LA MORMÂNTUL lui ADRIAN PĂUNESCU

Cristian NEAGU

Academii, biblioteci, condeie,

Ornaţi cu doliu simboluri şi lucrări…

Din măreţia FLĂCĂRII de ieri, ultima scânteie

S-a transferat fitilelor de lumânări.

Iată că pe pământ nu mai avem de toate

Pământul de fapt ne are pe toţi,

Şi nu există recurs la sentinţa de moarte,

Există doar certitudinea neiertătoarei morţi.

Maestre drag… dascălul meu de vers,

Nu mă gândeam să-ţi scriu aşa devreme

Poemul despărţirii fără sens,

La trecerea-ţi spre umbrele eterne.

Se murmură prohod la Torda, Trăsnea, şi la Ip,

În munţii Iancului buciumul emite nostalgic

Echivalentul morţii spirituale-n acest anotimp,

Şi-n evidenţele de Bârca e minus un localnic.

E greu, şi-n plus ne este şi mai greu

Pierzând repere, idoli, spirituale rude,

Căci astăzi tu maestre, depus la ateneu,

Eşti plâns de gloatele sărace şi flămânde.

Pe aleea de la Bellu, Bacovia acordă nuanţe

Unui soare exploziv la început de brumar

În cinstea celui care azi, ne spunem condoleanţe,

Şi ne-a fost (cu tot deranjul) geniu naţional.

Oglindite-n ochii plânşi, lumânările aprinse,

Fac posibile ecouri printre crucile pustii

Iar mulţimea-nlăcrimată legănând braţele-ntinse

Îţi cântă: „La adio tu,” cel plecat dintre cei vii.


Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s