Flacăra violet subliminală

Cosmin ŞTEFĂNESCU

        În acest secol neprielnic ne trezim într-o societate bolnavă cu o economie muribundă. Cine sau ce a făcut posibil toate acestea? Știm cu certitudine că totul s-a   transformat într-o nebunie după revoluţia din decembrie 1989… mai bine zis după simulacrul de revoluţie. 

        Mulţi din cei care au susţinut acest fenomen au avut de câştigat enorm din aşa-zisa privatizare reuşind în scurt timp să facă toată industria româniei incompatibilă cu cerinţele oricărei pieţe apoi a urmat falimentul mult aşteptat… au venit apoi investitorii străini şi mai-marii neamului au făcut posibilă vânzarea ţării pe bucăţi… la preţuri de nimic… ei au avut de câştigat… noi ne-am ales cu şomaj un an de zile după care fiecare s-a reprofilat în speranţa unui trai decent…am fost înşelaţi… promisiunile au curs frenetic an după an… Preşedinţii s-au succedat mandat după mandat, momindu-ne cu promisiuni sforăitoare şi contribuind fiecare la declinul acestei ţări. Ani la rând vârfurile naţiunii au promis salarii mai mari celor din învţământ dar promisiunea este o virtute şi aşteptarea este o prostieCRED EI!… PÂNĂ CÂND?

        Singura care a evoluat în decursul acestor douăzeci de ani a fost mass-media. Televiziunea a luat amploare oferindu-ne gunoi de calitate în toţi aceşti ani. Românii s-au transformat în tot acest timp gustând zilnic din subcultura oferită în porţii mari de către televiziuni… mă refer aici la manele şi telenovele… la aperitiv ne-au servit ani la rând crime, violuri, sinucideri, furturi şi minciuni foarte multe… toate filmate cât mai explicit

         Mai nou televiziunile au o nouă găselniţă, din ciclul mesajelor subliminale cu care amăgesc poporul. Vorbesc despre un fenomen foarte mediatizat care a surclasat net sezonul babelor violate ori al gripei porcine AH1N1 şi anume fenomenul psihotronic al flăcării violet.

        Toţi mogulii au profitat de această gogoriţă, care tinde să devină ţinta mai multor publicaţii din străinătate pentru stranietatea sa cu efect de bumerang asupra imaginii noastre în lume. Iată cum se pune problema în alte părţi ale planetei:  Rolul lui Manolea în alegerile din România amintesc de ritualurile vechi ale Balcanilor, scrie Washington Post: „Dacă astfel de superstiţii se mai găsesc doar în zonele rurale îndepărtate, credinţa în paranormal, ajutată de practici mai puţin obişnuite, s-a menţinut până acum”. Cei de la www.realitatea.net exploatează fenomenul punându-ne în gardă cu evoluţia acestui fenomen: „Zap! Electoratul român, victimă a ocultismului?”, se întreabă Washington PostNew York Times si Forbes, citând un articol Associated Press, scris de Alison Mutler (corespondenta agenţiei în România) şi George Jahn.”Un candidat român la preşedenţie a fost dat la o parte de un parapsiholog din umbră, angajat de rivalul său?”, continuă cu interogaţiile ziarele străine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Crainicele de la televiziuni suferă şi ele de boala violetului şi se îmbracă în ton cu moda… această poveste tinde să creeze un fenomen naţional aşa cum s-a întâmplat după publicarea volumului Suferinţele tânărului Werter, când toţi austriecii se îmbrăcau în galben… cum apărea în volum personajul central.

  România se clatină şi se degradează, lovită fiind de vântul unei disperări fără margini născută odată cu venirea aşa- numitei crize, creată pe genunchi de nişte facţiuni bolnave la care toată planeta dansează după cum i se cântă. Fireşte că nici noi nu am ratat acest eveniment, că doar este în vogă… aşa că noii guvernanţi ne-au oferit încă nişte pachete de şomaj colectiv. Procesul de distrugere a României este încă pe rol.      

   Mai nou, au anunţat pe toate căile că vor reduce numărul profesorilor  cu 15000 de oameni, asta după ce ani la rând i-au ameţit că le măresc salariile… Da, chiar aşa… la ce ne trebuie nouă învăţământ?… oile sunt mai uşor de condus… chiar am văzut zilele trecute la una dintre multele televiziuni, o caţă isterică, un caz tipic de mincinoasă pathologic care ponegrea sistemul de învăţământ şi ne povestea de vremuri în care dânsa a făcut cursuri în clase cu 46 de elevi. Amintirile aceste femei par să fi venit dintr- o doză puternică de barbiturice stropită abundent cu alcool

 Ţara se dezintegrează, dar nimeni nu se mai supără, nimeni nu se mai simte ameninţat, chiar şi cei care sunt în pericol de venirea iminentă a şomajului uită de această problemă spinoasă şi nu vorbesc decât de mult mediatizata flacără violet…

         Dă, Doamne, românului mintea cea de pe urmă!… să se trezească din somnul cel de moarte… în care-l adânciră barbarii de duşmani…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s