Nostalgie

de Cristina ILEA

 

Din depărtate bolţi astrale

Tu radiezi lumini necunoscute mie

Şi creionezi simboluri tribale

În mintea-mi-ntortocheată – Şi fie!

Nu mă-nchin la vreun idol cu idei ponosite…

Din marea de stele ce-odată iubite

Au fost şi vor rămâne seninul tinereţii

Şi aerul, parfumul dulce-al dimineţii;

Etern, nostalgică, te-aştept… doar pe tine!

Îmi cânt tristeţea în ode, şi-n sine

Ştiu că n-ai să vii, unde-aşteptam odată

Mă laşi nepăsător cu-o inimă înecată

În suspine…

Singurătate

Simt cuvintele cum curg

Dintr-un gând ca nisipul de clepsidră,

Umbre slinoase pe ziduri se scurg

Versuri se-mbracă în blănuri de vidră.

 

Buzele mele distilează tăcerea

S-au săturat de-atâta aşteptare,

De-acum cenuşie-i şi plăcerea

De-albastru înnegrit de zare.

 

Şi azi simt cheia rece

Sărutându-mi tainic inima,

Spre un timp bizar ce trece

Parcă… tot mai repede – a mea e vina?