MUNCA LA NEGRU

Const. MIU

Căpitanul Cornel Safta deschise iar cutia unde ţinea distincţia înmânată chiar de prefect, îşi plimbă degetele pe inscripţia suflată cu aur – ÎN SLUJBA PATRIEI. RANG DE CAVALER – şi dădu mulţumit din cap.

Se simţea mândru că rezolvase un caz, care la vremea respectivă dăduse multă bătaie de cap autorităţilor române… Pe canale diplomatice – Cairo – Bucureşti – via SIE şi SRI, autorităţile române erau atenţionate de un nedorit caz de spionaj industrial, la Assuan, pe Nil. În urmă cu cinci ani, poliţia locală primise câteva sesizări de la localnici că în apropierea barajului hidrocentralei din acea localitate egipteană şi-a făcut apariţia un turist bizar care, urmând un anume traseu, la ore cam nepotrivite, pozează insistent zona.

După mai multe zile şi tot atâtea nopţi de filaj, autorităţile egiptene au dat de urma misteriosului turist. Era inginerul silvic George Neagu, din comuna suceveană Palanca. Luat la întrebări, a motivat că-şi pregăteşte documentaţia la faţa locului despre zona hidrografică a Nilului, pentru lucrarea sa de doctorat. Imediat, Bucureştiul a alertat prefectura judeţului, iar prefectul a luat legătura cu şeful de post din Palanca: voia să ştie ce-nvârte ingineru‘-ăsta acolo, de i-a pus pe jar pe egipteni şi pe cei de la Bucureşti.

Căpitanul Safta şi-a frecat palmele de bucurie: ăsta era cazu’ vieţii lui de poliţist! Se şi vedea trecut în manualele de specialitate. Încrezător că va avea parte de o asemenea realizare profesională, l-a trimis pe sergentul Lucian Niţă, să-l aducă pe inginer la post.

Căpitanul a făcut ancheta ca la carte. Văzuse mai multe filme poliţiste cu subiecte axate pe spionaj şi împrumutase câte ceva din comportamentul şi limbajul protagoniştilor. Avea tot timpul la el un carneţel, în care îşi nota impresii în urma investigaţiilor. Pe baza întrebărilor atent selectate dintr-o mapă specială, a putut alcătui arborele genealogic al suspectului. Găsise, cu acest prilej, strămoşi ai lui George Neagu, coborând până în Evul Mediu timpuriu – unul fiind caimacanul Ion Neagu, fost pădurar în vremea lui Dragoş vodă.

Comisia de la Bucureşti primise teancul de dosare

aduse de căpitan şi s-a pus pe treabă. Suspectul a fost chemat în capitală (desigur, însoţit de Safta, care nu-l slăbea nicio clipă din ochi!), la alte audieri şi a fost nevoit să dea alte declaraţii. Aşa s-au adunat trei vagoane cu dosare!

Specialiştii sesizaseră faptul că în aceeaşi perioadă, când George Neagu fusese văzut la Assuan, prezenţa lui a fost semnalată şi în ţară, taman într-o comună de pe lângă Timişoara. Faptul acesta i-a pus pe gânduri: cum putea cineva să fie prezent în două locuri în acelaşi timp? Alte audieri, alte declaraţii şi un munte de dosare!

S-a stabilit că George Neagu nu părăsise niciodată comuna Palanca. Îi trecuse prin gând să meargă la Bucureşti şi să obţină aprobări pentru o excursie de documentare, la barajul de la Assuan, dar nu găsise sponsorizare pentru aşa ceva. Se visase chiar hălăduind pe acele meleaguri şi făcând sute de fotografii, însă doar atât: de la gând, vis şi concretizarea acestora este cale lungă! Prezenţa lui George Neagu era o proiecţie a visului şi a gândurilor sale – o hologramă. În comuna timişeană trebuia să meargă la înmormântarea unui bun prieten, fost coleg de facultate. Nu putuse ca să participe, pentru că avea mult de lucru: chiar în acele zile, trebuia să predea un proiect în legătură cu strategia de împădurire din judeţ. Curios e că soţia defunctului, ca şi rudele acestuia au declarat, sub jurământ, că l-au văzut pe inginer la acel eveniment. Stătea mai izolat şi afectat fiind, n-a schimbat nicio vorbă cu nimeni.

Posibilitatea ca o persoană să se afle virtual în acelaşi timp în două locuri diferite (şi la distanţe foarte mari), fără a fi prezentă în carne şi oase, le-a trezit interesul celor de la Nassa, care au cerut guvernului american să-i faciliteze lui George Neagu obţinerea unei vize pentru Statele Unite. Ofiţerii erau adepţii tezei războiului telepatic: adică soldaţii americani să stea, bine mersi, acasă şi să se ocupe mai bine de treburi domestice, iar duşmanii să se afle în luptă doar cu gândurile lor şi în timp ce ei dorm, aceia să se lupte de mama focului cu nişte holograme.

Imediat după plecarea inginerului în America, în comuna Palanca a scăzut vertiginos fenomenul de infracţionalitate. De altfel, ziarele din toată ţara anunţau de la o zi la alta acelaşi fenomen. Pentru că şefii de la judeţ erau obişnuiţi ca săptămânal să primească un raport şi cum căpitanul n-a mai trimis de trei luni nimic, aceştia au început să-l bombardeze cu telefoanele şi ameninţările că nu se poate să nu se fi întâmplat ceva – un amărât de viol, o biată spargere, un furt sau măcar o prăpădită depăşire pe trecerea de pietoni!

Intrau în a patra lună, şi în comuna Palanca era linişte şi pace. Pentru cei de la judeţ era suspect aşa ceva! Superiorul său, i-a dat telefon în miez de noapte şi i-a pus în vedere căpitanului că dacă mâine dimineaţă nu-i raportează măcar un caz – unul singur! – va fi destituit. La prima oră, acela îl găsi pe Safta la uşa cabinetului său, cu un dosar voluminos în braţe. După ce termină de citit cele peste trei mii de pagini, colonelul îl felicită şi-i promise o primă. Anchetatorul preciza la concluzii că a fost nevoit să-i confişte lui Marian – lăutarul din Palanca – sacâzul de la vioară, pentru că, s-au plâns oamenii,  de la o vreme cântă fals la nunţi, iar lui Stelică toboşarul i-a luat praful de pe tobă, pentru că refuză să cânte cu fanfara şi bate toba la alţii, umblând cu zvonuri apocaliptice.

La plecare, căpitanul a aflat că ministrul de Interne va ţine o conferinţă de presă şi va anunţa că în toată ţara se desfiinţează posturile de poliţie: infractorii – cu mic cu mare – nemaiputând suporta efectele dezastruoase ale crizei, au plecat la muncă în străinătate, de oarece aici – zicea purtătorul lor de cuvânt – „Nici măcar munca la negru nu mai face doi bani!”