Mă-mbraci în arămiu

Dorina UNGUREANU

Când te voi chema, toamnă, peste umbra mea
Tu plângi pământul, eu sorb o lacrimă de-a ta.
Căznindu-ţi spre mine trupul firav, desfrunzit,
Se desprind din tine flori pale ce ţi-au murit.
Tu mă strigi, toamnă, te răzvrăteşti ca o nebună,
Vântul ţi-e sălbatic, natura ţi se-nchină,
Păsări disperă, căindu-ne despărţirea,
Înrobită de nesomn mi-ai dorit nemurirea.
Exista asemănare între noi, toamnă, demult,
Mă doare să-ţi spun surioară, că nu-ţi mai sunt.
Un strop de fericire mă bântuie, mi-a rămas,
Mă-mbraci-n arămiu ce-ţi freamătă prinzând glas.

ILUSTRA BALERINĂ

Diademă pe părul bălai, prins la spate,
Lebădă-n rochia colilie, fină,
Dezgolite braţe albe sunt delicate,
Scena aşteaptă ilustra balerină.

Cortina cu falduri imperios se ridică,
Scâncesc viorile atinse-n surdină,
Survine-o linişte deplină, patetică,
Orchestra se-nfiripă în sala plină.

Ea graţioasă în unduirile line
Se roteşte – un fulg alintat de vânt;
Un picior întinde ,capul rezemat şi-l ţine
Arcuindu-şi trupul aplecat spre pământ.

Finalul dansului mirific se-apropie –
Imagine relevantă publicului ei;
Aplauzele furtunoase nu-ntârzie,
Aclamându-se numele balerinei.

Continuă lectura