de Carmen RADU
Argument pentru o iubire…
M-am gândit, în nebunia tinereţii, că mi-aş fi dorit o argumentare pentru iubire.
Mi-ar fi plăcut să-şi spună… (sau să-mi spună?):
O iubesc pentru că vrea să fie iubită, dar n-are nici cea mai vagă idee despre cât poţi suferi de dor…
O iubesc pentru inconştienţa sincerităţii… pentru că ştie să ofere şi înţelege să pretindă…
O iubesc pentru că are zile când nu vede pădurea de copaci… dar are şi zile când toată pădurea e verde şi e lumină…
O iubesc pentru că plânge când plouă, dar fotografiază fulgere…
O iubesc pentru pietre, pentru scoici, pentru valuri… pentru toată marea din sufletul ei…
O iubesc pentru că urlă în sângele meu ca un animal prins în capcană…
O iubesc pentru zilele în care se caută… pentru clipele de confruntare cu sine însăşi… pentru falsele lamentări ale conştiinţei…
O iubesc pentru viteza gândului către lucrul imediat ori posibil…
O iubesc pentru toţi „urecheaţii” bandajaţi sau jeliţi… pentru toată bucuria căţeilor când o văd că apare…
O iubesc pentru cuvântul care „pişcă”…
O iubesc pentru zâmbetul care plânge…
O iubesc pentru tăceri şi pentru cuvânt…
O iubesc pentru că la ea nu ninge niciodată… la ea „îngerii îşi scutură aripile”…
O iubesc pentru că se risipeşte şi se enervează când nu se mai adună…
O iubesc pentru că… la nesfârşit
m-am îndrăgostit de ea…
METAMORFOZE 