BILANŢ SPIRITUAL

LECTURI sub ABAJUR

de prof. dr. Const. MIU

   

Aflată la ora bilanţului spiritual, după 7 ani de fiinţare, Asociaţia culturală „Duiliu Zamfirescu” din Focşani editează cartea Şapte ani spre un Tibet(jurnal de cenaclu), Editura Zedax, Focşani, 2009.

Aşa cum odinioară cronicarul consemna evenimentele de la Curtea Domnească într-un letopiseţ, tot astfel „cronicarul” zilelor noastre – Mariana Vicky Vârtosu – notează în acest alt fel de letopiseţ evenimentele culturale, în cei şapte ani de existenţă – definitorii pentru spiritul Asociaţiei culturale „Duiliu Zamfirescu”, precum şi pentru cenaclul literar cu acelaşi nume, de pe meleagurile vrâncene.

Această epopee spirituală a şcolii literare de la Focşani, pe care cronicarul o consemnează conştiincios, are un lider de necontestat, în persoana scriitorului Gheorghe Andrei Neagu – mentorul asociaţiei şi al cenaclului literar, „Duiliu Zamfirescu”.

De reţinut că acest alt fel de jurnal e conceput ca un dialog între cronicar şi mentor, acesta din urmă dezvăluind şi unele aspecte , mai puţin cunoscute sau chiar deloc, din culisele luptei acestuia, în strădania sa de promovare pe plan naţional a grupării scriitorilor din Focşani, ca şi a festivalului literar „Duiliu Zamfirescu”.

Încă de la înfiinţarea asociaţiei culturale (mai sus menţionate), aceasta a fost privită cu răceală de către autorităţile locale, nefiind preocupate nici măcar pentru găsirea unui sediu. Iată ce mărturiseşte, în acest sens, cu amărăciune scriitorul Gh. Andrei Neagu: „S-au găsit spaţii până şi pentru câinii vagabonzi, numai pentru scriitori nu.” (p. 17).

Ecoul primei ediţii a Festivalului de literatură „Duiliu Zamfirescu” şi-a găsit rezonanţă la Radio România şi în pagina culturală a ziarului Monotorul de Vrancea, unde Fl. Agafiţei îşi reuneşte notele sale despre această manifestare culturală sub titlul inspirat Focşaniul – capitală culturală a României, pentru trei zile.

Aproape de la prima ediţie a festivalului, s-au alăturat grupării din Focşani nume sonore ale scrisului românesc actual, devenind şi colaboratori permanenţi la revista Oglinda literară: Magda Ursache, Paul Goma, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Liviu Grăsoiu, Fl. Păopescu, Radu Cârneci, Ion Rotaru, Const. Miu, Ad. Dinu Rachieru, Emilian Marcu, ş. a.

Două realizări importante (printre multe altele) se cuvine a fi punctate, în legătură cu demersurile întreprinse de către dl Neagu: primirea în rândurile Uniunii Scriitorilor a 12 condeieri vrânceni, membri ai asociaţiei culturale „Duiliu Zamfirescu”, precum şi faptul că în ILR de la origini până în prezent, Ion Rotaru a inclus „aproape toate valorile spirituale contemporane vrâncene. De altfel, autorul mărturisea cu onestitate că Festivalul Duiliu Zamfirescu i-a prilejuit o cunoaştere a tot ce e mai bun ca scriitor pe aceste meleaguri.” (p. 77). Şi când te gândeşti că în „faimoasa” istorie a literaturii a lui Alex Ştefănescu, din toată Dobrogea a reţinut un singur scriitor contemporan – şi acela cu o „operă” de  patru cărţi de proză scurtă şi reportaje –, te apucă – vorba poetului – „o tristeţe iremediabilă”!

 De asemenea, la ediţia din 2004 a mai sus amintitului festival au fost invitaţi şi premiaţi scriitorii D. R. Popescu şi Mircea Radu Iacoban, alături de Paul Goma, Valeriu Rusu şi Cezar Ivănescu, într-un gest de reconciliere a valorilor spirituale. Chiar dacă a fost o ediţie reuşită (despre care şi noi am arătat într-un material publicat în revista Permanenţe, numărul pe septembrie, 2004, unde am prezentat ediţiile liliput de Scrieri alese ale condeierilor vrânceni – 2003, 2004, precum şi cronica la volumul Bişniţarii de metafore, de Cătălin Boacnă, carte premiată pentru debut editorial, în 2003), amărăciunea directorului festivalului este îndreptăţită: „Mă aşteptam ca după ce i-am omenit cum se cuvine, să vină şi ei cu materiale în revistă. Din nefericire, atât academicianul D. R. P., cât şi don Cezare nu şi-au onorat promisiunile, doar Mircea Radu Iacoban s-a arătat a fi om de caracter, oferind din când în când materiale de atitudine, pe măsura talentului său.” (p. 103). Cam acelaşi lucru s-a întâmplat după primirea premiului de excelenţă de către Varujan Vosganian – ca om din partea locului, la ediţia din 2005: „…Varujan a ajuns ministru (al Finanţelor – n. n. şi, mai mult, era şi Vicepreşedintele USR), dat fiind că provenea de pe aceste meleaguri, am aşteptat un deget de ajutor, ca să ieşim din mocirla financiară.” (p. 121).

              Firea tolerantă şi împăciuitoare faţă de pizmaşi, Gh. Andrei Neagu    şi-a mai arătat-o încă o dată, la ediţia din 2005 a Festivalului „Duiliu Zamfirescu”: „…a fost o încercare de puci, pe care Florinel Agafiţei, cu Stoiciu şi Suciu au încercat s-o facă, prin lansarea unei cărţi la Ateneul din Focşani, în acelaşi timp cu festivalul nostru (…) am întins încă o dată o mână prietenească lansatorilor de carte şi ne-am dus cu toţii şi la acest eveniment cultural, sperând să pun capăt unei mai vechi porniri anti Neagu a celor de mai sus.” (p. 120).

Atmosfera vieţii de cenaclu – când furtunoasă, când anostă, presărată cu ironii şi glumiţe, dar şi serioasă, impusă de sobrul Gh. Andrei Neagu este evocată cu nostalgie de către M. V. Vârtosu. Reţinem câteva fragmente sugestive, din însemnările „cronicarului”: „Am ascultat un punct de vedere exprimat de Sava Francu vis a vis de <<exprimarea>> poetică a acestui deceniu (…) Nu s-a vrut un text cu pretenţii literare (…), ci mai curând un act de revoltă la tot ceea ce înseamnă poezie modernă, cu exprimarea ei aberantă şi abjectă (…) Finalmente, citeşte Cosmin Dragomir (unul din tinerii încurajaţi şi promovaţi/ publicaţi de liderul scriitorilor vrânceni – dl Gh. Andrei Neagu – ,alături de Cătălin Boacnă, Ala Murafa, Ludmila Bârsan, Natalia Cebanu, ş. a. – n. n.). Despre piticania mitologică, Ştefan cel Mare (…) Ludicul începutului descreşte până la blasfemie. Acest gen de-a joaca cu istoria poate avea priză la public, în rest… nu are nicio valoare.” (p. 101).

În alt loc – la pagina 111 – se vorbeşte despre unul din „flotanţii” cenaclului – Ionel Neacşu. Nu lipseşte nici tenta ironică uzitată de „cronicar”: „Ionel Neacşu, cu pretenţii de-a fi semnatarul unei vaste opere de zeci de pagini şi caiete, citeşte capitolul trei din romanul său La început (…) tânărul nostru studios, cititor a peste cinci sute de volume ne priveşte de sus: <<I-am dat pe spate!>>, pare să spună. A căzut cineva? Da, bietul Suchoverschi, dar nu din cauza lecturii, scaunul şchiop e vinovat (…) Curioasă, Janina Vadislav a vrut să ştie (cum îi e obiceiul) ce lecturi a avut, are? (…)<<După părerea mea, zice Janina, Ionel Neacşu n-are talent, are bunăvoinţă>>. Prof. Fl. Paraschiv nu-i împărtăşeşte părerea: Ionel Neacşu are talent. Un talent care nu se <<înşurubează>> pe nici un stil…”

              Cartea Şapte ani spre un Tibet (care pe coperta unu are inscripţionat avertismentul INTERZIS AUTORITĂŢILOR) merită aplauzele noastre pentru ceea ce gruparea literară din cadrul Asociaţiei culturale „Duiliu Zamfirescu” a realizat în cei 7 ani de la înfiinţarea sa, în frunte cu infatigabilul scriitor şi lider de grup – Gheorghe Andrei Neagu.   

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s