COCOŞELU STRONG

Const. MIU

Ea era mai hotărâtă şi mai nerăbdătoare. Se săturase de singurătate, dar să se şi ferească de ai ei. Dacă pe fiu îl mai putea fenta, pe mamă nu. Ca să n-o mai descoasă atât, Doina Cozoroc se gândi c-ar fi mai bine să-l preseze pe iubitul ei, Cristian Negulescu, să ceară învoire de la patron, în septembrie, când vine ziua lui de naştere, măcar o săptămână, cât or fi plecaţi în voiaj. Spre a fi siguri de-nvoire, îi vor pregăti o „mică atenţie”.

Conveniseră ca şi ea şi el să anunţe acasă că îşi vor prezenta viitorul partener. N-aveau de unde şti că ai lor – copiii mai ales, dar şi părinţii – le-au luat-o înainte. Dar nu ca să le dea curs întâlnirii în familie, ci ca să le pună beţe-n roate.

Fata lui Cristian Negulescu – Rita – era dracu gol! De când se despărţise de mama ei – Marga –, nu-şi mai vedea tatăl alături de altă femeie. Suferise enorm!… El era o fire de romantic incurabil, ea o risipitoare. În ziua de azi, femeilor nu le mai plac romanticii!… Va trebui ca Rita să-şi păzească tatăl de piaza-asta rea, care-l obsedează. În fiecare seară îi  vorbeşte despre Doina, îi spune pe unde au mai fost, ce-au mai făcut. De câteva săptămâni, nu mai conteneşte, povestindu-i cum a fost în excursia din Grecia, şi-i arată pozele cu „prinţesa” lui, la malul mării, stând îmbrăţişaţi sub clar de lună. Bunicului Marcel, i-a spus că merge la un simpozion, organizat de comunitatea aromânilor, care omagia o personalitate locală, ajunsă cu puţin înainte de război pe tărâm românesc şi care publicase mai multe studii despre tradiţiile şi folclorul celor două neamuri. Postura de muză a acestei femei, pe care tatăl o adora şi căreia îi dedicase un volum de versuri o irita la culme. „Mamei nu i-a scris măcar un vers, şi fufei ăsteia îi închină un volum, pe care – cum îi place să se laude – o să-l şi publice. Lansarea o face atunci!” îşi spuse Rita înciudată. Femeia asta nu-i era pe plac. Aşa că i-a dat prin gând un plan…

*

– Bună! spuse fata, după ce i se deschise uşa. Ştii, eu sunt Rita, fata lu Cristi.

– Salut!… Care Cristi?… Aaa, da, Cristi, iubitul mamei…

– Da, ai de gând să mă mai ţii mult la uşă?

– Scuze, m-ai luat pe nepusă masă!… Pregăteam un seminar la Medicină Legală…Hai, intră şi fă-te comodă.

În timp ce o conducea pe fată spre camera lui, Aurel Cozoroc se gândea de unde o fi făcut rost de adresă. „Nu cred că l-a întrebat pe ta-su de adresă”, îşi mai spuse el.

– Mie mi s-a făcut sete! Am venit repede-repede şi mi s-a uscat gura… N-ai ceva de băut?

„Mă, da ce înfiptă e tipa!… Nici n-a venit bine şi comandă!… Asta cre c-o pune cu botu pe labe pe mama!” îşi spuse flăcăul temător.

– Şi cum ziceai că te cheamă, cavalere? îl luă Rita de sus.

– Aurel.

– Tu eşti o adevărată comoară!… Eu sunt Rita. Şi-i întinse cu graţie mâna.

„Ce dracu, face mişto de mine?!”

– Auraş, comoara noastră!… Auraş, aşa o să-ţi spun.

– Dacă-ţi face plăcere…

– Dragă Auraş, ştii tu de ce-am venit, taman când maică-ta nu-i acasă? întrebă Rita misterios.

– Ştiai că nu-i acasă?

– Desigur. Îi ştiu programu pe de rost… Papa mi-l recită zilnic!

– Ia, s-auzim…

– Dimineaţa, la opt bea cafeaua. Stă mai bine de o oră în faţa oglinzii şi pe la zece ajunge la firmă, că doar e manager… După program…

– Nu la asta mă referea. Nu la program… Ce vânt te-aduce pe la noi şi mai ales când sunt singur acasă?

– Am venit, să discutăm de babacii noştri…

– Gând la gând cu bucurie.

– Uite ce e, Auraşule, o să fiu sinceră cu tine…

– Ar fi cazu

– Nu-mi place că papa e un romantic incurabil!… Chestia asta n-o înţelege, deşi i-am tot spus. Nu-l avantajează cu nimic, pe lângă o femeie practică, aşa cum e doamna Doina!

– Ce-nseamnă „femeie practică”?

– Nu cred că ştiai

de volumul de versuri pe care Cristi i-l dedică Doinei… Cică la toamnă, când s-or lua, tot atunci fac şi lansarea: de ziua lui. Chestie mondenă… Vrea să cheme şi presa…

– Şi ce vezi tu rău în asta?

– Aşa ceva ai putea tu să-mi scrii. O fi papa al meu, da i-a cam trecut vremea…

– Sufletu n-are vârstă! Aşa am citit undeva.

– Ia uite ce i-a scris az-noapte!… Are şi data… Fii atent şi ascultă:

„Din rana neclintirii si-a gândului de tine
Sângele solar vibrează hemoragic…
Doare, îngheaţă, pleacă, …şi revine
Tensiunea tumultului zadarnic.

Mi-e dorul de tine povară dureroasă,
Răsfrânt către ceruri îţi mai dezmierd chipul…
Ah! Refrenul doinei mă reţine-n transă
Respirând iubirea ce n-a şters-o timpul.

În ritm de Samba surâdem fericiţi
Pe-alei de parc, dansăm, mirăm priviri
La cei ce trec pe lângă noi cuminţi,
Şi-aplaudă a noastre unduiri.

Doinim apoi, „bădiţă” şi „mândruţă”
În aluzii cu reciprocitate
Şi tot aşa, ne pierdem pe-o străduţă
Înlănţuiţi de Lună şi de noapte.”

– Se vede că suferă…

– Tocmai asta e, nu vreau să mai sufere!

– Ai dreptate: mamei i s-ar apleca de-atâtea dulcegării şi nu vreau să dea în diabet!… Ei îi place să fie liberă, să nu depindă de nimeni!

– Abia acu văd că vii de-acasă! făcu ea entuziasmată. Şi veni mai aproape de el, punându-i o mână pe umăr.

– Trebuie să facem ceva, ca să le fie bine! avertiză Rita.

– Te-ai gândit la ceva anume?

Nici lui nu-i prea plăcea comportamentul mamei – de aproape un an. Nu pentru că-i vorbea de Cristi al ei, pe care-l ridica întruna în slăvi, nici pentru că îşi mai luase o maşină, iar pe cea veche – de numai trei ani! – i-o dăduse lui, ci pentru că făcuse prostia să cumpere un teren – „un chilipir!” se lăudase ea –, pe care îi spusese că are de gând să ridice o „căsuţă” pentru ea şi „puiuţ”… „Şi cu asta ce faci?” a întrebat-o curios şi intrigat. „O vând”, i-a răspuns sec. „Cum să o vinzi, la mine nu te gândeşti?” „Până termini tu facultatea, o să strâng nişte bani buni, ca să-ţi iau o casă la mare. Asta îmi doresc: să am şi eu un să vin cu puiuţu meu în concediu!”

– Pui ceva la cale?

– Punem, d-aia am venit la tine… Da‘, babacii să nu ştie!

– Ai, că m-ai făcut curios…

– Când o fi să ne invite papa pe toţi la restaurant – pe mine, pe tine, pe bunica Adela şi pe bunicu tău –, să ne cunoaştem, o să aibă o surpriză…

– Aaa, tu o să fii Andreea Marin – „Surprize!… Surprize!”… Mor dup- aşa ceva!

– M-am gândit… s-o sun pe Marga – fosta – şi o să-i zic că papa nu se-mpacă deloc cu gându să fie singur şi că tot după ea suspină… Şi dacă tot e ziua lui, să treacă pe la restaurant, să-i zică măcar la mulţi ani

– Nu crezi că eşti cam dură cu biata femeie?

– La cât a pătimit papa din cauza ei, nu!

*

La reuniunea de familie, Marga a făcut circ. Sensibilizată de fată, venise cu gând să-i facă sărbătoritului o surpriză, cum îi sugerase Rita. Ea ar fi vrut chiar să se-mpace… Dar când l-a văzut pe Cristi cu alta (tocmai când a ajuns la masa lor, el îi oferise Doinei un inel şi o sărutase pătimaş), s-a simţit picată ca musca-n lapte. A văzut negru în faţa ochilor şi, furioasă, a luat farfuria cu paste din faţa bărbatului şi i-a răsturnat-o în cap.

Doina s-a înfuriat şi ea, auzind vorbele ca la uşa cortului, proferate la adresa ei. S-a ridicat şi a trântit pe masă inelul.

– Mamă, calmează-te! i-a strigat Aurel. Cred că e o confuzie…

– Doamna Doina, nu mai faceţi istericale! îi aruncă Rita, voit caustică.

– Dacă tot v-a stricat logodna, am vrea să vă anunţăm ceva, îndrăzni Aurel.

Toată lumea se uită cu interes la cei doi tineri care, aşezaţi unul lângă altul, se ţineau acum de mână.

– Vrem să vă spunem că noi ne iubim şi ne-am hotărât să ne căsătorim! anunţă cu vădită mândrie Rita.

Doina Cozoroc a sărit ca arsă. Cristian Negulescu a început să urle că el nu-şi dă fata după un tocilar, care şi-acum  se ţine de poala mamei. Bunicii, care până atunci asistaseră la cele întâmplate, fără să scoată o vorbă, s-au decis să rupă tăcerea:

– Dacă tot ne-am adunat aci, pentru o logodnă, care nu se mai ştie a cui e, izbucni tatăl lui Cristian Negulescu, lască vă zicem noi una buuună…

– Mamă, să nu-mi spui că e adevărat! ţipă Doina, uitându-se insistent către aceasta.

– Ba da, dragă… Eu cu Marcel ne-am logodit deja!… Ar fi fost prea frumos să fie două într-unu… Adică a noastră şi a voastră! făcu femeia, arătând spre cele două cupluri. Da, voi, ăştia din ziua de azi, nu mai aveţi răbdare…

– D-aia ne-aţi luat-o voi înainte! zise Cristian Negulescu, vădit afectat.

– Buni, dacă tot ne-aţi tras clapa la toţi, eu zic să-i faci înc-o bucurie lu ăl bătrân…

– Ia, spune, draga mea! o încurajă bunica pe Rita.

– Să-ţi coşi himenu, c-am auzit că domnu Marcel are cocoşelu strong şi toată viaţa       i-au plăcut florăresele…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s