în poeziile
Malul Siretului şi Lunca din Mirceşti
Prof. Dr. Const. MIU
Ambele poezii sunt pasteluri şi surprind cu mijloacele poeticului elemente peisagiste definitorii pentru un topos considerat „rai frumos al ţării” – Lunca din Mirceşti, respectiv malul Siretului.
În fiecare din cele două pasteluri, poetul se comportă ca spectator, redând fidel secvenţe pline de mişcare ale unui „tablou din natură”. În primele două versuri ale strofei a doua a poeziei Malul Siretului, sesizăm trei verbe care defdinesc acest statut al poetului – privitor: „Eu mă duc în faptul zilei, mă aşez pe malu-i verde/ Şi privesc cum apa curge şi la cotiri ea se pierde…” (s. n.).
„Spectacolul” la care asistă poetul – privitor este redat în ambele creaţii cu ajutorul imaginilor vizuale şi auditive, un rol important în acest sens avându-l verbele la indicativ prezent, sugerându-se astfel o mişcare continuă, ce se desfăşoară sub ochii privitorului, atent la detalii: „Vântul bate, frunza creşte, şi voioasă lunca râde. / Sub verdeaţa drăgălaşă dispar crengile pe rând/ Şi sub crengile umbroase mierla sare şuierând/ (…) // Tot ce simte şi visează – fiară, pasăre sau plantă/ În căldura primăverii naşte, saltă, zboară, cântă./ Omul îşi îndreaptă pasul către desul stejăriş/ Unde umbra cu lumina se alungă sub frunziş” (s. n.) – în Lunca din Mirceşti – şi „Eu mă duc în faptul zilei, mă aşez pe malu-i verde/ Şi privesc cum apa curge şi la cotiri ea se pierde, / Cum se schimbă-n vălurele pe prundişul lunecos, / Cum adoarme la bulboace, săpând malul nisipos.” (s. n.) – în Malul Siretului.
Atenţia la detalii este marcată prin utilizarea enumeraţiilor, în ambele pasaje citate. Cele patru verbe de mişcare din fragmentul poeziei Lunca din Mirceşti relevă etapele/ momentele parcurse de „tot ce simte şi visează – fiară, pasăre sau plantă” şi om, pentru atingerea ARMONIA. În stropfa a cincia a poeziei mai sus amintite, cele două coordonate ale temporalităţii spirituale – timpul renvierii şi timpul rennoirii – includ trei componente esenţiale pentru armonizarea fiinţelor cu natura: „Este timpul renvierii, este timpul rennoirii/ Şi-a sperării zâmbitoare, şi-a plăcerii şi-a iubirii.” – s. n.
Atenţia la detaliile unei naturi în plină mişcare şi transformare este reliefată şi prin repetarea în poziţie iniţială de vers a lui cum şi când, sugerându-se prin focalizarea privirii uimirea şi surprinderea privitorului în faţa „spectacolului”: „Cum se schimbă-n vălurele pe prundişul lunecos, / Cum adoarme la bulboace, săpând malul nisipos/ (…)// Când o mreană saltă-n aer dup‘-o viespe sprinteoară, / Când sălbaticele raţe se abat din zborul lor, / Bătând apa-ntunecată de un nor trecător” – s. n. (Malul Siretului).
În poezia din care tocmai am citat, registrul climateric – în prima strofă – este unul care conturează cadrul natural de sorginte fabuloasă, propice manifestării „protagonistului” văzut ca un animal de basm, hiperbolizat: „Aburii uşori ai nopţii ca fantasme se ridică/ Şi, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. / Râul luciu se-nconvoaie sub copaci ca un balaur/ Ce în raza dimineţii mişcă solzii lui de aur.” – s. n.
Toate elementele peisagiste pe care le-am surprins în cele două poezii relevă atmosfera de mişcare, lumină şi culoare a unui topos – lunca din Mirceşti – în anotimpul regenerării explozive a naturii, poetul comportându-se ca un pictor impresionist, ce redă fidel, prin detalii, armonizarea naturii cu întreaga suflare.
METAMORFOZE 