Portretistiva vegetală

de Prof. dr. Const. MIU

 

Placheta de versuri semnată de către Ion Dragomir – Dictatura trandafirului (Editura Ex-Ponto, Constanţa, 2006) e structurată în trei secvenţe: Obârşii, Cântece de vinere neagră  şi  Eu de tu şi tu de eu.

               Obârşii include ciclul Dictatura trandafirului, care împrumută titlul plachetei. Sunt 47 de poeme, cu o întindere variabilă, care conturează, în marea lor majoritate, portretistica vegetală a muzei. Să reţinem mai întâi o invocaţie către această „zeitate”, căreia i se conferă unicitate: „Să-ţi duci mâinile-n poveste/ de vrei zorii şi aceste/ trei fântâni pe trei culori/ la răscruci de sărbători…/ Suflet alb pe-o altă apă/ lumea-n tine să încapă,/ pân’ la cerul dus pe strungă/ paşii tineri să-ţi ajungă./ De azi şi până oricând/ îmi eşti faptă şi în gând/ nemurit/ cum e soarele-n zenit!” (p. 20).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

              Femeia are putere de metamorfozare atât a umanului, cât şi a vegetalului: „Mâinile tale: / flăcări ce mă urmează,/ trezind în mine/ seminţele./ Aproape,/ trandafirii se roagă în cer –/ tot mai bogaţi/ în miresme.” (p. 24-25). Aceeaşi muză, căreia poetul i se adresează cu apelativul tu, este şi călăuză spre un topos domestic: „Tu deschizi grădina către casă,/ în duminica sărutului să-ţi pui pe sâni/ flori de cireş;/ să-mi alinţi mâinile,/ să faci să vină privighetoarea/ să ne logodească-n izvor.” (p. 27). Drumul celor doi parteneri este unul spiritualizat: „Drumul tău şi al meu –/ trunchi de curcubeu/ scris cu litere de fier/ până la cer.” (p. 21).

              Casa – topos domestic – este indisolubil legată de prezenţa femeii. Într-un poem, spre pildă, hărnicia ei e semn de bogăţie: „Aud casa crescând –/ bogăţie a hărniciei tale./ Celelalte sunt/ aruncate-n căldarea/ refuzului…” (p. 26). În altul, în maniera lui Nichita Stănescu, trăinicia materială şi spirituală a casei este exprimată ca o dorinţă, registrul verbal – condiţionalul ipotetic – fiind elocvent în acest sens: „şi te-aş face piatră/ în talpa casei mele,/ şi te-aş face os al piciorului meu stâng/ să cânţi, drumul să se deschidă./ În cântecul tău/ să mă găsesc eu.” (p. 29). De altfel, ecouri stănesciene în secţiunea Eu de tu şi tu de eu găsim mai la tot pasul. Un bun exemplu transpare din poezia Flacără de curcubeu, unde sunt certe influenţe din Necuvintele: „Tu în vântul singuratic/ trandafir de nesălbatic/ cer şi dor în către-afară/ mers uşor de căprioară.” (p. 55).

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s