cartea prietenilor – 25

de Marion MANOLESCU

 

Veşnicie pierdută

 

Nicio toamnă nu

Îmi vorbea prea mult

Când am aflat de

Ultima veşnicie şi

Peste cealaltă

Lacrimă

Abandonată în

Toate durerile lumii îmi

Odihneam

Nemărginirea pierdută

 

aleea_cea_mare

Reclame

cartea prietenilor – 24

de Marion MANOLESCU

 

Pulsul din viscol

  

Dincolo de toate aparenţele

Inima mea bătea nemurirea

Mărturisind

Adevăruri despre trecut şi

Zadarnic încercam să

Ascund drumul ştiut

Într-un buzunar stingher la pieptul 

Neputinţei care îmi

Examina

Adâncimea pulsului din viscol  

 

VISCOL

MOŞTENIRE LEXICALĂ – 5

de Prof. Dr. Const. MIU

 

Adrian Bucurescu – Tainele tăbliţelor de la Sinaia

LEXIC (selecţie)

  

                  Pe lângă „traducerea” textelor aflate pe plăcuţele de la Sinaia, autorul a alcătuit pentru fiecare şi câte un lexic. Noi am selectat pe acelea pe care le socotim a fi moştenite/ autohtone, chiar şi pentru simplul motiv că au corp fonic şi grafic asemănător şi chiar identic cu cele din limba română actuală. Pentru fiecare cuvânt am indicat şi pagina ediţiei din 2005 – Editura Arhetip, Bucureşti.

 AHI – „îndată”; cf. rom. aici, acu (p. 128)

 LUOZO – „ a născut”; cf. rom. lăuză (p. 131)

 HYEO – „fii” (cf. rom. hii – forma populară şi regională pentru fii, ca substantiv; vezi şi „hi-tu”, „hi-ta” – n. n.) – p. 133

ESY – „ieşi” (în limbajul popular şi cel cotidian, neîngrijit, se pronunţă „eşi”, „eşire” – n. n.) – p. 133

MATOSO – „de maica”; cf. rom. mătuşă (p. 133) Notă: Pe alte plăcuţe apare şi forma apropiată de cea din româna actuală – MATUSO

ENAPOIO – „înapoiat” (p. 134)

HET – „tare”; cf. rom. hăt (p. 134)

VOYN – „tare”; cf. rom. voinic (şi nume de persoană Voinea – n. n.) – p. 136

O RYPINO – „luându-l”; cf. rom. a răpi (p. 137)

SORSO – „izvorul”; cf. franc. „source” = sursă (în limba română actuală, ca neologism), izvor (p. 139)

GLOTO – „toţi”; cf. rom. gloată (p. 139)

DAMER – „înţelepciune”; cf. rom. a se dumiri (p. 142)

SPICO – „(aşa) a spus; cf. engl. to speak; rom. a spicui (neologism) – p. 142

SETYVO – „crescut”; cf. rom. stivă (p. 144)

FORIE – „curaj”; cf. rom. furie (p. 144)

REGA – „domnind”; cf. rom. rigă (p. 145)

GHICUE – „a prezice”; (cf. rom. a ghici – n. n.) – p. 145

SORUAE – „soră” (p. 145)

ETERN – „întotdeauna”; cf. lat. aeternus, rom. etern  (neologism) – p. 145

DIOSO – „îndrăgostit”; cf. rom. duios (p. 147)

TETOE – „tatăl”; cf. rom. tată, tataie („tetea” – regionalism”) – p. 149

TOROPS – „au adormit”; cf. rom. toropit (p. 149) (DEX-ul dă ca etimon „toropyty” – cuvânt provenit din ucraineană. Dacă ar fi fost împrumutat din această limbă, în română ar fi trebuit să apară *toroputu – n. n.) – p. 149

IST – „cel”; (cf. rom. şi pop. ăst, regional – ist – n. n.) – p. 150

TOPSOEM – „(pe) colină; cf. rom tăpşan (cf. sanscrit tap – sati n. n.). DEX-ul dă următoarea definiţie – „TĂPŞÁN, tăpşane, s.n. 1. Loc neted şi uşor înclinat care apare la baza versantelor şi povârnişurilor în regiunile de deal şi de munte. ♦ Coastă a unui deal sau a unui munte; pantă, povârniş. 2. Loc viran mai ridicat, aflat de obicei în mijlocul unui sat sau în mijlocul unei curţi. ♦ Loc mai ridicat, neted, necultivat. – Tăpşi + suf. an.” – p. 150

EN ODAE – „acasă”; cf. rom odaie (p. 153)

GHETOU – „frumoasă”; cf. rom. gătită (p. 155)

O GHYOTYO – „au plâns cu ţipăt” cf. rom. chiot (DEX-ul dă pentru chiot şi chiu următoarele definiţii: „CHÍOT, chiote, s.n. Strigăt puternic, răsunător, prelung (care exprimă bucurie, izbândă etc., care serveşte drept chemare, ca îndemn etc.). – Din chiu.

CHIU s.n. 1. Strigăt de bucurie. 2. (În expr.) Chiu şi vai = suferinţă, durere; fig. sărăcie, mizerie. Cu chiu, cu vai sau cu chiu şi vai = cu mare greutate, după multe eforturi. – Onomatopee.” Noi considerăm că toate onomatopeele din limba română sunt autohtone! De altfel, şi Paul Lazăr Tonciulescu opina că limba dacilor era cea mai bogată în onomatopee.  (p. 156)

STERE – „întunecaţi”, „răi”; (cf. nume de persoană Stere – n. n.) – p. 157

POOYCOE – „pe mulţi”; (cf. rom. purcoi – n. n. DEX-ul dă următoarea definiţie: „PORCÓI, porcoaie, s.n. Grămadă de fân sau de paie; spec. căpiţă. ♦ Prin generalizare: Grămadă, morman, maldăr. [Variantă: purcói s.n.] – Porc + suf. oi.” Şi acest cuvânt neavând menţionată etimologia îl socotim ca fiind moştenit de la geto-daci) – p. 161

CLOPOE – „prinţi”, „căpetenii”; (cf. rom. clop – regionalism, în Ardeal – n. n.) – p. 161

VASYLEO – „regi”; cf. gr. Vasileos; cf. rom. Vasile; (bazileu – n. n.) – p- 164

SACOTO – „a eliberat”; (cf. rom. a seca – n. n. Notă: DEX-ul dă ca etimon latinescul  siccare. Potrivit lingviştilor, specific limbii române este fenomenul închiderii vocalelor. Ca atare, nu se putea ca i să treacă la e, ci invers; acest cuvânt de origine dacă a fost preluat de romani şi adaptat fonetismului limbii latine.) – p. 167

LARMY – „anunţând”, „dând de veste”; (cf. rom. larmă – n. n.). În legătură cu larmă, DEX este ambiguu, în privinţa etimologiei: lármă (lárme), s.f. – 1. (Înv.) Alertă, alarmă. – 2. Gălăgie, tărăboi, zgomot mare. Germ. Alarm (‹ it. all’arme), prin intermediul sl. (pol., sb., cr. larma), sau al mag. lárma (Cihac, II, 165; Gáldi, Dict., 179). Este un dublet al lui alarmă, s.f., din fr. alarme. Sec. XVIII. – Derivat – lărmălău, s.n. (Trans., gălăgie), sing. reconstituit din pl. lărmălaie, cf. hărmălaie; lărmui, vb. (înv., a alarma; a face zgomot)”. Şi acest cuvânt noi îl socotim ca fiind autohton! (p. 168)

LOCOS – „locuitorii” (cf. rom. locaş – n. n.) – p. 168

CENYO – „cină” (p. 168). Notă: şi pentru acest cuvânt DEX-ul este ambiguu, în privinţa etimonului – „cínă (cíne), s.f. – Masă de seară.  istroromână cirę. Lat. cēna (Puşcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea. – Derivat – cinioară, s.f. (ceasul cinei), cf. prânzişor; cuvînt pe care Drăganu, Dacor., III, 693-5 şi DAR îl consideră reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. –oară, cf. Graur, BL, III, 19.” Pentru un cuvânt uzual în vocabularul limbii române se oferă cam multe aşa-zis soluţii lexicale! Şi cină e tot de sorginte geto-dacă în opinia noastră.

OGOE – „(îi) va alina”; cf. rom. a ogoi. Notă: În DEX, găsim următoarea definiţie: „OGOÍ, ogoiesc, vb. IV. Refl. şi tranz. (Pop.) A (se) linişti, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma.  Tranz. A menaja, a cruţa. [Var. ogoiá vb. I] – Din scr. ugojiti. Cf. sl. g o ĩ „pace”.” Respingem această propunere de etimon, căci nu se poate evolua de la u  la o, conform fenomenului închiderii vocalice, invers da, însă nu e cazul pentru acest cuvânt! (p. 173)

FALANGEO – „falange” (p. 186)

PURCEDE – „trecut”; cf. rom. a purcede. Notă: DEX-ul şi în acest caz este ambiguu în privinţa etimologiei , în sensul că autorii ar fi trebuit să explice că s-ar fi ajuns la această formă în română, prin metateză, aceasta reprezentând o modificare fonetică produsă prin schimbarea locului sunetelor sau al silabelor dintr-un cuvânt. – „PURCÉDE, purcéd, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. şi refl. (Despre lucruri şi despre fenomene văzute în mişcare, în evoluţie) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănţui. ♦ A întreprinde, a începe o acţiune. ♦ A proceda, a acţiona (într-un anumit fel). – Lat. Procedere.” Noi credem că ultimul sens al cuvântului  a purcede – precizat de autorii DEX-ului – acela de „a proceda (într-un anumit fel)” a fost adăugat, spre a justifica etimonul latinesc. Cei care folosesc acest cuvânt cunosc sensul „a pleca, a porni la drum”. (p. 186)

Continuă lectura