de Carmen RADU
Nu poţi fi adult în iarna bunicilor, a zăpezilor, a omătului oamenilor de zăpadă…
Nu poţi fi adult atunci când colinzi printre îngeri şi-l rogi pe Moş Crăciun să mai vină şi anul acesta
… să-ţi aducă înapoi speranţele trimise la Pol…
… să-ţi aducă scrisoarea în care ai pus lacrimi şi-n care el să pună zâmbet…
… să-ţi împacheteze visele şi dorurile şi să ţi le pună sub bradul de Crăciun… (să ai rezerve pentru tot anul care urmează!)
Nu poţi fi adult atunci când mergi la sanie…
Nu poţi fi adult atunci când desfaci pachetul cu dor şi cu lumină…
Dar… (de ce există întotdeauna un dar?!)
Redevii adult atunci când aprinzi candela bunicilor şi-a îngerilor…
Redevii adult când, din jurul bradului de Crăciun, lipsesc, fizic, oamenii sufletului tău…
… când ştii că pachetul cu nume va fi dat ” de sufletul…”
şi… când ştii cât de mult şi de tare te doare,
desfaci repede pachetul cu speranţe… (numai nod să nu se facă!)
… cu speranţa că măcar o dată în an mai poţi fi nepoata bunicilor
sau, pur şi simplu, mama…
De ce mi-am dorit atât de mult să cresc mare?
METAMORFOZE 