TĂCERILE MELE

CARMEN RADU


Cristian Ciornei - cls a VII-a B Şcoala Spiru Haret Medgidia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

NOTA REDACŢIEI: Desenele aparţin elevului Cristian CIORNEI

                                  clasa a VII-a B – Şcoala „Spiru Haret” – Medgidia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

flux şi reflux 

 

marea trage aer

din abisuri necunoscute. 

se întinde spre ţărm 

cu valuri

şi pânze de corăbii

inexistente.

pescăruşii îşi odihnesc

singurătăţile.

iubirile se sparg

în zori…

rugul dimineţii

arde trăirile nopţii.

într-un ceas de taină

facem un pact:

până la următorul sărut

căutăm nordul.

fugim spre marginile

punctelor cardinale

ca să ne putem regăsi

flux şi reflux

la marginea mării.

 

 

Bal mascat

 

În fiecare dimineaţă

am grijă

să-mi pun măştile pe faţă,

una câte una…

plec spre balul mascat

al unei noi zile

din aceeaşi viaţă.

trecătorilor prin zi

le arăt o altă mască:

uneori drăguţă,

tăcută,

înţelegătoare,

tristă,

puternică,

dar mai mereu veselă

şi surâzătoare…

 

 

Mă întâlnesc mereu

cu alte măşti,

de culori diferite,

fardate cu obrajii roşii

ai furiei

sau cu pudra albă

a indiferenţei,

a nepăsării.

măşti suferinde

sau blânde…

toate căutând

stropul de linişte.

 

Dar cel mai greu îmi este

cu măştile – cameleon.

nu ştiu niciodată

care e culoarea lor reală…

folosesc mereu

un alt fond de ten.

 

Seara, fără măşti,

îmi spăl faţa

şi mă uit în ochi

aşteptând să mă întâlnesc

cu mine.

uneori mă recunosc,

alteori nu.

 

Mă gândesc

când am lăsat

să-mi cadă masca.

nu ştiu nici măcar

pe unde am pierdut-o…

Ochii pe care îi văd acum

sunt de sfârşit

de bal mascat…

 

 

 

chiar dacă

 

chiar dacă murim şi înviem

de mii de ori pe zi,

chiar dacă ne pierdem raţiunea de a fi,

chiar dacă înflorim şi ne scuturăm

între anotimpuri,

chiar dacă ne privim singurătatea în ochi,

chiar dacă ne imaginăm că trăim

ceea ce am vrea să trăim,

chiar dacă anticipăm motive şi sensuri,

chiar dacă ne frământăm şi ne zbatem,

chiar dacă visăm frumos sau avem coşmaruri,

de fapt,

în fiecare zi,

ne trăim

propria eternitate.

Reclame

Dreaming…

Cristina ILEA –clasa a XI-a A (LTNB)

It’s very cold the air in here,

In the dark has grown a fear,

And any drug that’s taking my mind away

Isn’t stronger than love that makes me stay.

In dark is nothing left to see

I can hear your heartbeats for me,

An old guitar your fingers play

There are so many things I never say.

Is your touch, for it I grief,

In this empty space, only you I believe;

You’ll do for me, without exception, anything,

I still hear that old song you keep sing.

But soon, my dream has fade away,

About it, there’s nothing left to say…

It’s in our nature to wish upon a star,

But remember, our star is just so far.

SPRING

 

It’s spring time again in my heart,

So all my feelings have a new start;

Nature plays its green song all the time,

And when it stops I’ll give it another dime.

Butterflies are flying in front of my face,

They have rainbow, vibrant wings like lace,

They take me to the Nevermore land

Where gold is found in shining sand.

In my journey I’ve found the truth –

Why aalways spring seem so youth:

Its core is made only of love,

So that’s why I’m writing of…

Renegare

Andra IRIMIA – clasa a XI-a D (LTNB)

             Imi ploua repetat pe cutia unde imi tin inima. Bate, tot bate, mereu la fel, mereu in jos. Ca sa ne pot salva tot ce trebuie sa fac este sa intorc ploaia pe dos. Sa bata, tot sa bata, mereu la fel, doar in sus de data asta. Pleaca, te rog pleaca. Inainte, opreste macar ploaia din ochii mei. Du-te, doar du-te tot mai departe de tot ce-i al meu.   

            Imi pare rau, nu iti pare rau si nici ei nu ii pare rau. Dar, vezi tu.. Ploaia bate, tot bate in cutia unde obisnuiam sa imi tin inima. Ploaie fara cer, opreste-te !

 

Rugăminte

Stiu, stiu ca infinitul ti-a sters fiecare lacrima inainte sa o versi. Stiu ca va trebui sa ma uiti, dar inainte trebuie sa te invat cum sa iti amintesti de mine. Trebuie sa te invat cum sa iti pictezi, pe foile albe ale viitorului tau, cate un soare in fiecare zi. Povestea noastra s-a terminat de prea multe ori si inca nu sunt sigura daca a inceput vreodata. Visam cum pe pieptul tau, isi faceau pat tamplele mele . Si chiar de vei pleca, umbra mea mereu iti va bantui sulfetul. Dar chiar de suma zilelor mele care vor urma va da cu minus, tot te voi invata ca.. in viata e bine sa si suferi, atata timp cat nu ti-e teama. In viata e bine sa si plangi, atata timp cat nu te vede nimeni. In viata, in fiecare noapte iti vinzi sufletul intunericului, pentru a-ti da la schimb o zi . O singura zi. Pana cand… noaptea se va satura de fata ta si va incheia contractul.

           Tine minte, greselile nu se indreapta cu ciocanul. Asa ca , te rog, mai lasa-ma sa respir. 

Imi ploua repetat pe cutia unde imi tin inima. Bate, tot bate, mereu la fel, mereu in jos. Ca sa ne pot salva tot ce trebuie sa fac este sa intorc ploaia pe dos. Sa bata, tot sa bata, mereu la fel, doar in sus de data asta. Pleaca, te rog pleaca. Inainte, opreste macar ploaia din ochii mei. Du-te, doar du-te tot mai departe de tot ce-i al meu.   

            Imi pare rau, nu iti pare rau si nici ei nu ii pare rau. Dar, vezi tu.. Ploaia bate, tot bate in cutia unde obisnuiam sa imi tin inima. Ploaie fara cer, opreste-te !

 

 

 

 

 

Rugăminte

 

Stiu, stiu ca infinitul ti-a sters fiecare lacrima inainte sa o versi. Stiu ca va trebui sa ma uiti, dar inainte trebuie sa te invat cum sa iti amintesti de mine. Trebuie sa te invat cum sa iti pictezi, pe foile albe ale viitorului tau, cate un soare in fiecare zi. Povestea noastra s-a terminat de prea multe ori si inca nu sunt sigura daca a inceput vreodata. Visam cum pe pieptul tau, isi faceau pat tamplele mele . Si chiar de vei pleca, umbra mea mereu iti va bantui sulfetul. Dar chiar de suma zilelor mele care vor urma va da cu minus, tot te voi invata ca.. in viata e bine sa si suferi, atata timp cat nu ti-e teama. In viata e bine sa si plangi, atata timp cat nu te vede nimeni. In viata, in fiecare noapte iti vinzi sufletul intunericului, pentru a-ti da la schimb o zi . O singura zi. Pana cand… noaptea se va satura de fata ta si va incheia contractul.

           Tine minte, greselile nu se indreapta cu ciocanul. Asa ca , te rog, mai lasa-ma sa respir.

NOTA REDACŢIEI: Desenele aparţin elevului Cristian CIORNEI

                                  clasa a VII-a B – Şcoala „Spiru Haret” – Medgidia

Un fel de introspecţie

Burducel Andreea Laura

clasa a XI-a D – (LTNB)

Aseara am inceput sa ma gandesc la mine, fapt putin cam egoist poate. In oglinda, transparenta mea ma orbea si umbra imi facea semn sa tac. Dupa ce s-au epuizat toate intrebarile si  tipetele, iar tacerea a inspirat cu calmitate o gura proaspata de aer, mi-am dat seama ca e vina mea.

De felul in care ne simtim uneori, suntem vinovati doar noi, pentru ca la un moment dat am facut un pas gresit, am iubit prea mult, am ras prea putin si am uitat sa fim indiferenti.

Asa e si cu stelele. Au si ele viata lor plina de griji; cata lumina sa  ne mai dea, cati indragostiti sa mai faca sa zambeasca si cum sa faca sa-si indeplineasca visele. Da, si ele au vise. Unele vor sa devina stele de cabaret, altele stele de cinema, iar unele, pur si simplu oameni. Ar fi bine daca am fi noi atat de „puri” si „simpli”.

Si stelele au nevoie de alte stele calauzitoare care sa le taie nemurirea si care sa le dea din ochiul vantului aripi sa zboare spre Pamant. Poate ar trebui sa invatam de la ele; sa ne urmam idealurile si sa cerem indurare noptilor albe framantate de neliniste. 

Aseara am inceput sa ma gandesc la mine, fapt putin cam egoist poate. In oglinda, transparenta mea ma orbea si umbra imi facea semn sa tac. Dupa ce s-au epuizat toate intrebarile si  tipetele, iar tacerea a inspirat cu calmitate o gura proaspata de aer, mi-am dat seama ca e vina mea.

De felul in care ne simtim uneori, suntem vinovati doar noi, pentru ca la un moment dat am facut un pas gresit, am iubit prea mult, am ras prea putin si am uitat sa fim indiferenti.

Asa e si cu stelele. Au si ele viata lor plina de griji; cata lumina sa  ne mai dea, cati indragostiti sa mai faca sa zambeasca si cum sa faca sa-si indeplineasca visele. Da, si ele au vise. Unele vor sa devina stele de cabaret, altele stele de cinema, iar unele, pur si simplu oameni. Ar fi bine daca am fi noi atat de „puri” si „simpli”.

Si stelele au nevoie de alte stele calauzitoare care sa le taie nemurirea si care sa le dea din ochiul vantului aripi sa zboare spre Pamant. Poate ar trebui sa invatam de la ele; sa ne urmam idealurile si sa cerem indurare noptilor albe framantate de neliniste.