de Prof. Dr. Const. MIU
LACUNE ÎN DEX
Am observat că DEX-ul are multe lacune, în ceea ce priveşte precizarea etimologiei unor cuvinte, ca să nu mai spunem de cele pentru care se notează cu nonşalanţă „etimologie necunoscută”! În acest loc, vom discuta cuvintele cioban şi gospodar. Pentru primul, DEX dă etimologie turcă! Pentru cel de-al doilea – slavă. În legătură cu primul cuvânt, e greu de crezut că turcii, care au venit în Anatolia din stepele Asiei Centrale, să fi cunoscut oieritul înaintea geto-dacilor! Acest cuvânt există şi în limba persană, având acelaşi înţeles – tchou-ban (unde grupul tch se pronunţă ci).
Să reţinem acum două aspecte:
1. Ţinând cont de fenomenul roirii, pelasgii – proto-geţii de provenienţă ariană –, aşa cum arătau Paul Lazăr Tonciulescu şi Eugen Delcea, în cartea amintită, prin transhumanţă, au ajuns şi în ţinuturile Iranului de azi, urmând Calea Zeilor. Această Cale a Zeilor e descrisă în Upanisad (cartea I), precum şi de Pindar în Isthmia, e amintită de Ovidiu şi reamintita de Hasdeu, trecută în vechile hărţi militare ale armatelor ruseşti, relevată de Nicolae Densuşianu în Dacia preistorică. O admirabilă descriere îi face şi Dimitrie Cantemir. Localizat geografic, şirul pietrelor călăuzitoare se opreşte la Marea de Azov. Dacă încercăm să citim textele vedice pe harta ţării noastre vom constata că o seamă de eroi şi fapte ale vechii literaturi vedice le regăsim aici. Numai un contact direct sau poate rădăcina comună din care s-au desprins două spiritualităţi asemănătoare pot explica un asemenea fenomen. Vom face mai întâi apel la argumentele toponimice, ca fiind cele mai stabile în cadrul unei limbi. Ramayana cuprinde eroi şi nume de localităţi pe care le putem localiza astăzi pe teritoriul ţării noastre.
Dacă urmărim traseul descris în Upanisad, vom constata că localităţile întâlnite pe Valea Someşului corespund în mare parte celor pomenite în pasajul respectiv şi poate ca nu este exagerat sa consideram ca acest drum era spre Tara Zeului, traseul corespunzând exact Căii Zeilor. Arborele Ilva – Ilvele din Bazinul Someşului; Viceksana – Vâlcea (din ţara dintre ape); Ceaksusi – satul Ceaca. Aceasta Cale a Zeilor, cum o numeşte Kausi Taki, se continuă ajungând în final la Cetatea Zeilor, unde vom întâlni nume ale unor personaje vedice precum: Agni – la Pria (alta denumire pentru Agni), Lunus – la Luna pe Someş, Luna Băi, Chandra – la Candra sau Sandra şi Sandru (Luduş), Kucea – Cucerdea (pe Mureş) şi Ciucea (Crişul Repede, Apah – la Apa. În Manava Dharma Shastra (cartea I) găsim următoarele asemănări: La Raksas – Racşa; Suparnas – Supuru; Pitris – Petreu; Tamasa – Tamaşa. Chandoghia Upanisad (cartea V-a) aduce argumente suplimentare: Brasiva – Braşov, Vudila sau Budila, Sarka-ra (regele din Sarca) – Sarcaia. Înălţimile din jurul Braşovului amintesc de OM – silaba sfântă – (Vârful OM) -, de Nagas (Muntele Negoiu, iar Siriul de zeiţa Siri…
Doar un popor de ciobani, ca cel din Ardeal, precizează Sextil Puşcariu, îşi poate permite să spună se încheagă un gând, se încheagă o frază sau să vorbească de cheagul unei societăţi, sau că cineva care şi-a întărit situaţia materială că a prins cheag, spre a arăta că două persoane sunt de aceeaşi vârstă, se spune sunt de aceeaşi iarbă, cum sunt mieii care merg în acelaşi timp la păscut. Se spune paşte iarba pe care o cunoşti însemnând nu te băga în lucruri pe care nu le cunoşti. Numai la un popor, la care viaţa pastorală a jucat un rol capital poate spune mă paşte un gând. Asemenea expresii nu găsim în turcă
2. Odată cu ocuparea Iranului şi a teritoriiilor adiacente de către arabi, s-au produs o serie de mutaţii profunde în viaţa spirituală (prin islamizarea forţată a locuitorilor mai mult sau mai puţin de sorginte ariană), dar mai cu seamă prin contaminarea limbii avesta de „morbul” lexical arab.
Cuvântul pan/ ban înseamnă cel care are în grijă, cel care este responsabil pentru… Exemple: bagh-ban – cel care păzeşte livada; negah-ban – cel care păzeşte o proprietate; tchou-ban – cel care păzeşte cu băţul, iar tchoub – lemn.
În persana veche, oile erau denumite guspand, iar cuvântul dar însemna cel care are, cel care posedă. Ca atare, gospodar – cuvânt existent şi în română, iniţial însemna posesor de oi. Cu timpul, cuvântul acesta a ajuns să aibă accepţia de om înstărit. Aşa că etimologia slavă a cuvântului gospodar, indicată de autorii DEX-ului este improprie!
METAMORFOZE 