de Carmen RADU
Am dreptul, nu-i aşa, să mă ţin deoparte, să adopt atitudinea care-mi convine?…
… să privesc dintr-un unghi favorabil partea plină a paharului numit viaţă, numit oameni?…
Am dreptul să vreau să te înţeleg, mai mult decât să înţeleg ceea ce simt?…
Am dreptul să rămân la fereastră şi după ce s-au stins toate luminile?…
… să privesc prin fereastra cerului cum cad stelele?…
Am dreptul să nu întind mâna nefericirii?
… şi chiar să-i întorc spatele, fără să-i spun un cuvânt?
Am dreptul la mai mult decât dacă viaţa mi-ar fi indiferentă?…
Am dreptul să scotocesc prin visele lumii?
… să spulber praful de pe clepsidra uitată de timp?…
… să las urme pe cristalul paharului întors cu gura în jos de ultimul vizitator?…
Am dreptul să întorc oglinzile reflectând răutatea şi prostia?…
Am dreptul să scriu în cartea iluzorie a amintirilor aşezată discret în colţ de aducere-aminte?…
Am dreptul la tăcere?…
Am sau nu am dreptul să fiu stăpâna singurătăţii mele?…
… Să invoc umbrele prietenilor?
… Să-mi ofer zâmbetul unui cuvânt inspirat?
Am dreptul să smulg limbile de neînţeles ale ceasornicului?…
METAMORFOZE 