Tăceri în cuvinte

de Carmen RADU

 

Contur de realitate

ştiai să minţi…

Învăţasem să te ascult…

        

         ce ironie!

         … şi degetele mele

         mângâiau

         contur

         de realitate!

 

                  Gând

 

         dincolo de tăcere

         trup amorţit

         de nesomn

 

                  Dor

 

         Prin ninsoare

adunam

fulgi

din aripile îngerilor…

   măcar să-mi cârpesc

    frântura de suflet!

 

                  ***

         pânză de păianjen –

         ţesătură

         de dor

         sau

         crimă

         cu premeditare?

 

 

 labirint

 

         Şi dacă am ales

         să te tac,

         Şi dacă ai vrut

         să mă taci

         numai noi ştiam

         să ţineam

         În pumni

         tăcerea din cuvinte

         sau busola

         indicând,

         obsesiv,

         ieşirea din sine.

 

         Judecata de aici

 

                            Moto:     „Mor poveşti, se nasc poveşti

    Numai sunt şi numai eşti

    jumătatea unui zbor

    ucis de dor”

                          George Ţărnea

 

         Rădăcina iubirii noastre –

          cochilie de melc

         izgonită

         din paradisul marin…

 

         Între viaţă şi moarte-

                    nisip de clepsidră…

         Între rai şi iad

                    măsura cu care

                  am dăruit

                  şi primit

                  viaţa…

 

purgatoriul meu?

         e tăcerea

         de tine.

 

Monedă de schimb

 

         clopot de tăcere

         anunţă izgonirea

         propriilor orgolii…

         dangăt surd,

         prevestitor de moarte,

         deschide

         un drum…

         călători grăbiţi,

         neatenţi la detalii,

         semnăm în alb

         proces-verbal

         de predare – primire

         a sufletului…

 

 

 HAIKU

 ANOTIMPURI

        

Târziu de toamnă

                           I

toamnă târzie –

         şi frunze desfrunzite

         plâng a îngropăciune.

 

                  II

         cocorii –

         pete de plecare

         spre soare…

 

         Aprilie

primăverile –

         cireşii din suflet

         rodesc amintiri…

 

         Iulie

vara spicului –

pâinea mirosind a grâu,

a iarnă, a miez…

        

Decembrie

         bradul de Crăciun –

         lumina aprinsă

         a copilăriei…

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s