13/11/2009 de TINU

CARTEA TIPĂRITĂ vs CARTEA ELECTRONICĂ

de Const. MIU

Într-o societate aflată într-o vădită şi prelungită stare de apatie – cum e societatea românească în „anul de graţie 2009”, pe cine ar mai putea interesa condiţia scriitorului român la începutul mileniului al treilea?

Alături de editor şi cititor, scriitorul face parte dintr-o triadă, iar veşnicul perdant este, desigur, creatorul. Dacă editorul nu face decât să speculeze neputinţa scriitorului de a-şi tipări în condiţii decente creaţiile, stabilind el tirajul şi preţul cărţii, cititorul este o categorie din ce în ce mai firavă sub aspect numeric. Statisticile arată că în Europa suntem în coada clasamentului. Românul citeşte înfiorător de puţin, dar nu pentru că nu ar mai avea apetenţă pentru lectură, ci pentru faptul că preţul de vânzare a unei cărţi e de trei ori mai mare decât costul ei de tipărire.

În ultimii ani, cartea tipărită şi, în special, cea de poezie – a pierdut teren în dauna celei electronice. Actualmente, sunt o puzderie de site-uri româneşti de poezie, unde poate oricine trimite, prin e-mail, ceea ce crede că ar putea aduce cu poezia, însă valoarea unor astfel de scriituri este, în cele mai multe cazuri, submediocră. Culmea e că autorii se şi cred poeţi, mai ales dacă şi primesc aşa-zise comentarii pe marginea textelor. În acest caz, se crede că impresionează numărul celor care au accesat site-ul respectiv, ignorându-se gustul estetic al acestora, care este unul îndoielnic.

Continuă lectura →

13/11/2009 de TINU

cartea prietenilor – 30

de Marion MANOLESCU

Roua tăcerii

Dnei Gătan Constanda

Tresari în lumină

scăldată

de roua nedefinită

a tăcerii

şi vremea

te-ascunde

–recunoştinţă-

în gânduri

pătate

de farmecul

toamnei

13/11/2009 de TINU

MOŞTENIRE LEXICALĂ – 7

de Prof. Dr. Const. MIU

OPOSIE/ OPOZIE – „împotrivă”, „cu opunere”; cf. rom. opus, dar şi neologicul opozant – n. n. (p. 227)

OROELIU – „ascultare”; cf. franc. oreille (p. 228)

OTE – „scot”; cf. franc. ôter (a scoate) – p. 228

PACE – „(la) pace” (p. 228)

PAS – „pas”, „să treacă”; cf. rom. a păşi (p. 228)

PETRA – „pietrelor” (p. 230)

PITO – „pitiţi” (p. 230). Notă: pentru verbul a (se) piti, faimosul DEX trimite la pitic. Pentru această formă, sunt precizate două lexeme – ca adjectiv şi ca substantiv şi adjectiv. Pentru primul: „PÍTIC¹, pitice, adj. (În sintagma) Jocuri pitice = jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia antică, în cinstea zeului Apolo. – Din fr. [jeux] pythiques.”; pentru cel de-al doilea: „PITÍC², -Ă, pitici, -ce, subst., adj.”, iar pentru etimon – „cf. sl. pitikŭ.”

PIRCE – „străpunge”; cf. franc percer – a străpunge (p. 230)

POIRCESO – „purced” (p. 231)

POIUENI – „poieni” (p. 231)

POMU – „pomul” (p. 231)

PRINDE – „prinde” (p. 232). Notă: ce deştepţi erau strămoşii noştri – cei aflaţi sub ocupaţie romană, pe o suprafaţă de 14% din teritoriul Daciei! Prin aglutinare şi acomodare în vorbire, au ajuns de la forma latinească pre(he)ndere, la românescul (a) prinde! Numai că forma latinească pre(he)ndere a dat în franceză prendre! Numai că fenomenul lingvistic a fost invers: romanii au luatat şi acest cuvânt de la geto-daci, că şi aşa erau obişnuiţi cu luatul!

Continuă lectura →