MOŞTENIREA LEXICALĂ a geto-dacilor
Prof. Dr. Const. MIU
Moştenirea lexicală de origine geto-dacă în limba română a fost şi este o problemă de natură lingvistică, aceasta prilejuind specialiştilor realizarea de studii pertinente, cu argumente pro sau contra…
După apariţia cărţii doctorului Napoleon Săvescu – Noi nu suntem urmaşii Romei (ediţia a II-a revizuită şi adăugită a apărut la Editura Intact, Bucureşti, 2002), contestatarii curentului dacist s-au grăbit să considere această lucrare ca fiind fantezistă, fără a aduce contraargumente, ca să nu mai spunem că nu s-a încercat publicarea unei cărţi de asemenea proporţii, cu argumente care să combată teza săvesciană!
Punând sub semnul întrebării aşa-zisul proces de romanizare a Daciei, care fusese cucerită de fapt doar în proporţie de 14 % şi ţinând cont şi de faptul că ocupaţia pretinşilor „civilizatori” a durat doar 165 de ani, autorul cărţii mai sus amintite se întreabă pe bună dreptate. „Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină, de la nişte soldaţi <<romani>>, care nici ei nu o vorbeau?” Să nu se uite faptul că Traian a adus în Dacia colonişti ex toto orbi romano (cf. Eutropius, cartea a VIII-a, Adriano).
Un paradox care ar trebui să dea de gândit contestatarilor dacismului (curent care susţine că limba română este continuatoarea firească a limbii geto-dacilor) este acela că la ei acasă”, aşa-zişii urmaşi ai romanilor, locuitorii din Toscana, Lombardia, Calabria ori Sardinia – teritorii ale Italiei zilelor noastre nu se înţeleg între ei, decât uzitând de limba literară – italiana –, în timp ce locuitorii din Maramureş ori din Crişana sau Banat se înţeleg cu cei din Bucovina, Vrancea, Dobrogea sau Oltenia, fără să fie nevoie de limba literară! Mai mult chiar, din enumerarea provinciilor româneşti, s-a putut lesne sesiza că sunt şi teritorii (Maramureş şi Bucovina, spre pildă), care au rămas în afara sferei de influenţă a romanilor cuceritori, iar locuitorii lor nu au nevoie nici de dicţionar, nici de limba literară, spre a se înţelege în comunicare cu cei din provinciile aflate cândva sub ocupaţie romană!
Ceea ce ne-a dat de gândit şi ne-a determinat să realizăm acest studiu lingvistic este următoarele aspecte în legătură cu vocabularul limbii române: cum de este posibil ca toate cuvintele consemnate în DEX – în afara celor cu etimologie necunoscută – să provină din alte limbi? Ce fenomen lingvistic a facilitat acest aspect? Şi mai ales cum de avem şi acum o seamă de cuvinte cu etimologii necunoscute? Lingviştii din Academia Română chiar nu mai au nimic de spus/ cercetat şi se mulţumesc să ţină cald scaunul de academician?
Vom preciza din capul locului că în demersul nostru lingvistic socotim ca fiind autentice plăcuţele (de plumb) de la Sinaia. De un real folos ne-au fost cărţile a doi dacologi: Tainele tăbliţelor de la Sinaia, semnată de Adrian Bucurescu (Editura Arhetip, Bucureşti, 2005) şi Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb a lui Dan Romalo (SC Alcor Edimpex SRL, Bucureşti, 2005). Vom aduce în discuţie o serie de cuvinte de pe aceste plăcuţe, care se regăsesc în vocabularul limbii române actuale (fie varianta literară, fie cea populară), dar şi unele uitate şi, respectiv, ieşite din uz, dar care existau în limba română veche. O altă serie de cuvinte – ce-i drept, foarte puţine – le regăsim doar în limbile de origine romană sau neolatină (franceza, italiana).
METAMORFOZE 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.