Gabriela Oana BUCUR

Premiul al II-lea

la Concursul de creaţie literară

ARIPI DE DOR, ediţia a V-a, 2010

 

Fiecare 

   

Fiecare copac 

poartă o mască. 

  

Fiecare frunză 

râde, se joacă,

vorbeşte, visează…

 

Fiecare floare

îşi imaginează

că e un fluture şi zboară.

 

Fiecare pasăre

vrea

să atingă cerul

şi să-l stăpânească.

 

Fiecare om

ascunde o poveste

păstrată-n labirintul

gândurilor sale.

 

Fiecare râu

ajunge să iubească

pietrele ce-i stau în cale…

 

Cu tine

 

 

Cu tine lucrurile par altfel.

Lumina se schimbă,

curcubeul îşi împrăştie culorile,

aerul se dilată,

soarele surâde,

cerul îşi îmbracă mantia-i senină.

 

Cu tine dimensiunea lucrurilor se schimbă:

frunzele îşi pierd forma ovală,

iarba îşi întinde trupul subţire,

copacii devin dreptunghiuri.

 

Cu tine lumina sărută amurgul,

întunericul hoinar îşi scaldă scutul

sub albul proaspăt al lunii.

 

Cu tine imperfecţiunea tânjeşte

după măreţie…

Rănile mării

 

 

 

Tăceai…Lunecai ca un val

pe trupu-mi.

Mă-ncălzeai.

 

Lumea toată-mi părea aşa mică…

Tu erai mare: erai marea.

Eu eram valul

care plutea aiurea:

naivul val purtat de vânturi,

naivul val purtat de alte valuri.

 

Marea era roşie – Cât sânge ar avea un om

ca să învăluie o mare?

 

Rănile mării

atât de adânci

frânte de resortul sufletului meu

încă mai sângerează…

 

Reclame

Romeo Aurelian Ilie

Premiul de excelenţă „Ion FAITER”,

la Concursul de creaţie literară

ARIPI DE DOR, ediţia a V-a, 2010

 

Dialog neprobabil între Adam şi Eva în R.A.I.

 

                                                           

 

1. de-a arca (tandem)

 

Deasupra bărcii noastre

de hârtie, se învârt

păsări cu ciocul alb de frunze.

 

Au îmbătrânit pomii de loc

lângă sufletele noastre netunse.

 

    Ne-or crede pe arca lui Noe…

 

(inorogul păşind,

spărgând cu copita oglinda

şi cu cornul

ispita)

 

Au îmbătrânit pomii de tot

lângă sufletele noastre neunse.

 

2. de pus în vitrină (vocea lui Adam)

 

Încerc să scriu,

să te ştiu,

să mă fiu.

 

Istoria dă buzna peste mine.

 

Iar tu mă sfâşii în ritm de iasomie.

 

Încet, se scurge din mine tot gândul

-hei, nu mai alergaţi cu pietre, pământul!

 

Curând

voi ajunge doar un nebun

numai bun să mă pui

în vitrină.

 

 

3. nud (vocea Evei)

 

Ea îşi lăsă breteaua

să alunece în neant,

şi decolteul şi-l lăsă

la vânătoare de iepuri.

din peretele ciupit de visare,

nudul vieţii

încă priveşte.

 

4. ceaşca de cafea (vocea lui Adam)

 

De altfel, eşti foarte primitoare.

mereu îmi umbli ceaşca

cu urme de paşi.

 

am să îşi sorb păşirea

şi-o aripă curată

pân’ n-ai să mai ţi de toartă

decât ibricul. Aburind

de dorul tăcerilor din oglindă.

 

5. plânsul (vocea Evei)

 

Cu aripile mute şi gri,

dorinţele pustii,

 

cu dorul rămas înfipt între noapte şi zi

 

ea îşi plânge risipa

de vise

şi de copilării.