A VIII-a culoare a curcubeului

Laura Burducel – clasa : a XI-a D (LTNB)

Si poate nu mi-ar pasa de transparenta ta, de nefiinta ta daca nu mi-ar fi atat de dor de parfumul tau pe care nu l-am mirosit niciodata..Mi-e dor si de zapada buzelor tale si de roua din gene, si de felul tau de a zambi in somn..Fara evocari si remuscari..Hai sa ne intalnim din nou pentru prima data..Ochii nostrii ar face dragoste din nou, ar face schimb de lacrimi, de lumini si caprui? Ne-am legana mainile in acelasi vant? Ne-am iubi in schimbul unor monede de stele pe care le cersim adesea in gari sau le cautam pe strazi pustii? Am fi a 8-a culoare a curcubeului, unul pentru celalalt?

 

 

 

 

 

 

 

Pentru tine un mar, pentru restul o singuratica

M-ai uitat pe noptiera ca pe un cotor de mar din care te-ai saturat sa musti…Spanzuri marul de coada  aia lemnoasa si il privesti in nestire cu perechea ta de ochi goi…si marul te iubeste chiar daca l-ai dezbracat de carne si i-ai sfasiat iluziile. L-ai lasat sa zaca apoi in propria lui zeama si ti-ai strigat victoria. Victoria de a ma fi pus la pamant, dar uite-ma cum imi adun semintele si coaja si carnea parfumata si ma refac. Ma peticesc cu ceara lumanarilor ce ardeau aseara pentru tine si ea. Spune-mi, nu ti-e frica? Nu ti-e teama ca intr-o zi marul si restul lumii se vor intoarce impotriva ta pentru ca ai aruncat la gunoi pacea? Pentru ca ai hranit cainii maidanezi cu iubirea noastra?

Invata-ma

Invata-ma sa merg pe cioburi de stele cand toti uita sa le stranga; le place doar sa isi puna dorinte la caderea lor…
Invata-ma sa ma trasform in toamna si sa ma metamorfozez in frunza uscata pe care calci…
Invata-ma sa ma adaptez coltului tau de inima care ma asteapta mereu cu o canapea plina de vise si o ceasca de cafea calda…
Invata-ma sa imi pot picta singura un zambet pentru zilele in care ne va desparti un metru de nisip si scoici sfaramate de amintiri…
Invata-ma sa imi transform tristetea din ciuma,in cantece pe care sa le pierd in asfaltul pietruit cu stropi de ploaie…
Invata-ma sa strivesc fiecare fix al zilei intre cadranul ceasului si pleoapa ta adormita…
Invata-ma sa ma evapor si candva, cand n-o sa ma mai ai, sa ploua cu stropi de mine pe umerii tai sarutati de o „alta”…
Invata-ma sa fiu „tu” cand tu nu vei mai fi demult prin preajma…
Invata-ma sa-ti prevad tristetea si sa o impiedic…
Dar mai ales invata-ma sa astept…sa astept venirea trenului potrivit, indiferent daca are intarziere si sperantele mi-au inghetat…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s