Marian Dragomir
În comportamentul lumesc văd cheia nemulţumirilor tale.
Peste streaşina privirii tale tronează neliniştea.
Ducându-ţi mâna la tâmplă îţi omori bătăturile frunţii.
Lumea noastră este bună pentru a descătuşa stihul din lut.
Pălăria mea îmi aminteşte cât de stins este soarele.
Mergând pe strada confund privirea populaţiei cu izbirea de nepăsare.
Totul este grăbit în indiferenţa lumii.
Pana ruptă este tresăritul sângelui din mâna dreaptă.
A duce destinul este meseria pescăruşilor de pe corăbii.
Desfă-ţi umerii şi eliberează imensele, disperate urme de paşi.
Pleoapele te susţin să nu pici în tine.
Întunericul este înainte de a dormi pe gene.
Sub visul meu este un spaţiu imens populat de tăcere.