TĂCERI ÎN CUVINTE

de Carmen RADU

Moto:

”Ce târziu e timpul trecut şi ce albă

e clipa de faţă! ”

 

                    STÂNCI

 

gândeam albastru

            despre mine însămi…

gândeam albastru

            despre dorul de tine…

îmi închipuiam

că lacrimile

curg

albastre

pe tăcerile stâncii…

 Doare albastru de tare

atunci când plângi…

cochilii de gând

spulberă dorul…

nisip fin sub tălpile tale…

 

 

 

DOR DE DOR

 

            nu ştiu să spun

            dacă mi-e dor…

            poate că mai mult

            mă doare

            culoarea  unei zile

            de vineri…

            sau culoarea unui anotimp

de tăcere

în care ne definim…

un consens

al întunericului

pe care l-am uitat,

sau pe care nu vrem

să-l mai respectăm…

ne respectăm doar tăcerile

şi-acele zile

pe care le gonim adesea

din noi…

 

Continuă lectura

Reclame

IARNA COPILĂRIEI

de Carmen RADU

 

             Nu poţi fi adult în iarna bunicilor, a zăpezilor, a omătului oamenilor de zăpadă…

             Nu poţi  fi adult atunci când colinzi printre îngeri şi-l rogi pe Moş Crăciun să mai vină şi anul acesta

… să-ţi aducă înapoi speranţele trimise la Pol…

            … să-ţi aducă scrisoarea în care ai pus lacrimi şi-n care el să pună zâmbet…

            … să-ţi împacheteze  visele şi dorurile şi să ţi le pună sub bradul de Crăciun… (să ai rezerve pentru tot anul care urmează!)

            Nu poţi fi adult atunci când mergi la sanie…

            Nu poţi fi adult atunci când desfaci pachetul cu dor şi cu lumină…

 

            Dar… (de ce există întotdeauna un dar?!)

 

 

 

            Redevii adult atunci când aprinzi candela bunicilor şi-a îngerilor…

            Redevii adult când, din jurul bradului de Crăciun, lipsesc, fizic, oamenii sufletului tău…

… când ştii că pachetul cu nume va fi dat ” de sufletul…”

şi… când ştii cât de mult şi de tare te doare,

desfaci repede pachetul cu speranţe… (numai nod să nu se facă!)

 

 

 

 

 

… cu speranţa că măcar o dată în an mai poţi fi nepoata bunicilor

sau, pur şi simplu, mama…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De ce mi-am dorit atât de mult să cresc mare?