Inteligenţa eşuată

Florian Bratu

Spaima de a fi ţinta unei glume sau a unei observaţii critice scoate la iveală o caracteristică mai puţin umană. În testele care s-au făcut de către diverşi oameni de ştiinţă s-a observat că dominanta esenţială la categoria proşti fără frontiere se observă o creştere exponenţială a orgoliului, deşi nu au inventat decît aţa de tăiat mămăliga… Este foarte dificil să-i spui, darămite să-i explici, cu argumente, fiinţei fără creier că în orice există o limită, că prostia fără limite conduce la distrugerea sa şi a celor din jur. Mi-a plăcut termenul de inteligenţă eşuată care are un aer civilizat, dar nu se acoperă decît din motive de igienă socială. Este adevărat că termenul de prost sau prostie declanşează automat o reacţie de furie din partea unuia sau mai multor interlocutori. Normalitatea cunoaşte forme variabile explicabile, dată fiind fragilitatea biologică a subiectului.

În artă lucrurile sunt spuse direct ca în pamflete ori voalat prin imagini care să stîrnească rîsul cititorului. Asta nu înseamnă că receptorul unui text literar este întotdeauna dispus să accepte datul textului, din varii motive. Unul dintre acestea este, din păcate, înălţimea scaunului care îl determină să refuze evidenţa expusă, textul fiind declarat aiurit, lipsit de măsură, de eleganţă, deşi originea lor este tot traista, dar dă bine moftul proferat cu o voce joasă şi aferată în faţa unui public, vai şi el siderat prin simbioză, la auzul sau văzul rostirii lipsite de pietate şi dulceaţă. În mod fatal, am mai spus-o şi cu alte ocazii, prostia este molipsitoare. Dar oamenii de ştiinţă, practicanţi ai relativităţii absolute refuză cu obstinaţie acceptarea şi eradicarea unei realităţi nocive asupra fiinţei umane. De ce? Explicaţii, dacă nu sînt, se găsesc ele, ca să folosesc o sintagmă şi o tactică a travestiului moftangiu sau ştiinţific. Păi, cum să-şi exercite puterea asupra celuilalt sau a mulţimii decît lăsîndu-i fie în ignoranţă, fie în zeama lor, să nu cumva să le cauzeze la organele sensibile. Nu e bine sau, mai nou, alterează imaginea, spunea Întunecimea sa ştiinţifică. Ei aş!

Oamenii de artă au descris şi o altă opţiune a păcălicilor faţă de semenul nostru: stilul bonom, uşor ironic şi făcînd un  semn discret cu ochiul: trebuie să-l înţelegem pe prostănac! Prostia parvenită pozează în om înţelept, profund dedicat ştiinţei şi artei din care oricum nu înţelege nimic. Dar are memorie. Şi cîinele are ! Dar ce memorie scurtă are excelenţa parvenită: cînd sărea din pat în pat sau golea banca să plătească scaunul pe care stă cocoţată cu o figură de ţi se face părul măciucă de-o vezi noaptea, iar ziua devine imaginea coşmarului umanităţii.

Pe ce se bazează prostia ? În primul rînd pe nesimţire. Nu aude, nu vede decît pe cine să vîndă ca să urce pe scaunul puterii. Şi totuşi, pe cine vinde spaima ştiinţei? Pe cei ce ştiu cu adevărat şi îi stau în cale, îi strică imaginea propriei suficienţe. Prostia nu suportă comparaţia: ea este începutul şi sfîrşitul lumii, nu alfa şi omega că i se împleticeşte limba să pronunţe corect!

Prostia este fericită pentru că ştie că orice drum i se va deschide prin orice mijloc. Ce neagră arată la faţă prostia pînă să-şi îndeplinească scopul: scaunul puterii! Şi aici apare paradoxul: prostia a început să imite inteligenţa, adică trebuie să se ascundă prin travestiul puterii ca să beneficieze de imunitate. Vai! Să nu i se strice imaginea de cutră!

De ce ţine aşa mult prostia la imagine? Poporul a sintetizat simplu acest mod de a fi al prostiei: Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul. Pe de altă parte prostia lasă urme în conştiinţa celorlalţi, adică dezvăluie incapacitatea de a gîndi altfel decît prin fraze gata făcute.

Şi de propria imagine e grijulie: pune slugile să-i facă sinteze. Cu grijă, să nu care cumva să se vadă că nu e aptă de nimic…

De ce nu e aptă prostia ? Pentru simplul motiv că nu cunoaşte devenirea, ea rămîne încremenită în siguranţa cu care debitează inepţii ce creează tsunami în toate mediile pe unde îşi face simţită prezenţa. Prostia este absenţa umanului şi viermuiala sterilă a sporovăielii, cu şi fără ştaif învăţat pe de rost că altfel nu poate…

La o privire atentă se poate remarca cu ochiul liber cele două posturi fundamentale ale prostiei: una statică, statuară şi alta dinamică, la nivelul limbajului cu care învăluie bietul om apăsat de grijile vieţii. Ea este chipurile vigilentă la nevoile omului, îi asigură confortul on-line al spectacolului creierului fără funcţii, fără gîndire: coşmar în toată hidoşenia sa.

Oh! prostie ce acoperi pămîntul cu intensitatea pestilenţialei tale prezenţe! Am văzut  prostia pură(!) şi jocul ei în toate formele, timpul mi-a îngăduit să o văd, deşi sunt orb. Nu numai că miroşi infernal, dar te bucuri de puterea ubicuităţii şi a cantităţii: Proşti, dar mulţi, vorba personajului!

Imaginea de coşmar pe care o aperi cu îndîrjire bovină se traduce prin formele disgraţioase ce le expui fără jenă printre fiinţele umane, fără a fi conştientă de greaţa pe care o provoci în sufletul şi stomacul celor vii. În limbaj colocvial, nu eşti nimic mai mult decît moartea-n vacanţă! Vacanţă a inteligenţei absente şi îngrozite, culme a nulităţii, eşti un reper ce mai bine n-ai fi fost! Dar aceste expresii ale prostiei au un aliat …publicitatea de susţinere, sînteţi prezente pe toate meridianele datorită mediilor de comunicare, internetului, puterii …dorinţei.

Dincolo de spectacolul comic declanşat de eşecurile inteligenţei, trebuie văzut ce se ascunde sub măştile pe care prostia, în inventivitatea ei, le prezintă în spectacolul lumii la care ia parte, de obicei în prezidii, avant-scène, la tot felul de microfoane. Prostia se actualizează, e up-to-date. E foarte dinamică cînd e vorba de imaginea ei: suportul prostiei este în multe cazuri energia pe care ura i-o oferă din belşug. Ce cuplu formează aceste componente monstruoase ale universului? E o identitate cu două feţe, şi la propriu şi la figurat, a cărei destinaţie este satisfacerea dorinţei de putere. Inteligenţa eşuată e frustrarea însăşi, simte distanţa între ea şi ceilalţi şi imaginează scenarii aberante de suprimare a alterităţii. Singurul scop  al acestor minţi scopite este să nu aibă rival, prezenţa celuilalt este o ”insultă” în creierul în care bate vîntul demenţei dominate de instincte de care şi fiarele s-ar cutremura.

În orice act de apariţie a inteligenţei eşuate se discerne foarte uşor suma unor complexe de inasuvienţă biologică, de incompatibilitate cu fiinţa umană. Mai sunt naivi care cred că şi inteligenţa eşuată are un spectru, ceea ce o face demnă de a fi luată în considerare. E adevărat că nu există om care să nu aibă „lipsuri” sau momente în care vigilenţa raţiunii e scăzută şi nu poate opri discursul, expunîndu-se, producînd  rîsul sau, mai rar, o stare de disconfort în lume. Dar nu la aceste stări normale mă refer, ci la constanţa şi tenacitatea inteligenţei eşuate în a face rău în jurul ei, în a-şi demonstra puterea scaunului, că de valoare spirituală nu se poate vorbi. Ex nihilo nihil.

O ipostază a prostiei este avîntul lui Sluţico Murdărica în perpetua agitaţie slugarnică la care gena originii o împinge: acţiuni de intimidare, de evaluare şi de zdrobire a diferenţei pe care o reprezintă inteligenţa autentică. Slugă credincioasă a Turnătorului fără frontiere ea devine coşul de gunoi al informaţiilor deformante asupra semenilor. Are în trecutul ei sumbrul model al Hienei (Sa Majesté Arzoaica) care o împinge la necurăţii, la dorinţa de a transforma spaţiul într-un crematoriu universal în care să troneze Inepţia sa. Prostia are „aspiraţie”: să atingă cotele cele mai înalte ale şefiei.

Cînd Prostia evaluează e semn că sfîrşitul lumii e aproape. Prostia nu gîndeşte, face interpretări şi, paradoxal, ia măsuri de „curăţare” a universului. Din prostie nu se poate naşte decît parveniţi cu orice preţ. La ce se poate aştepta într-un spaţiu unde prostia naşte monştri de ură, de invidie şi impotenţă intelectuală? Să fi avut dreptate personajul lui Negruzzi?

Azi canibalismul este în floare, prostia se conceptualizează şi se transformă în centru focal de eradicare al inteligenţei autentice. Nimic nu este întîmplător totul are un sens: proştii seamănă cu maimuţele neevoluate. În sfîrşit, cred că prostia este un virus agresiv/mortal îndreptat împotriva gîndirii autentice.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s