CASCA ECO

 

Const. MIU

 

 

            La început, a vândut câteva sute. După numai o săptămână, avea comenzi din toate localităţile învecinate. Seară de seară, după ce făcea „casa”, îşi freca palmele de bucurie că, în sfârşit, a dat lovitura. În mai puţin de o lună, îi ieşiseră şi actele pe firmă şi ajunsese să aibă un lanţ de magazine în toată ţara. Afacerea mergea ca pe roate: ajunsese să fie number one  în lume.

            Avea un prieten, ofiţer la unitatea de artilerie, de la marginea oraşului. Împreună, mergeau deseori la pescuit şi chiar dacă nu totdeauna veneau cu peşte, bucuria lor erau micii şi pieptul de pui la grătar, dar mai cu seamă berea, care niciodată nu era îndestulătoare, căci lui îi plăcea să povestească şi, la poveşti, avea nevoie de udătură.

            Îşi aminti că într-o seară, ofiţerul îl sunase că ar vrea să se întâlnească la „o blondă” – aşa spuneau ei, când aveau chef de bere.

             Salut, Cosmine! Ia zi, doctoraş, merge treaba? se interesă ofiţerul.

           – I-am sunat p-ăia de la Braşov, să-mi spună dacă au vreo veste din America… Îţi spusesem acu’ o lună că am de gând să plec la o fermă din Texas.  Patronu’  are porci şi vaci şi are nevoie de veterinari… Aci nu mai merge! Un tratament, două pe zi şi aşa, din an în paşti, mă mai duc împreună cu doctoru’ Tilică, prin satele apropiate, să-l ajut la jugănit porci… Ce să-i faci, dacă n-au venit americanii, când îi aşteptau alde bunicu, o să meargă nepotu la ei!

   Şi ce-au zis?

            – Să mai aştept. Ştii că americanii-s scrofuloşi la datorie, când e vorba de acte…

           Paul Miu umplu iar paharele, ciocniră şi, după ce-şi aprinse o altă ţigară, îi zise prietenului său:

   Io zic să nu te grăbeşti cu plecatu’ !… Am ceva tare!

           Şi pentru că văzu că cel din faţa sa îl priveşte cu mirare şi neîncredere, ofiţerul continuă:

Continuă lectura

Reclame