PICTORIŢA

Const. MIU

 

                 Noroc cu cei de la Primărie, care având un consilier destoinic la departamentul Cultură şi învăţământ, au organizat Tabăra internaţională de pictură şi sculptură – Lucian Grigorescu. Aşa a ajuns să-şi descopere talentul în pictură. Mentorul o asigurase că era înnăscut, nu ca la alţii – „scremut” –, dar până         nu-l întâlnise pe el, marele caricaturist Leonard, nimeni altcineva nu ştiuse să i-l scoată la lumină şi să-l facă să explodeze dintr-o dată, aşa cum procedase el.

Ediţia de anul acesta era a zecea şi era deosebită faţă de precedentele. Nu numai pentru că fuseseră invitaţi pictori şi sculptori contemporani din Basarabia, Ukraina, Bulgaria, Serbia, Voivodina, Albania şi Ungaria – câte trei de la fiecare Academie de bellearte, ci mai cu seamă că avea să aibă loc vernisajul primei sale expoziţii de autor. Mai participase la alte asemenea manifestaţii, dar toate fuseseră colective. La concursurile din zonă obţinuse câteva premii, la ultimul – Menţiunea a XII-a din cei o mie de participanţi – considerase că fusese furată. De astă dată voia să dea lovitura, ieşind în lume, prilej cu care avea să fie cunoscută şi admirată de ceilalţi confraţi.

De la prima ediţie şi până acum, citise o groază de cărţi de specialitate, dar şi publicase mult în mai toate revistele cu renume din ţară şi din străinătate. Plătise cu bani grei traducerea textelor în engleză, germană, franceză, italiană, spaniolă, portugheză şi malgaşă. Iată, pentru deplina lămurire a cititorilor, cele mai importante titluri ale studiilor de referinţă, intrate definitiv în dicţionarele de specialitate:

–   Puncte cardinale în artă – raportul dintre centru şi periferie

–   Ipostaze ale feminităţii ignorate – Medeea

–   Autoportretul în arta contemporană

–   Corpul public şi corpul intim – studiu de caz

–   Peisajul – de la comuna primitivă, la contemporaneitate (douăzeci şi patru de tomuri)

–   Transcendenţa vidului din tatuaje

              Mai nou, terminase două studii:

unul de interes local şi altul – naţional. Primul viza planul de urbanism al oraşului: sistematizarea pieţei centrale, parcul industrial şi cimitirul ecologic – o noutate absolută în domeniu. Făcuse o excursie în Japonia şi venise de acolo cu idei revoluţionare, de ultimă generaţie. Cosciugele vor fi depozitate în terase supraetajate, până la nivelul 250, în adâncime (ea propunea chiar până la nivelul 251!), iar deasupra – ronduri de flori şi alei cu arbuşti. Fiecare familie îşi va recunoaşte morţii după stratul de flori sau soiul arbuştilor. Comemorarea şi parastasul se puteau face într-o incintă special amenajată. Rudele tastau un cod, după ce introduceau o cartelă biometrică. Apoi vor aştepta mortul să fie adus acolo cu un lift special… Cel de-al doilea studiu – de interes naţional – avea în centrul atenţiei afişul electoral. Pleca de la experienţa personală, în campania electorală, pentru postul de primar. Atunci, avusese surpriza să vadă că dintre toate afişele doar al ei avea urme vizibile de grafitti, în dreptul buzelor… Propunerea pe care o făcea era imaginea în 3 D, având la bază puzzle-ul. Trimisese la toate partidele şi ONG-urile câte o scrisoare de intenţie, în care expunea pe larg oferta sa şi avusese grijă să anexeze şi documentaţia cu preţurile de cost – de cinci ori mai ieftine, iar produsul finit avea estetica uimitoare. În plus, nu se mai foloseau panourile publicitare tradiţionale – o mare pacoste pentru faţadele clădirilor. Locul acelor panouri era luat de holograme, acestea putând fi întrebuinţate oriunde, în funcţie de gusturile utilizatorului.

Riţa Tecucianu rezervase marea surpriză participanţilor la tabăra artiştilor la cea de-a zecea ediţie: va executa tablourile de faţă cu invitaţii. Ideea îi venise în clipa când aflase de la consilierul cultural durata acestei tabere internaţionale – 366 de zile, pentru că era an bisect. Deviza ei era Ziua şi tabloul.

 

Numai că de la intenţie la faptă e cale mult prea lungă!… Toată lumea din oraş era un du-te-vino, pregătind febril, cu mic cu mare, festivitatea de închidere a taberei. Ea însă nu pictase încă nimic! Zilnic, fusese pe rând: ghid, gazdă, animatoare pentru invitaţi şi autorităţile locale. Noaptea, târziu, cădea frântă de oboseală, Dimineaţa o lua iar de la capăt şi simţise că deocamdată inspiraţia îi dă ocol. Când i-o da târcoale, se va apuca de lucru.

Dacă primarul şi celelalte somităţi erau agitaţi nevoie mare, căci anunţaseră vernisajul ei în presa locală şi judeţeană, ba chiar aşteptau din clipă în clipă sosirea câtorva reporteri de la principalele posturi teve naţională, ea nu se sinchisea deloc. Ştia ce are de făcut: portrete în miniatură pe boabe de fasole. Însă, avea nevoie de pensule speciale. Cele din comerţ (intern sau cel de import) nu erau pe placul ei, pentru o asemenea lucrare migăloasă. De aceea, dăduse anunţ la mica publicitate: PICTORIŢĂ. CUMPĂR PĂR UMAN. DE PE PICIOARE ŞI DE LA SUB BRAŢ. PREŢ NEGOCIABIL.

               Şi pentru că un an întreg nu avusese încă nici o ofertă, se întrebă acum dacă ar fi trebuit să precizeze nu numai culoarea, ci şi felul. Adică păr creţ sau drept.