HÂRLEŢUL

Const. MIU

       Lui Gheorghe Hoancă i s-a rupt hârleţul. Se sculase înainte de răsăritul soarelui şi s-apucase de săpat pe răcoare. Avea de gând să termine gropanul până răsărea soarele. Voia să-şi facă sub streaşina casei un bazin, să aibă tot timpul apă, să nu mai care de la fântână, ca să ude în grădină. După felul cum fredona o melodie, se putea înţelege că e bine dispus şi că are chef de muncă. Săpa cu spor, scuipând când şi când în palme şi ori de câte ori lama hârleţului muşca pământul tare, icnea scurt. Intrase în groapă până la brâu. Acum scotea pământul afară mai greu. Nu-l ajuta nimeni, dar nu voia să se dea bătut. Voia să termine de săpat până nu dădea căldura… La un moment dat, auzi un pârâit surd. Ridică hârleţul şi se uită la el: era bont. Vârful zăcea lângă o vână de salcâm. Nici nu-i dăduse prin minte că rădăcinile bătrânului salcâm, aflat la o distanţă apreciabilă de casă, ar fi putu ajunge până acolo. „Asta-mi mai lipsea acu!” îşi spuse supărat Hoancă, aruncând cât colo ciotul. Nu putea să lase un lucru început şi făcut pe jumătate… Se duse de se spălă, apoi intră în casă şi se îmbrăcă în grabă.

Ieşi pe poartă fluierând. Era duminică şi prin curţile oamenilor nu începuse forfota. Câte o vită, supărată poate că stăpânul a uitat-o în plata Domnului, dădea semnal, mugind prelung, doar-doar va fi auzită şi băgată în seamă. Îi răspundea o alta, cale de câteva case depărtare, parcă mai supărată.

Se opri în dreptul unei case mai arătoase, tencuită cu ciment şi acoperită cu tablă, având grădiniţă cu flori înspre drum. „Doarme boieru, ce-i pasă, nu ca alţii, care la ora asta s-au săturat deja de muncă!…” gândi gospodarul.

-Băăă, nea Titi!… Nea Ti-tiii!…

Se-ntoarse şi luă din drum o piatră, cu care bătu în poartă. De astă dată stârni câinii de prin preajmă. Se chinui să strige mai tare, spre a acoperi hămăiturile.

Dar, când vru să renunţe şi să plece, văzu uşa de la casă deschizându-se. În prag, apăru un bărbat negricios, nu prea înalt şi cu picioarele goale. Îşi trăsese, la repezeală, nişte pantaloni, dar n-avusese vreme să se-ncheie până sus. Era responsabilul magazinului sătesc.

-Ce dracu, mă, Hoancă, nici dumneata n-ai astâmpăr? spuse negriciosul supărat, în timp ce se apropia de poartă.

-Crezi c-am venit doar aşa, să-ţi dau bineţe? întrebă Hoancă la rândul lui.

-Te pomeneşti c-ai venit să-mi ajuţi la cules caise?! se bucură Titi Benguş. Ai picat la ţanc, Gheorghe, că ş-aşa aveam de gând să trec pe la tine, să te chem… Acu, dac-ai venit şi nechemat, nu-i nici o supărare, numai s-aştepţi niţel să mă-mbrac, se rugă el.

-Bă, nea Titi, io n-am venit la caise!… Am treabă acas!… Am venit să-mi dai ceva din prăvălie…

-Ce-ţi trebe, mă? făcu foarte curios responsabilul magazinului sătesc.

-Un hârleţ.

-Acu, duminica?… Tu n-ai minte, Gheorghe!

-Ba am, şi dacă vrei, când mi-o făta, îţi dau doi pui dă prăsilă… Ai dăşchide mai repede, că n-am venit la taifas!…  Ţi-am zis c-am treabă acas

-Da ce treabă ai, mă, ce treabă ai, de-ţi trebe hârleţ nou? Insistă negriciosul, de după gard.

-Vreau să-mi fac un cavou, nea Titi!… minţi el. Ştii, am auzit că e moda cavourilor… Nu mai trebe să te ducă la cimitir. Acolo să duc toţi proştii! Deştepţii îşi fac în curte cavou din piatră şi ţiment şi cruce din marmură! explică Hoancă.

-Hai, mă, şi chiar vrei să-ţi faci cavou? mai întrebă Titi Benguş, nevenindu-i să creadă. Da cum de ţi-a venit, aşa, tam-nisam?

-Dacă dăşchizi prăvălia, îţi spui!…

-Azi, sstămâna, am fost pă la frate-meu, la oraş, începu Hoancă să povestească, şi din una-n alta, a-nceput să se laude  că-şi face cavou… La-nceput, am crezut că vrea să râză dă mine… Nu glumea, bă, nea Titi, nu glumea neam!… Băă, l-am întrebat io – cum m-ai întrebat adineauri –, bă, Nae, cum dracu de ţi-a venit tocma ţie una ca asta. „Dacă nu-mi venea mie, îi venea la altu, da de venit tot venea!” mi-a răspuns el. „Să ştii tu de la mine că la cimitir să duc toţi proştii, ca tine. Ăilalţii, ca mine, îşi fac cavou!”… Nu glumea, bă, nea Titi, zău că nu glumea!… L-a dus mintea!… Păi, mi-a arătat şi actele… Îl învăţase unu, mare mahăr, de-nvârte nu-ş ce mama dracu   p-acolo, să-şi vânză maşina, că şi aşa jmecherii scumpeşte benzina în fiecare lună… Şi cum îţi ziceam, s-a apucat Năic-al meu de şi-a vândut maşina, iar banii i-a băgat în cavouri… Cică e mai rentabil… La ei, zice că e bătaie pă locurile dă veci… Da el, jmecheru, nu-şi face pentru el ş-ai lui. Nooo!… Le vinde, nea Titi, le vinde, aia face.  Cinzăj de milioane unu!… A dat şi anunţ în ziar: „Vând, convenabil, loc dă veci. Telefon cutare…” Nu poa să spună că-i cavou, că-l iau ăia la ochi!… Acu, pricepi pen ce-mi trebe hârleţ?

-De ce n-ai cerut în vecini unu şi-ai venit taman la mine? se supără Titi Benguş.

-Bă, nea Titi, văz că eşti cam tare de cap!… Cum era să mă duc la ăia, să cer? După aia mă-ntreba ce fac cu el duminica, nu po  s-aştept să treacă sfânta duminică?… Şi p-ormă, or să vrea să-şi facă şi ei cavou. Io nu zic să nu-şi facă, să-şi facă sănătoşi, da io vreau să fiu primu care are cavou la noi, în sat! Aşa, d-al dracu, să crape lumea dă necaz!… Şi p-ormă, dumneata ştii să ţii un secret, nu mănânci că…t ca alţii cu polonicu!

– Ouă ai, Gheorghe?

-Am, da pen ce-ntrebi?

-Nu po să-ţi dau hârleţu, dacă n-aduci ouă!… E lege!… Pentru planu la achiziţii…

-Ai că mă repez pân acas… Câte-ţi trebe, cinşpe, douăj de ouă   ţi-ajunge?

-Mă, Gheorghe, tu chiar vrei hârleţu pentru cavou? întrebă iar gestionarul, pe când omul intră în magazin, aducând ouăle.

-Să n-am parte dă ochii dân cap, dacă te minţ, nea Titi! se jură Hoancă.

-Gheorghe, da tu n-ai fulgi, mă? se trezi Benguş întrebând mecanic.

-Bă, nea Titi, îţi baţi joc de mine?… Te ştiam om serios…

-Mă, omule, e pentru achiziţii. Aşa zice legea, nu-nţelegi?

-Da, ce vrei să-ţi faci planu la achiziţii cu mine?! Al prost   n-ai găsit în tot satu?… Ce n-ai spus de la-nceput că vrei şi fulgi, nu mai facem două drumuri?!

Ajuns acasă, gospodarul se strecură binişor în odaia de culcare, apucă două perne, le tăie cu cuţitul la unul din capete şi le uşură de fulgi.

-Cre că nu mai achiziţionezi nimic… Iote şi fulgii!…

-Mă, Gheorghe, văz c-ai luat-o-n serios cu cavou-ăla… Ştii, m-am gândit la alceva… Dacă tot te-ai apucat de cavou, fă-l, da nu-l termina… Lasă-l aşa, până mai pă toamnă, că nu-i nici o grabă, nu vine ea, moartea, să te ia acu!… Aşa că mai bine lasă că m-apuc io, şi până faci tu rost de ce-ţi trebe, l-am şi dat gata!… Ai, ce zici?… La mine, nu să ştie… Cu gestiunea-asta… Azi sunt, mâine – cine ştie – poate-mi dă unu în cap, Doamne fereşte!…

-Ai, dă-mi hârleţu, să mă duc şi io în treba mea!… grăi ţăranul nepăsător, părând că n-a luat aminte la propunerea făcută.

-Stai, că nu-i chiar aşa, mă, Gheorghe! îl opri Benguş. Nu po  să-ţi dau hârleţu, dacă nu-mi faci vânzare serioasă! Trebe să mai iei ceva..

-Ce?

-Păi, să zicem zece cutii cu piuneze.

-Cu ceee?

-Ce, te pomeneşti că Mariţu-tău n-are nevoie dă piuneze?!… Na, colea, şi douăj dă covoraşe dă irtie, să le puie la bucătărie… E aburi şi să udă repede… Ia-le şi nu te mai codi!… Al dată nu mai pupi aşa pomană! Nu vezi că ăştia le scumpeşte mereu? Ia-le-acu, la preţu vechi, că mâine vin altele mai scumpe…

Omul numără banii pentru zece cutii cu piuneze şi douăzeci de covoraşe, dar când fu să plece, se auzi întrebat iar:

-Şoareci ai, Gheorghe?

-Acu, n-oi vrea să-i iei şi p-ăştia la achiziţie? râse Hoancă.

-Douăşcinci dă cutii cu grâu otrăvit, spuse repede gestionarul, fără a lua în seamă ironia ţăranului. Ieri mi le-a adus. E proaspete, mă, Gheorghe!… Ia-le! îl îndemnă el, punând cutiile pe tejghea. Io nu dau, ca alde Neculai Panait, marfa espirată!…

Gheorghe Hoancă dădu cutiile la o parte cu hotărâre.

-Două mâţe face cât toate astea la un loc!

-Mă, Gheorghe, se rugă Titi Benguş, ieşind de după tejghea, dacă iei cutiile-astea, îţi dau o sută dă doape dă plastic. Lux-antâia! se lăudă el. Da numai să mă laşi pă mine să-mi fac primu cavou!…

-Dă plută n-ai?

-Am, am şi d-alea… Ia zi, mă, Gheorghe, mă laşi?

-Bii-ne… se-nvoi omul. Dă două sute dă doape dă plută!

-Mă, Gheorghe, dacă tot mi-ai făcut vânzare serioasă, ai să-ţi dau neşte placheuri şi ţinte. P-alea le iei gratis, poate-ţi trebe la pantofi…

      -Bă, nea Titi, da dacă veneam să cumpăr un excavator, ce-mi mai dădeai pă lângă toate astea că-ţi fac vânzare? Da la achiziţie ce mai cereai? Ă, ia zi, ce mai cereai?…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s