MOŞTENIRE LEXICALĂ – 6

de Prof. Dr. Const. MIU

 

 

Dan Romalo – Cronica getă apocrifă

pe plăci de plumb?

 

(LEXIC – selecţie)

 

Capitolul al IV-lea al cărţii lui Dan Romalo are trei secţiuni: 1. Explicitări referitoare la modul de înregistrare în dicţionar;     2. Caracterele asimilate şi succesiunea alfabetică adoptată;      3. Elemente de dicţionar.

Autorul inserează în ordine alfabetică lexicul din textele de pe plăcuţele de la Sinaia, cu „traducerea” pentru fiecare cuvânt, precizând totodată şi valoarea morfologică. Cuvintele respective sunt redate cu grafie geto-dacă. De menţionat faptul că transcrierea cuvintelor în grafie geto-dacă le conferă acestora un iz de arhaitate.

 

ADERARETE – „a lipit”; cf. rom. a adera – neologism – n. n. (p. 181)

 

AEVIO – „aevea”/ aievea. Notă: faimoşii lingvişti au găsit ca etimon pentru acest cuvânt două lexeme care n-au de-a face cu forma grafică românească: sl. javĕ, bg. jave. (p. 181)

 

AEDII – „ajutoare”; cf. franc. aider, aide (a ajuta, ajutor) – p. 182

 

AGACIEOIUE – „stârniţi”, „zgândăriţi”; cf. franc. agacer (a sâcâi – n. n.) – p. 182

 

AKU – „acu”, „acum” (p. 182)

 

AMII – „prietenii”; cf. franc. ami – prieten – n. n. (p. 183)

 

AMOIU – „iubeşte”; cf. franc. aimer < lat. amare – a iubi – n. n. (p. 183)

 

ANIU – „ani” (p. 183)

 

AORE, AURO – „aur” (p. 183, p. 185)

 

APROPEO – „s-a apropiat”. Notă: ce prolifici au fost romanii! Şi acest cuvânt însuşit (ca să nu spunem furat) l-au adaptat repede gramaticii lor: lat. appropiare. Doar erau apropiaţi de geto-daci, căci potrivit lui Paul Lazăr Tonciulescu vechii latini au roit din spaţiul carpato-danubiano-pontic! (p. 183)

 

ARMO – „armele” (p. 184)

 

ASTA – „asta” (p. 184)

 

ATOKOIUE – „să atace”. Notă: curios e că acest cuvânt ar fi trebuit să provină din latină, potrivit „teoriei” lingviştilor noştri, având în vedere că romanii – firi războinice – ar fi trebuit să cunoască atacul. Doar n-or fi venit în Dacia la plimbare! Etimonul acestui cuvânt e dat în DEX ca fiind de origine franceză: attaquer. Dar „nepoţii” lui Napoleon de unde l-or fi împrumutat?  (p. 185)

 

AUDIU – „aude” (p. 185)

 

BASO – „de jos, de rând”; cf. franc. bas – jos – n. n. (p. 186)

 

BOERBIISTO, BOERBIUSTO, BOEREBISTO – Burebista (p. 188)

 

BOLESTO – „boleşte”. Notă: DEX dă ca etimon sl. bolĕti. Aşa o fi, dar ne întrebăm, oare strămoşii noştri ori erau sănătoşi-tun şi nu boleau, ori până la venirea slavilor au bolit, fără să ştie ce fac? (p. 187)

 

CETA – „ cetatea”; cf. lat. civitas; franc. cité (p. 191)

 

CETEO – „cetele”; Notă: DEX-ul precizează ca etimon: sl. četa. Noroc cu acest popor de nomazi, care umblau în cete şi prădau ce le ieşea în cale, altfel ai noştri nu s-ar fi strâns în cete, să se apere! (p. 191)

 

CINI – „cine” (cf. forma populară – cini – n. n.) – p. 191

 

CIOT – „ciungi”; cf. rom. ciot/ cioată. Notă: în acest caz, DEX-ul „tace”, notează: „etimologie necunoscută”. (p. 191)

 

DABA/ DAVA – „cuvânt atestat de Ptolemeu în Geografia, care îi atribuie sensul de oraş, aşezare cu sistem de apărare.” Notă: cu forma Daba, cuvântul apare ca nume de persoană în Dobrogea – n. n. (p. 191)

 

DABI/ DAVI – „orăşeni” (p. 192)

 

DAKII – „dacii”  (p. 191)

 

DACEO – „dacilor” (p. 192)

 

DATO – „dat, date” (participiu) – p. 192

 

DEKAPEO – „despădurite”; cf. rom. a decapita – n. n. Notă: popor civilizator, romanii ne-au împrumutat acest cuvânt (lat. decapitare), însă habar nu aveau de cuvântul atac! (p. 192)

 

DELO – „dealul”. Notă: ce rău stăteau geto-dacii cu geografia! Nu cunoşteau – conform DEX-ului – dealul ca formă de relief, ei care populau un teritoriu vast cu munţi şi văi, dealuri şi câmpii, podişuri şi trecători… Crescători de animale, nu ştiau oare de transhumanţă? A trebuit să vină slavii şi să ne împrumute cuvântul deal. Că aşa spun autorii DEX-ului: sl. dĕlŭ. (p. 192)

 

DEN – „din”; cf. limba română veche: den – n. n. (p. 194)

 

DIE – „ – zi”, „ziua” (ca substantiv); cf. lat die (p. 194)

 

DIO, DIEO – „zeul”, „zeului”; cf. franc. Dieu – n. n. (p. 195)

 

DIE – „de două ori” (ca numeral) – p. 195

 

DONE – „dă” (p. 196)

 

DOPA – „după ce” (p. 197)

 

DOSE – „de-a îndoaselea” (p. 197)

 

DOSOIU – „în dosul”, „în spatele” (p. 197)

 

DUE, DUIO – „două” (p. 197)

 

DUK – vb. „duc” (p. 197)

 

DUPE, DOPO – „după” (cf. forma populară şi neîngrijită – dupe – n. n.) – p. 198

 

DURO – „tare”, puternic; cf. rom. dur (p. 198)

 

EA – „ea” – pron. (p. 198)

 

EAE – „ia”; cf. rom să ieie – n. n. (p. 198)

 

EASO – „ies”; cf. rom. în limbajul neîmgrijit – es, eşire – n. n. (p. 198)

 

EI – „ei” –pron. (p. 199)

 

EIDE – „ajută”; cf. franc. aider – a ajuta (p. 199). Notă: faptul că apare şi forma AEDII înseamnă fie că plăcuţele datează din perioade diferite, fie că au fost scrise de indivizi cu nivel de instrucţie diferit. (p. 199)

 

EIU – „ei” – pron. (p. 199)

 

EL, ELIUE – „el”, „al lui” (p. 199)

 

ERA – „era”, „a fost” (p. 200)

 

ERIGIE – „ridică”; cf. franc. eriger – a ridica (p. 200)

 

ESAIU – „încercări; cf. franc. essayer – a încerca (p. 201)

 

FER – „fier”; cf. în limbajul neîngrijit – fer (p. 202)

 

FIO, FIULII – „fiii”  (p. 202)

 

FILO – „fiul” (p. 202)

 

FIRO – „firul” (p. 203)

 

FINDO – „fiind” (p. 203)

 

FORIEO – „furie”. Notă: pentru acest cuvânt, „copierea” făcută de către romani şi, ceva mai târziu, de către francezi este  fără cusur: fr. furie, lat. furia. (p. 203)

 

GENIU – „neamul”; cf. franc gens – oameni – n. n. (p. 205)

 

GEO – „pământului” (p. 206)

 

GET – „getul” (p. 206)

 

GESIDO – „zăcând”; cf. franc. gisant (zăcând), gésir – zace (p. 207)

 

GIUDIGE – „judecată”; cf. forma veche giudeţ”, cu sensul de judecată – n. n. (p. 207)

 

HAMO – „hamului”. Notă: e ştiut faptul că geto-dacii erau călăreţi iscusiţi şi mai cu seamă că, spre deosebire de romani, ştiau să lupte călare. Curios e că potrivit lingviştilor, cuvântul ham nu e autohton, ci ne-a fost adus din stepele Asiei Centrale de către urmaşii lui Atila: cf. magh. Hám. (p. 208)

 

ILEO – „ăluia” (p. 209)

 

IUNEO – „de/ ale lui/ iunie” (p. 211)

 

IUTO – „iute”. Notă: fie ca adjectiv – iute (coleric, furios, impetuos), fie ca adverb – iute (rapid), acest cuvânt e ştiut că era definitoriu pentru firea geto-adcilor, însă lingviştii uită această caracteristică a stirpei strămoşilor noştri şi dau ca etimon sl. ljutŭ. (p. 211)

 

KADO – „cade” (p. 211)

 

KATUATO – „căutat”, „îngrijit”; cf. forma veche şi populară a se căuta – a se îngriji de sănătate. Notă: hărnicia lingviştilor dornici de a găsi aproape pentru fiecare cuvânt românesc etimon latin e demnă de invidiat! Pentru a căuta, au scornit o formă neatestată – lat. *cautare n. n. (p. 212)

 

KANOS – „câini”; cf. forma populară câni (p. 212)

 

KOR – „inima”; cf. franc. coeur. Notă: în limba română există şi cord, cuvânt specific limbajului medical, însă pentru acest cuvânt DEX-ul precizează: „etimologie necunoscută”!

 

KU – „cu” (p. 214)

 

LEOIU – „luaţi” (prizonieri) (p. 215)

 

LU – „lui”; cf. forma populară lu’ – n. n. (p. 217)

 

MARISIU – „Mureşu” (p. 218)

 

MANO – „mânaţi” (p. 218)

 

MEGAL, MEGALO, MEGASO – „foarte marele”, „cei mai mari”, „măreţul”; cf. prefixul neologic mega – n. n. (p. 219)

 

MELE – „amestecat”; cf. franc mêler – a amesteca – n. n. (p. 219)

 

MESIO – „mijlocul”; cf. rom. miezul – n. n.

 

MIORIE – „mioarele”. Notă: cuvântul apare şi în cartea lui Adrian Bucurescu (p. 228) – MIORYEO. Deşi în DEX se precizează că s-ar fi format pe terenul limbii române – mia + suf. –ioara, noi credem că este autohton, mai cu seamă că este şi nume de persoană – Mioara (p. 219)

 

MIUSO – „aşezată”, „pusă”; cf. franc. mis (pus – participiu) – n. n. (p. 220)

MOI – „moi”, mlădios”. Notă: în privinţa cuvântului mlădios, DEX-ul spune că acesta ar proveni din mlădia + suf. –os, care la rândul său vine din mladă + suf. –iu, iar mladă  din sl. mladŭ, bg. mlada. Să înţelegem de aici că femeile dace erau durdulii şi numai bulgăroaicele sau femeile slavilor erau mlădioase? (p. 220)

 

MONDA – „din lume”; cf. franc. monde” (lume) – p. 220)

 

MONTO – „munte”. Notă: rău stau lingviştii noştri cu noţiunile de geografie! Pentru deal, au găsit etimon slav, pentru munte – latin –  mons, -tem. (p. 221)

 

MUTO – „pe tăcute” (p. 221)

 

NATII – „născut” (p. 221)

 

NOVO – „nouă” (p. 223)

 

NOSTEO, NOSTRI – „noştri” (p. 223)

 

OE, OI, „oile” (p. 223)

 

OIU – „ochiul” (p. 225)

 

OLOE – „oale”; cf. rom. augmentativ – oloi (p. 226)

 

ONCENTINEASO – „încetineşte”. Notă: pentru a încetini, autorii  DEX-ului crfed că provine din încet, care, la rândul său, provine din lat. qu(i)etus! În acest caz, argumentaţia lor a fost înceată! (p. 226)

 

ONKO – „încă” (p. 226)

 

ONSETIU – „însetat” (p. 226)

 

ONTULNEO – „întâlnirea” (p. 227). Notă: ceea ce notează autorii DEX-ului în legătură cu etimonul verbului a întâlni stârneşte nu numai mirarea, ci zâmbetul amar, mergând până la indignare : „în + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).” Pentru nişte oameni care se cred docţi, probabil n-are ce căuta în formulare. Nu se poate accepta probabilitatea în etimologia cuvintelor! Mai mult chiar, e absurdă şi ilogică aşa-zisa modalitate de formare a cuvântului prin prefixare (în + „rădăcina” tâlni, numai „academicienii” autori ai DEX-ului or fi ştiind ce înseamnă tâlni!

 

ONTURNISO – „înapoierea”; cf. rom. forma veche – înturnarea. Notă: pentru verbul a înturna, „specialiştii” opinează că s-a format din în + turna. În cazul verbului a turna, care ar veni din latinescul tornare – „a învârti, a răsuci”, în DEX dă următoarea definiţie: „1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ● Expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu înţelegere şi compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torenţial. 2. A vărsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin răcire sau în urma unei reacţii chimice, să se obţină un obiect solid de forma tiparului). II. Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeală). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a înşela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunţa pe cineva.” După cum se poate observa,  nici măcar etimonul latin nu are vreun sens care împreună cu în să caspete înţelesul de a (se) înapoia, a se întoarce.” Ca atare, modul de formare e dat greşit! (p. 227)

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s