de Carmen RADU
Contur de realitate
ştiai să minţi…
Învăţasem să te ascult…
ce ironie!
… şi degetele mele
mângâiau
contur
de realitate!
Gând
dincolo de tăcere
trup amorţit
de nesomn
Dor
Prin ninsoare
adunam
fulgi
din aripile îngerilor…
măcar să-mi cârpesc
frântura de suflet!
***
pânză de păianjen –
ţesătură
de dor
sau
crimă
cu premeditare?
labirint
Şi dacă am ales
să te tac,
Şi dacă ai vrut
să mă taci
numai noi ştiam
să ţineam
În pumni
tăcerea din cuvinte
sau busola
indicând,
obsesiv,
ieşirea din sine.
