OGLINDA CU STICLĂ MATĂ

de Prof. Dr.  Const. MIU

 

Când te afli în faţa creaţiei unui necunoscut se cuvine să te documentezi. E cazul Monicăi Mureşan, semnatara volumului Femeie la poarta raiului de sticlă (Editura Nouă, Bucureşti, 2009). De real folos ne-au fost recenziile postate în revista electronică o carte pe zi, unde veşnic prezenţii şi multilateral cronicari Al. Fl. Ţene şi Victor Sterom se-ntrec pe sine în a se comunica (autocomunicarea de care suferă paranoic şi sus numiţii, idee la care făcea referire Tudor Vianu, în studiul său Dubla intenţie a limbajului…), că de referire critică/ analitică la cărţile deja publicate de Monica Mureşan, abia se desprinde câte o idee – şi aceea anemică.

               Bunăoară, grijuliu faţă de formulări bombastice, Al. Fl. Ţene uită (sau nu cunoaşte?!) proprietatea/ sensul unor termeni, opinând, când se referă la poezia O nostalgie (din volumul Steaua de Murano, Editura Vasile Cârlova, Craiova, 2000): „Poeta Monica Mureşan este – structural – meditativă, inspectându-şi biografia cu sfială şi tandreţe, transformând-o într-o confesiune nostalgică.” Harnicul cronicar, ce publică la „foc automat” aşa-zise cronici în ediţia electronică a revistei mai sus amintite ar fi trebuit să cunoască definiţia verbului a inspecta („A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituţii, etc, pe baza unei însărcinări speciale; prin extensie – a examina, a cerceta amănunţit şi cu atenţie ceva.” – în DEX). O fi vrut să epateze în exprimare – fie şi metaforică –, dar o biografie nu poate fi inspectată cu sfială şi tandreţe! Mai mult chiar, în graba de a lăsa gură-cască fie pe autoare, fie pe cititori, în privinţa cunoştinţelor sale literare, Al. Fl. Ţene foloseşte câţiva termeni care nu au grad de comparaţie: „Meditaţiile despre suferinţă, iubire, aşteptare, singurătate au ponderea cea mai importantă, sunt cele mai substanţiale din acest volum. Altfel spus, poeta Monica Mureşan <<vede>> idei cum odinioară Camil Petrescu, însă, mai special, ea simte lacrima temelor dintotdeauna pe care ne-o relevă în versuri memorabile.” (s. n.). În treacăt fie spus lacrima poate fi văzută şi nu simţită sau cronicarul o fi fost înştiinţat de autoare că mai nou simte lacrima temelor!

Continuă lectura

Reclame