UN POSTMODERNIST AVANT LA LETTRE

Prof. Dr. Const. MIU

În Cuvântul înainte la volumul Gellu Naum, Poeme alese (Editura Albatros, Bucureşti, 1970, colecţia Cele mai frumoase poezii), Ov. S. Crohmălniceanu îl alătură pe Gellu Naum grupului de poeţi suprarealişti, format din Gherasim Luca, Paul Păun, Virgil Teodorescu, gruparea căpătând consistenţă estetică în anii care au premers celui de-al doilea război mondial.

Din consideraţiile criticului, reţinem trei paliere pe care evoluează creaţia lui Gellu Naum şi care – vom vedea – anticipează un postmodernist avant la lettre : delirul imaginativ, facultatea de a şoca şi onirismul suprarealist (în ediţia citată, p. 12, 13, 16).

La Gellu Naum, delirul imaginativ apare mai la tot pasul, însă de cele mai multe ori el capătă forma fantasticului, amintind de tablourile lui Salvador Dali: „O curioasă nevoie de levitaţiune, moştenire de la vreun strămoş războinic şi pasăre, îl obliga, în secunda precisă a dragostei, să-şi lepede ultimul lest de memorie diurnă. Atunci, retina se făcea elice, sângele desfăcea aripi, oasele uşoare îşi regăseau rând pe rând structurile şi funcţiunile iniţiale.” (Înainte şi după, ciclul Focul negru, în volumul Gellu Naum, Poeme alese, Editura Cartea românească, Bucureşti, 1974, p. 139). Recunoaştem aici – şi vom vedea şi alte exemple – propensiunea spre naraţiune. Aceasta este caracteristica poemelor în proză, fantasticul uman sau animalier fiind unul delirant: „Apoi, albă şi suplă, ea s-a supus rigorilor unei maternităţi înverşunate. Pentru că avea cinci sâni a zămislit cinci guri inconştiente, lacome şi vii. Se istovea.” (Scara, ed. cit., p. 140). Din fragmentele reproduse mai sus, am putut sesiza un alt ingredient des uzitat de suprarealişti – ironia, însă în aceste pasaje ea este bine camuflată. În altă parte (spre pildă, în Vârsta semnului), aceasta este un apanaj al parodiei : „Ca un gladiator pe bălării/ mă înveleam cu mâncarea pisicii” (p. 169). De altfel, modalitatea aceasta de a lua în derâdere imagini, situaţii ori „personaje” – unele chiar tragice – o găsim şi la Geo Dumitrescu (poet modern din generaţia războiului – cum o socotea Emil Manu), în poemul Libertatea de a trage cu puşca : „Înnebunit de ridicol, aburit şi himeric/ cu buzele crestate de triste muşcături/ urcat pe catalige de cabotin feeric/ şi tânăr, totdeauna tânăr, în slip sau în armuri// cum ai putea să recapitulezi/ fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare tresărire/ tot ce ai putut să adori, să visezi/ înnebunit de ridicol la fiecare tresărire?” (A iubi, ciclul Focul negru, ed. cit., p. 180).

Pe dihotomia dehors/ dedans, decelăm şi un fantastic al interiorului, autorul luând postura unui ştie-tot, care pune accent pe rememorare. În acest sens, imperfectul evocării este elocvent: „Oraşul avea o singură casă/ casa avea o singură încăpere/ încăperea avea un singur perete/ peretele avea un singur ceas/ ceasul avea o singură limbă” (s. n., în Crusta, ciclul Exactitatea umbrei, ed. cit. , p. 188).

Să mai remarcăm faptul că în mai toate creaţiile aduse în discuţie până aici, delirul imaginativ, de sorginte fantastică, incumbă şi imagini şocante. Dacă în ciclul Purtătorul de lance recunoaştem postura urmuziană a eu-lui poetic („Rămas cam singur m-am mutat într-o broască” – cf. ed. cit., p. 22), în ciclurile Triunghiul domesticit şi Vasco de Gama abundă absurdul şi nonsensul: „…în poetica dură a legăturilor noastre/ trebuie să tai pâinea cu plămânii/ trebuie să car apa cu urechile” (ed. cit., p. 235); „ strada va mânca trecătorul la ora fixă şi el/ din pedalele pe care le are sub frunte/ va scoate sunete pline de nasturii de sticlă/ care cântă toată ziua ţinând apa în braţe/ cum ai ţine o salcie şi apa/ se va supăra din cauza pianului/ se va sui pe catedrala subţire şi de acolo/ va răsuci urechea statuii de cânepă…” Şi inepţiile continuă. În asemenea „creaţii”, se ajunge la alăturări de cuvinte pe cât de absurde, pe atât de ilare. Asemenea construcţii sunt în vogă în cazul generaţiei postmoderniste, care a ajuns, prin asemenea imagini, la siluirea limbajului poetic, devenind antipoezie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s