Îndreptar spiritual

de Prof. Dr. Const. MIU

 

                 În cronica sa la cartea lui Gh. A. Neagu (Templul iubirii, Editura Valman, Focşani, 2007), apărută în nr. 84/ 2008 al revistei Oglinda literară, Ionel Necula face referiri la devenirea de sine a protagonistului – Prinţul Omedeu –, personaj fictiv, potenţialul succesor la tron al Marelui Omedan, ce împărăţeşte peste Omedania – un topos imaginar, ca de altfel întreaga acţiune, desfăşurată în plan oniric, în mintea unui tânăr aflat pe patul suferinţei, în delir. Sub aspect tematic, cronicarul face apropieri între periplul lui Omedeu şi cel al lui Hrap Alb, ca şi cel al Prinţului din Bagdad, protagonistul poemului macedonski-an, Noaptea de decemvrie.

Structural, cartea de care ne ocupăm acum prezintă, pe de o parte, aventura lui Omedeu, iar pe de altă parte, găsim o crestomaţie de reflecţii/ panseuri , cu o largă paletă de cuprindere: iubire, cunoaştere, om şi jertfă. În cele ce urmează, vom face câteva aprecieri la menţionata crestomaţie.

Asemenea cugetări / formulări (generalizatoare) pe varii teme făcea Marin Preda în romanele sale (mai cu seamă în Cel mai iubit…), însă la Preda acestea făceau parte din corpus-ul anecdotic. La scriitorul vrâncean, acestea pot fi citite şi separat (semn al modernităţii scriiturii), având în vedere titlul cărţii –Templul iubirii – (nediscutat de I. Necula), ele pot fi socotite trepte spirituale, inerente în periplul devenirii de sine, nu numai a protagonistului (fie el şi fictiv / ideal, aflat şi în căutarea jumătăţii sale de cuget şi simţire), ci şi sau mai ales a oricărui cititor. Din această perspectivă, cartea lui Gh. A. Neagu poate fi considerată un îndreptar spiritual pentru cel/ cei care se încumetă să aleagă a merge pe calea templului iubirii.

               Iată câteva excelente panseuri despre rolul şi rostul iubirii, în parcurgerea acestor trepte: