MOŞTENIRE LEXICALĂ – 7

de Prof. Dr. Const. MIU

OPOSIE/ OPOZIE – „împotrivă”, „cu opunere”; cf. rom. opus, dar şi neologicul opozant – n. n. (p. 227)

OROELIU – „ascultare”; cf. franc. oreille (p. 228)

OTE – „scot”; cf. franc. ôter (a scoate) – p. 228

PACE – „(la) pace” (p. 228)

PAS – „pas”, „să treacă”; cf. rom. a păşi (p. 228)

PETRA – „pietrelor” (p. 230)

PITO – „pitiţi” (p. 230). Notă: pentru verbul a (se) piti, faimosul DEX trimite la pitic. Pentru această formă, sunt precizate două lexeme – ca adjectiv şi ca substantiv şi adjectiv. Pentru primul: „PÍTIC¹, pitice, adj. (În sintagma) Jocuri pitice = jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia antică, în cinstea zeului Apolo. – Din fr. [jeux] pythiques.”; pentru cel de-al doilea: „PITÍC², -Ă, pitici, -ce, subst., adj.”, iar pentru etimon – „cf. sl. pitikŭ.”

PIRCE – „străpunge”; cf. franc percer – a străpunge (p. 230)

POIRCESO – „purced” (p. 231)

POIUENI – „poieni” (p. 231)

POMU – „pomul” (p. 231)

PRINDE – „prinde” (p. 232). Notă: ce deştepţi erau strămoşii noştri – cei aflaţi sub ocupaţie romană, pe o suprafaţă de 14% din teritoriul Daciei! Prin aglutinare şi acomodare în vorbire, au ajuns de la forma latinească pre(he)ndere, la românescul (a) prinde! Numai că forma latinească pre(he)ndere a dat în franceză prendre! Numai că fenomenul lingvistic a fost invers: romanii au luatat şi acest cuvânt de la geto-daci, că şi aşa erau obişnuiţi cu luatul!

PURCEND – mergând. Notă: Se pare că gerunziul românesc terminat în –ând este moştenit din limba geto-dacilor. (p. 232)

REVO – „visează”; cf. franc. rêve (vis) – n. n. (p. 233)

REGE – „rege” (p. 234). Nota bene: pentru acest cuvânt, din forma de singular şi cea de plural, din latină, s-a ajuns la un hibrid, potrivit lingviştilor: lat. rex, -gis. Te doare capul, cum scornesc „academicienii” noştri etimonul unor cuvinte!

REP, REPO – „râpă” (p. 234). Notă: în cartea lui Adrian Bucurescu, Tainele tăbliţelor de la Sinaia (Editura Arhetip, Bucureşti, 2005, p. 322), repo e tradus „să taie”.

REPUSO – „repus” (p. 234)

RETERO – „se retrag” (p. 234). Notă: e de-a dreptul ilar să găsim în DEX etimon pentru acest verb un cuvânt din franceză: „Re¹– + trage (după fr. retirer).” Spunem asta, pentru că unul din sensurile precizate în acest dicţionar este următorul: „2. Refl. A merge, a pleca (înapoi); a se îndepărta. ♦ A da înapoi din faţa duşmanului, a efectua operaţia de retragere.” Dacă e să ne luăm după autorii acestui dicţionar buclucaş, dacii nu cunoşteau retragerea în timpul acţiunilor militare, de vreme ce cuvântul se precizează că e după fr. retirer!

RIUO, RIAO, RIEO – „râu”, „râuri” (p. 235). Notă: de ce să folosească în vorbire populaţia ocupată RIUO, RIAO, RIEO şi nu rivus, că doar e trendy să te maimuţăreşti, folosind în vorbire cuvintele altora, chiar dacă ai în vocabular un cuvânt poate mai sonor! Dincolo de ironia noastră la adresa harnicilor lingvişti, ne întrebăm: chiar era musai ca dacii să împrumute din latină absolut toate cuvintele, când şi ei le aveau pe ale lor, iar râu e unul uzual?

RIGANIO – „recâştigă”; cf. franc. regagner (p. 235)

ROGE – „rugă” (p. 236). Notă: ce bine seamănă acest cuvânt cu latinescul rogare!

SAK – „sac”, „sacii” (p. 238). Notă: oare chiar toţi ai lui Traian or fi venit cu saccus, să-l îndese cu prada de război sau or fi fost şi unii doar cu săcotei?

SAR – „sar” (p. 238)

SAT – „(de) sate (p. 240). Notă: cum s-o fi pierdut particula fo din lat. fossatum, numai lingviştii pot şti! Asta pentru că în DEX citim: „SAT, sate, s.n. 1. Aşezare rurală a cărei populaţie se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura.” Oare nici această organizare socială să nu fi cunoscut geto-dacii?

SERIO – „se înşiră”; cf. rom. şir, serie – n. n. (p. 241). Notă: o adevărată aventură, spre a afla etimologia verbului a înşira: „A înşira – în + şir.” Cuvântul şir este refăcut după „şire (pl. lui şiră)”, iar „şiră provine din lat. neatestat *sira”.

SETI – „şapte” (p. 241)

SEU – „său” (p. 241)

SILE – „silă” (p. 242). Notă: cuvântul silă are accepţiunea în limba română contemporană de aversiune, scârbă, dezgust. Dar exista şi sensul – astăzi pierdut – de miracol, minune. Cuvântul silă există în această formă în dialectul meglenoromân, însă DEX-ul indică etimonul sl. sila. Cu alte cuvinte, alor noştri a început să li se facă silă doar de trupele lui Ivan cel Groaznic, nu şi de cele romane…

SOLO – „singurul”; cf. rom. neologic – solo – n. n. (p. 244)

SONT – „sunt” (p. 245)

SOPRISO – „surprind” (p. 245)

SOREMESO – „supus”; cf. franc. soumettre (a supune), soumis (supus) – p. 245

SOSTRAGO – „se sustrag” (p. 246)

SOTIA – „soţia” (p. 246). Notă: e curios că strămoşii noştri nu cunoşteau cuvântul soţie, ci doar soţ. Confer DEX, soţie < soţ + suf. –ie, iar soţ < lat. socius.

SPATO – „spate” (p. 246). Notă: rău mai stăteau unii cu gramatica, de-au impus forma de plural latinesc pentru singularul românesc: „lat. spathae (pl. lui spatha)”.

STA – „sta” (p. 246)

STOP – „să oprească” (p. 246)

SUP – „sub”; cf. rom. forma veche, întâlnită la N. Bălcescu în Românii supt Mihai voievod Viteazul (p. 247)

TAE – „taie” (p. 247)

TALO – „înaltului”; cf. engl. tol – n. n. (p. 247)

TAPIU – „se lovesc”; cf. franc. taper – a lovi cu palma, a plesni – n. n. (p. 248)

TEINO – „în taină” (p. 248)

TERO – „pământ; cf. franc. terre – n. n. (p. 248)

TERORE – „teroarei”; cf. franc. terreur (p. 249)

TIURNATO – „întors”; lat. tornare (p. 249)

TOATE – „toate” (p. 250)

TORSO – „trupul”; cf. rom. tors – neologic – n. n. (p. 250)