Camelia COMAN – clasa a XI-a D (LTNB)
Jucăm un singur rol
În care eu sunt albul.
Albastrul ce-ncepea din ochii tăi
Odată…
Acum s-a stins.
Ţi-am picurat puţin galben pe frunte
Sperând să reînvii,
Dar ţi-a apus în suflet.
Aş picta negrul din ţărâna ta
Cu roşu…cu verde,
Dar nu pot
Duhul ţi-e daltonist.
Şi când lumina-mi va curge prin vene
Vom săruta eternitatea, iubitule,
Eu -albul…tu- negrul,
Vom râde împreună în culori.
Dar până atunci…
Suntem actorii propriei morţi!
Victorie
Începe să fie lumină în mine
Nu mă mai doare iubirea,
Doar ecoul amintirilor
Adie…uneori.
Iubitule,
Te-ai amăgit uşor
De o eroare suflată
De un vânt clandestin,
De mirajul deşertului fără dorinţe.
Te-am putut izgoni din amintire
Când pleoapa ta pecetluia tăcere.
Nu mai sunt victima
Timpului tău.
Acum sunt joc de albastru,
Alerg cu soarele în mână.
Îţi mulţumesc!
Amintirea de noi
Mă plimb veşnic între două prăpăstii,
O melancolie şi-un amurg îmi amintesc de noi
Şi aud plângând în mine singurătatea.
De ce drumul nostru a fost plin de răscruci?
Solemnul imn de altădată al inimilor
Acum e ud,
Doar strofa unei corăbii zdrobite
Mai răsună-n valuri!
Impresia că aveam identitatea ta
Poate a fost singura mea certitudine.
METAMORFOZE 