totdeauna nu doar prin curăţirea voastră, ci şi prin îndrumarea altora…” (Viaţa Sfântului Issa…, VII: 15-18, în ed. cit., p. 98-99). Îndemnurile acestea amintesc de Predica lui Iisus de pe Munte, consemnată de Sfântul evanghelist Matei (cf. Sf. Evanghelie după Matei, 5: 21-48; 6: 1-34; 7: 1-11).
O altă noutate o constituie pledoaria lui Issa pentru femeie. Iată pasajele care formează un adevărat imn de slavă al femeii, în ipostaza soţiei sau a mamei, în ceea ce priveşte rolul şi locul acesteia în colectivitate. „Respectaţi femeia, deoarece ea este mama universului şi întreg adevărul creaţiei divine sălăşluiesc în ea.” […] ; „După Dumnezeu, gândurile voastre cele mai bune ar trebui să aparţină femeilor şi soţiilor; femeia fiind pentru voi templul sfânt în care veţi găsi cel mai uşor fericirea perfectă.” […] „Nu o supuneţi umilinţelor, fiindcă altfel vă veţi umili pe voi înşivă şi vă veţi pierde iubirea, faţă de care nimic nu există aici pe pământ.” „Protejaţi-vă soţia, pentru ca ea să vă poată proteja pe voi şi pe familia voastră: tot ce veţi face pentru mama voastră, soţia voastră, fie pentru o văduvă, ori pentru o altă femeie aflată la ananghie, veţi fi plăcut pentru Dumnezeu.” (Viaţa Sfântului Issa…, XII:10; 18, 20-21, în ed. cit., p.113, 114). Această pledoarie ar putea veni în sprijinul adepţilor „tezei” cărţii lui Dan Brown, Codul lui da Vinci, unde se acreditează ideea existenţei unei idile între Iisus şi Maria Magdalena, cei doi având chiar un urmaş – o fată, iar după mulţi ani mama şi fiica ar fi ajuns pe meleagurile din sudul Franţei. În Noul Testament, faţă de unele manuscrise apocrife de la Marea Moartă, unde se face apologia feminităţii, nu găsim asemenea pasaje. Iisus a avut discuţii cu multe femei, când era cu discipolii săi şi era chemat să ajute sau să vindece. Spre pildă, în Sf. Evanghelie după Matei, are o discuţie cu o femeie cananeană, a cărei fiică era posedată de către demoni, iar la rugămintea discipolilor, aceasta este ajutată de Mesia (cf. Matei, 15:28). Mai mult chiar, deşi femeia bolnavă de 12 ani se atinge de straiele lui Iisus, fără încuviinţarea acestuia, aceasta se vindecă, pentru că i-a fost credinţa puternică: „Iar El i-a zis: «Fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace şi fii sănătoasă de bola ta.» (Marcu, 5:34; Luca, 8: 48). În Sf. Evanghelie după Ioan, Iisus iartă femeia adulterină şi îi spune acesteia să nu mai păcătuiască (cf. Ioan, 8: 4-11).

În Prefaţa cărţii sale, Notovitci precizează că arhiepiscopul de Kiew, Monseniorul Platon „a considerat că descoperirea mea era de o mare importanţă, dar a încercat din răsputeri să mă deconsilieze în publicarea memoriilor, declarând că ar fi împotriva propriilor mele interese să fac acest lucru.” Un an mai târziu, autorul a prezentat manuscrisul unui cardinal apreciat de Sfântul Părinte de la Vatican, însă acesta l-a avertizat că publicarea unei astfel de cărţi îi va atrage numeroşi duşmani. Abilul cardinal i-a sugerat că în schimbul unei sume de bani consistente, ar trebui să renunţe la acest demers: „Dacă aveţi nevoie de bani, pot obţine o compensaţie pentru aceste notiţe, suficient cât să vă remunereze pentru pierderea de timp pentru cheltuieli.” (p. 9-10). Acelaşi refuz categoric l-a primit la Paris şi din partea cardinalului Rotelli: „Biserica (…) suferă profund din cauza acestui nou curent de idei ateiste, iar dumneavoastră nu aţi face decât să furnizaţi material nou calomniatorilor şi detractorilor doctrinei evanghelice.”       (p. 10).
      Ediţiile franceze ale acestei cărţi precizează că în anul 1925, conducând o expediţie în Asia Centrală, Nicolas Roerich, pictor rus, poet, arheolog, mistic şi filosof, a vizitat Himis-ul. El a publicat ulterior scrieri pe care le descoperise la mănăstire, iar traducerea sa era asemănătoare celei a lui Notovici. El a relatat de asemenea că a dat în călătoria lui de multe alte documente, atât scrise cât şi orale, legate de şederea lui Issa în Orient. În anul 1939, fără a avea vreo cunoştinţă despre legendele legate de Issa sau de cartea lui Notovici, unei talentate pianiste, cunoscută în acea vreme – Elisabeth Caspari – i s-au arătat trei cărţi de către bibliotecarul de la Himis, care i-a mărturisit: „Aceste cărţi spun că Iisus al vostru a fost aici”. Nu ştim dacă traducerea făcută de Nicolas Roerich s-a concretizat într-o carte tipărită sau a rămas în manuscris, după cum nici dacă, într-o variantă sau alta, ar putea fi într-o bibliotecă publică. De asemenea, nu se precizează dacă mărturia pianistei Elisabeth Caspari a fost consemnată în vreo publicaţie sau vreun alt document scris şi nici dacă ea există cu adevărat, fiind păstrată. Cu siguranţă, cele două aşa-zis mărturii despre descoperirea făcută de Nicolas Notovitci au menirea de a da credibilitate acesteia.
Mai mult, în ediţiile franceze, de care aminteam, se precizează că manuscrisele cu pricina ar fi dispărut de la mănăstirea Himis. Cine să fi avut interes să le facă dispărute? Desigur, suspiciunea planează asupra Vaticanului. Însă este deranjant pentru cei de acolo faptul – dacă e să luăm de bună descoperirea lui Notovici – că Iisus ar fi negat Vedele sau ar fi îndemnat la preţuirea femeii? Sau că Moise ar fi fost chiar fiul faraonului? În cazul lui Moise, acest amănunt biografic ar trebui să bucure pe Sfântul Părinte, pentru că în manuscrisul cu pricina, acest profet a îmbrăţişat credinţa israeliţilor: „…israeliţii au refuzat să-şi lepede Dumnezeullor, pentru a slăvi zeii făcuţi de mâini omeneşti, cei care erau zeii egiptenilor. Mossa credea în Dumnezeul lor indivizibil…” (Viaţa Sfântului Issa…,II: 9-10).