Suferinţa

Marian DRAGOMIR

În realitate,

asemeni rădăcinilor

 roadem pământul,

şi înmugurim putreziciunea

 în chinuite forme umane.

Ferecaţi veşnic în eprubeta solară,

 un bec aprins,

cultura malignă

 ucide spaţiul abia văzut.

Înrobiţi sorţii,

bolnavi de existenţă,

ne revendicăm semeţi

răsplata umilă în ţintirime presăraţi.

Avem suferinţe

şi-n fiinţă văd un început şi un sfârşit,

pe care-l umezeşte trist

un Zeu închis.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iubire

 

Transformată din colb,

fără să număr mătăniile,

am găsit în centrul sufletului

iubirea.

Izbăvindu-mă de secunda

pe care nu vreau să o dezvălui,

victorie în  reverie se va frânge,

roata visele-mi toacă încet.

Înşel blestemele ursitelor,

care m-au blestemat să mă-ndrăgostesc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Teorema

Nesfârşitul n-are umbră şi există nefiind;

e un ecou fără sfârşit  într-un templu nefăcut;

e destinul necreat ce-nvie ca un soare-n asfinţit;

este gluma cea mai acră a unui suflet făurit.

 

 

 

Revenire

Rupt din nefiinţă,

rătăcitor spre viaţa cu mreje,

aştepţi din traiectoria

în care nu ştii de e păpuşă sau o armă.

Dar nici chiar Tu nu poţi opri întoarcerea,

O, Doamne ! dă înapoi nefiinţa smulsă din Eden.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Bârfe

 

S-au adunat oameni cu neputinţele

Să cerceteze, să interogheze

Dacă sunt eu sau nu sunt eu

Pe placul tău , o Doamne!

Şi-au făcut intrigi cu amăgire c-am încălcat,

că am meditat ce a fost poruncit şi

 decis pe placul tău, o Doamne!

Şi eu am zis cu-n ton smerit

Că m-ai plasat, cu-adevărat

Pe-acest pământ dintr-un legământ

Pe placul tău, o Doamne!

Că de n-ai fi vrut, eu n-aş fi putut

Existenţa să-mi împac, fără sac pe cap,

Cum m-ai orânduit ca om fericit

Pe placul tău, o Doamne!

 

 

Timpul

 

Cochilia timpului,

învăluie totul sub tâmpla cărnii.

Casa de spirală,

mestecă putrede oase,

viaţa e veştedă sub lespede.

O! cuget de timp ipocrit,

animalul îl înghite,

iar copilul îl joacă.

Casa de timp alene dansează,

toaca de vorbe e plină de suspin.

Casă  – cochilie de viermi ,

toacă şi timpul din mine odată,

viscerează din sobă,

un ger să m-adoarmă!

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s