de Pred. Prof. Dr. Const. MIU
În perioada blancă din viaţa lui Iisus, s-a emis ipoteza că acesta şi-ar fi desăvârşit viaţa spirituală la „şcoala preoţilor” esenieni. În acest sens, Alexandru Doboş aduce câteva argumente, în cartea sa Dacia – izvorul neamurilor (Editura Obiectiv, Craiova, 2006): „Hipolit (scriitor ecleziastic, care a trăit prin anii 170-230 d. Cr), în lucrarea sa intitulată Respingerea tuturor ereziilor, reliefa viaţa plină de evlavie, iubire pentru semeni, dar şi de cumpătare, dusă de essenieni (…) Subliniază (…) problema celibatului, (…) tot el adaugă că nu s-a înregistrat vreun caz de essenian căsătorit (…) Hipolit menţionează că cel primit printre essenieni trebuia să-şi vândă averea, iar banii obţinuţi să-i predea essenienilor, pentru a fi împărţiţi şi consumaţi de către ei, egal.” (p. 77-78). După cum se poate vedea din citatul reprodus mai sus, trăsăturile specifice esenienilor sunt recognoscibile în persoana lui Iisus, inclusiv celibatul şi îndemnul adresat tânărului bogat de a-şi vinde averea şi de a-L urma (cf. Marcu, 10:21).
În sprijinul „tezei” noastre că Iisus îşi însuşise doctrina de sorginte zamolxiană, prin filieră eseniană, vom compara un pasaj din Evanghelia după Sf. Ap. Matei şi un text Herto Valus, care cuprinde învăţăturile preoţilor zamolxieni către norod. Textul este versificat:
„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice de cei care plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
Ferice de cei care flămânzesc şi însetează după dreptate, căci ei vor fi saturaţi!
Ferice de cei milostivi, căci ei vor găsi mila!
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
Ferice de cei prigoniţi din cauza dreptăţii, căci a lor este Împărăţia Cerurilor!”
(Evanghelia după Matei, 5:3-10)
„Fericiţi cei ce-s cutezători
Că a lor este victoria
În plaiurile cele sfinte
Fericiţi cei ce plâng, că aceia
În dalbe ceruri s-or mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia
Vor moşteni întreg pământul.
Fericiţi cei care flămâzesc
Şi însetează după ştiinţă,
Că aceia se vor sătura
Şi niciodată n-or mai răbda.
Fericiţi aceia care muncesc,
Pământul făcându-l gradină,
Că ei vor culege roadele
În Grădinile Cerurilor
Fericiţi vor fi şi cei milostivi
Că aceia se vor mântui
Fericiţi cei curaţi în suflet
Că s-or hrăni doar cu lumină
Fericiţi făcătorii de pace,
Că Fii cerului s-or chema
Fericiţi cei prigoniţi pentru
Dreptate, că a lor este Raiul.”
(Herto Valus, Cartea Secretă;
cf. Adrian Bucurescu, Dacia Magică,
Editura Arhetip 1999, p. 95-96).
Fericirile din Hetero Valus sunt legile pelasgilor – proto-geţii –, pe care preoţii daci, iniţiaţi de Zamolxis, le-au moştenit şi pe care le regăsim „conservate” aproape intact în predicile lui Iisus. Că Zamolxis ar fi fost întemeietorul unui cult iniţiatic şi mistic, un personaj istoric real, un taumaturg şi un reformator care ulterior a fost divinizat, este o ipoteză pe care o considerăm verosimilă. De altfel, Diodor din Sicilia (care s-a născut la Agyrion în Sicilia şi a trăit până în anul 21 î. e. n.) îl situează alături de ceilalţi doi mari întemeietori de religii ai omenirii, Zarathustra şi Moise.
VA URMA
METAMORFOZE 