SUB PECETEA STRANIULUI

de Prof. Dr. Const. MIU

 

           Prozele lui Artur Silvestri din volumul Perpetuum mobile (subintitulat „Piese improvizate pentru violoncel şi oboi”) stau sub pecetea vagului, a indefinitului  şi a ipoteticului. Ele continuă, în aceeaşi manieră pe cele din Apocalypsis cum figures – după cum mărturiseşte autorul (cf. p. 5). Şi acolo şi aici, avem de-a face cu „o epică de stări sufleteşti tot atât de puţin explicabile ca şi mişcările aparent ininteligibile ale Naturii.” (p. 4-5).

           În Perpetuum mobile, stările sufleteşti cu neputinţă de explicat de unde vin/ provin şi cum se cristalizează sunt puse în legătură fie cu tema scriitorului/ creatorului, fie cu cea a personajelor: „Uneori aştepta puţin (…) Cuvintele veneau cu el (…) şi abia aşteptau să fie aşternute pe hârtie (…) Alteori, aştepta mult, fără rost, neliniştit că, poate, le-a pierdut. Dar, până la urmă, (…) cuvintele veneau, în cele mai diferite înfăţişări, ascunzând sau descoperind idei, chipuri, uneori chiar şi o poveste (…) Se gândise câteodată că, poate, şi fiindcă făpturile lui care îi vorbeau, aveau ceva sub-lunar, secret, uneori nefiresc şi, poate, şi fiindcă poveştile lui, sau despre el, erau un fel de enigme.” (Belle qui tient ma vie, p. 7). Proza aceasta este concepută ca metatext, scriitorul-creator fiind el însuşi personaj: „Privise lung către mare, peste terasa pustie unde alesese să se odihnească, să-şi bea cafeaua de după-amiază şi să scrie (…) Luă stiloul de pe masă (…) şi începu să scrie…” (p. 7, 8). Pentru scriitorul-creator, notarea senzaţiilor ca şi a imaginilor percepute este asemănătoare cu schiţele pictorului, iar metamorfozarea lor în operă literară are ceva enigmatic: „Începuse să le noteze în caietul unde, la fel ca şi pictorii de odinioară care îşi făceau caietul de schiţe ca să folosească vreodată ceva (…) ceea ce credea că apare de la sine şi se naşte (…) poate enigmatic.” (Mesagerul, p. 30).

Stările sufleteşti nedefinite sunt însoţite de o muzică lăuntrică. Numai un spirit elevat – aşa cum este scriitorul – protagonistul din Fugit nox – poate percepe o asemenea realitate: „Încercă să-şi amintească versurile preferate şi reţinu, după o vreme, doar melodia lor legănată (…) Apoi, i se păru că începuse să le audă (…) nu reuşi să-şi dea seama de unde venea muzica aceea de flaute (…) Acum ajunsese să o asculte mai atent şi să o distingă în zumzetul sunetelor întâmplătoare ce veneau de pretutindeni. Părea că se adunaseră undeva flaute diferite…” (p. 11).

În Perpetuum mobile, pasajele descriptive plasează realul la marginea imaginarului, încât se conturează o lume stranie: „…în Golf, luna era plină, stranie (…) O priveau cum se apropie, fascinaţi de forma ei perfectă şi de mărimea ei neobişnuită de parcă distanţele s-ar fi apropiat, ori o altfel de realitate i-ar fi înconjurat deodată. Lumina însăşi începuse să capete o irizare stranie, mai bine zis, o concreteţe anumită şi o consistenţă inexplicabilă.” – s. n. – (Arătarea zeului, p. 14). Dincolo de impresia unui déjà vu, imaginile sunt în aşa fel înfăţişate, încât graniţa dintre imaginar şi real este estompată, unul glisând în celălalt, şi invers: „O mai văzuse şi altădată, această lumină (…) Poate odinioară, demult, într-un trecut care i se părea tot atât de imaginar ca şi vieţile anterioare, pe care, cândva, le va fi trăit (…) Undeva, la depărtare indefinită, străluceau luminile pâlpâitoare, ca nişte lumânări, ale unui sat ori ale unui oraş. Lumini să fi fost? Ori torţe? Ori lumânări? Şi ce adunare de oameni şi de case nevăzute, dar poate doar bănuită, să fi fost aceea?” (p. 14).

Dar nu numai imaginile, ci şi sunetele sunt stranii. Paradoxal, inanimatul, prin mişcarea perpetuă, devine animat, venind parcă dintr-o realitate paralelă. Aşa se întâmplă în Semne de nisip: „Dar peste câteva fracţiuni de secundă – fără să-şi dea seama dacă începuse de mai demult sau poate revenise într-o cu totul altă realitate decât cea pe care o trăise ori poate o închipuise – auzi cum vântul insidios, şuierat şi continuu, ca o bandă sonoră de o putere neobişnuită, mişca toate acele mii de pălării de pânză…” – s. n. (p. 18).

În Cuvântul înainte la Perpetuum mobile, Artur Silvestri dezvăluie că epica acestui volum „arată o anumită percepţie a timpului” (p. 6). În cartea de care ne ocupăm, sunt detectabile două categorii temporale: una exterioară – târziul înserării, care face ca proporţiile să fie percepute deformat ( „…era târziu, începuse să se însereze. Poate soarele sângeriu, îndepărtat, alungind umbrele în aşa fel, încât totul părea să capete alte dimensiuni, să-l fi înşelat şi să-l fi făcut să-şi piardă sentimentul timpului care trece.” – Cuvinte din dicţionar, p. 23) şi alta interioară – ora misterioasă, când dominant devine straniul, indefinitul: „Dar cu cât nedesluşitul i se părea mai stăpânitor, cu atât creşteau, venind din toate părţile, nori de senzaţii diferite, stranii şi noi, neîncercate până atunci.” (Fery-boat, p. 16). Datorită acestei categorii temporale, thanatosul este cel care se insinuează, imaginea (sau imaginarul închipuit ca realitate) convertindu-se într-una a eului asaltat de gândul morţii: „Şi îşi imagină puţin, doar cât să se înfioare, straturile fără vârstă de frunze moarte, adunate una peste alta, sfârşind până la urmă prin a se face una cu pământul, într-un triumf al morţii…” (p. 16).

              Spaima – sora bună a Thanatosului – este surprinsă cum se insinuează în forul interior al protagonistului din Apocalipsa, după Antim, fiind pusă în legătură cu un timp al diluviului: „Ploua demult, de câteva ore (…) Prin sticla ferestrelor (…), ploaia se vedea stranie şi îndepărtată şi aproape ireală, ca o cădere continuă de perdele de ape, rotindu-se de sus în jos (…) Spaima. Se ivise treptat şi fără să i se bănuiască pasul uşor, aşa cum este pasul unui fur, când se apropie, la adăpostul nopţii. Întâi o presimţire în apăsarea din piept, (…) nod aşezat în gât fără motiv, senzaţie de sfârşeală, ca şi cum nimic nu ar mai fi fost posibil şi nimic nu se mai putea face de aici înainte.” (p. 20).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s