de Marion MANOLESCU
Spaima tăcerii
La capătul
spaimei
mi se destrămă
tăcerea
şi nu mai pot
aştepta
să-mi îmbrac
neliniştea
cu vinovăţia
destinului
tulburat
de o iubire
pierdută
Tăcere ademenită
Mi-ai ademenit
gândul
cu vorbe
din altă vecie
Acum
din fiecare
pasăre
din fiecare
piatră
din fiecare
surâs
mă nasc
tăcere
|
|
METAMORFOZE 