SILUITORUL DE STANŢE

Prof. Dr. Const. MIU

              Titlul cărţii semnate de Traian Aldea – Stanţe târzii (Editura Ex Ponto, Constanţa, 2010), care marchează debutul său editorial – trimite la stanţele burgheze bacoviene.

Este doar o apropiere aparentă. De altfel, când şi-a lansat acest opuscul, autorul mărturisea dezinvolt că plăcându-i poezia lui Bacovia, s-a gândit la stanţele acestuia. Însă creaţiile din acest volum nu au de-a face cu acest tip de poezie specială, în formă fixă! Dicţionarul de termeni literari dă următoarea definiţie: „STANŢĂ – strofă cu înţeles deplin, alcătuită din opt versuri, cu o anumită schemă de rimă şi formând o unitate ritmică.” În cartea lui Traian Aldea, niciuna din poezii nu are asemenea caracteristici. Ca atare, putem spune că titlul „ales” este un moft!

Drept e că hârtia suportă orice, însă în cartea amintită găsim, de cele mai multe ori, doar o înşiruire de „cuvinte goale”, care – vorba lui Eminescu – „din coadă au să sune”… Iată, spre exemplu, cum „sună” Viaţa în roz: „Mereu surplus/ aranjament/ sărăcie/ perja uscată/ linişte/ stomacul/ şi mintea/ să vorbim/ preţios/ E tot mai bine…” Ce mesaj şi fior liric pot avea asemenea cuvinte juxtapuse, fără nicio noimă? Poezie postmodernistă? Nici vorbă de aşa ceva! Uscăciunea vocabularului pretins poetic, da!

             Mai la tot pasul, dăm peste nonsensuri: „Norii/ se/ oglindesc/ în/ asfalt.” (Ideal, p. 11). De-aia guvernanţii noştri dragi au probleme cu autostrăzile – ca să le aducă la standarde europene e musai ca norii să se oglindească în asfalt! În alt loc, elipsa verbului dă impresia de enunţ neterminat: „Dincolo de/ minciună/ veninul/ dureros al/ rămânerii.” (Se poate trăi, p. 19). Autorul stă prost şi cu logica! N-ai cum să observi rufele sărace în ceaţa unsuroasă, doar dacă ai în dotare ochelari cu raze x sau – cum ar spune un cârcotaş – ai orbul găinii : „În/ ceaţa/ unsuroasă/ rufe/ sărace./ Aluneci/ în/ amintiri./ Timpul murise.” (Cronică, p. 41). După logica autorului, fără rufe sărace nu poţi aluneca în amintiri! În alt loc, finalul este stupefiant:  „Sub/ acel apus/ gânditorul/ asculta/ vuietul/ înăbuşit/ al pământului…// Cu lacrimi în sânge/ Cu lacrimi în jos.” /Gânditorul de la Hamangia, p. 83). De parcă ar putea fi şi lacrimi în sus ori lacrimi în lateral ! Săracul gânditor! Dar ce legătură poate fi între conţinut şi titlul de la pagina 76?. „În zadar/ n/ suflet/ îşi/ continuă/ rugăciunea./ Drumurile/ nu/ mai/ ating/ zarea,/ răul/ nu/ mai/ e/ sărbătoare.” (Confidenţele ultimei broaşte ţestoase).

         Un editor care se vrea a fi prestigios, cum este directorul de la Ex Ponto – domnul Prodan –, avertizat de lectorul de carte – veşnicul pomenit Sorin Roşca – ar fi trebuit să-i spună autorului că asemenea compuneri de clasa a II-a nu au de-a face cu poezia şi că-i umbresc numele editurii. Dar a făcut totuşi bine că i-a luat banii, lăsându-l să creadă că e mare poet, aşa cum la festinul prilejuit de lansarea cărţii, invitaţii nu mai conteneau cu laudele spuse la saramura de peşte.

          În aceeaşi tonalitate ce frizează ridicolul şi nonsensul (poate că acestea sunt de fapt caracteristicile scriiturii lui Traian Aldea!?) sunt şi alte compuneri: „În privirile/ maurei/ mârâie/ culori/ de/ ace.” (Bolero, p. 74). Cum o fi un astfel de mârâit, numai autorul poate şti! Maniera aceasta este cultivată cu nonşalanţă mai departe şi creează chiar o sintagmă nepoetică, uzitând totodată şi de biete gerunzii, în poziţie de rimă: „Acele animale devorându-se/ aceste păduri îmbalotate plimbându-se/ ochiul lucid al calcanului concentrându-se/ aceste case-cutii sudându-se/ gheare de păsări congelându-se/ aerul copilului amânându-se/ cel plin de trufie îmbătându-se/ inimile toate rănindu-se/ în colţii nemiloşi ai indiferenţei.” (s. n. , Inventar, p. 81). Sigur autorul, înainte de a fi scris aşa ceva, a mâncat gheare de păsări congelate!

           Credem că „Autoportret” este creaţia care oglindeşte fidel personalitatea lui Traian Aldea. „Locuiesc/ într-un/ plămân/ uscat.” (p. 40). De-aia „mieii latră/ a/ doliu/ (p. 42) – semn indubitabil că Traian Aldea, prin acest opuscul este un biet siluitor de cuvinte! Pentru toate aceste considerente, „stanţele” lui Traian Aldea nu numai că sunt târzii, dar sunt un adevărat bluf.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s